Be happy, please!

There is a story that I might want to tell, thinking that the world could learn from my mistakes. But then I asked myself: what did I learn from the books I’ve read? In fact, despite the feelings that I should avoid certain things that could make me lose myself and fail my life, I’ve only managed to make them reality with eyes wide open and a soul that died every second I couldn’t switch the direction and stop myself from ruining everything. I’ve instinctively learned the patterns of so many ways in which one can fail and then these led me to seek them everywhere, creating them and making them true stories. Instead of learning from all those mistakes, I chase that vivid feeling a tragedy offers all my youth, being addicted to sadness and suffering unconsciously; because my soul and my brain did not know about the other side of the coin. I had not seen a happy person or read a true happy story that could plant hope for the future in my being.

Oh wait, that is not true. I did hope that I could build it, I could find it somewhere despite the fact that I have not seen it happening anywhere around. I did had a strong feeling that life can be different than a constant tiredness, sadness and unbearable sacrifices that lead to nothingness. I was certain that one day I will live what I felt, even though I could not describe what it was. I was somewhat happy and light and had this kind of force or something with me that made everything I wanted to happen. I had beauty around found in the wonders of nature, the sounds of the piano and symphonies, the paintings and the geatest stories ever written. I had hope in my soul that all these sad stories will not happen to me and I will make it right. And I will be strong and righteous and show the world that there is hope and light.Therefore, I only had my faith in a happy and a better life, built on a gut feeling that had no sustainability and foundation in the real life. It was a hunch that I followed and belived to be true, even though it seemed no one else believed in it. I ran from the cruel and harsh life in books, waiting for the day when I will make a dream come true.

It really does not add up, does it? Bipolarity is not an easy thing to bear. And what was more fascinating to discover during my life so far was to see that how each trigger will lead you to totally opposed beliefs, feelings, ideas and choices, making you totally blind to the other path and depriving you of all that it holds. How one can take you to the bottom of the hell and one can raise you to the divine.

Take these mixed, confused and unclear ideas loaded with feelings of tragedy and fear, put them into a fresh and innocent mind and combine them with a passionate, stubborn and strong-willed, but on her own, young girl and you can only obtain a single and obvious result. Because where there is a will, there is also the power and force to create anything you are at the roots of your beeing and anything you can imagine and dream of.

My strongest desire now is to stop sending out in the world only tragic emotional patterns that would lead more fresh and innocent minds to assimilate them and reproduce them like I did, without giving them a way out, a solution to fight for and encouragement to do so, in this apparently cruel and harsh existence. Whether we want it or not, whether we are aware of it or not, our soul will seek to find the emotions that impressed us the most and our brain will find the path to create the circumstances and conditions of these tragedies and if not offered an alternative, those who will not avoid them or who do not learn about the beauty and hope that can be found in life too, will remain stuck in sadness and despair, running in vicious circles and screaming for help.

We do not need anymore sad stories with sad endings. We need to fill the world with love, with hope and beauty and we need to show everyone that there is a sense in this journey called life and that there is a way through which you can find your place. We need to teach those who follow us where to look and what to do. Because most of us are lost and scared, depressed and hopeless. And ultimately, dead inside.

So, I will tell you a story. A story of mistakes and pains, a road that reveleas parts of the absolute truth and open one’s eyes to see what really life is about and what one should fight for. A story that is an antiexample and talks about the struggle against being swallowed by despair and darkness and about a stubborn seek for peace, fulfillment, love, passion and happiness.

Advertisements

Virtus

Tied up in chains of fear and despair
With monsters I’ve never imagined to be real
Stuck in wrong situations, without any escape
Running in circles, screaming for help…

Living in a soul whose light has been shut
Surrounded by terrors of evil and death
Filled with the unbearable nothingness
Of a wasted life, a life lived in vain…

Who is to blame, who did you this?
Was someone else, was you or fate?
Or maybe God threw you away
Forgetting you in the depths of hell…

How can I become a prophet for love?
When all I can feel are deserted and dead hopes…
How can I preach for a life lived in peace?
When my feelings and thoughts are dominated by war?

Where is the light, how can I reach it?
How can I climb and unchain me from dread?
Breeding the virtue to face it all…
Leaving behind weakness and look ahead?

How can I save me from darkness and hell?
Who is to drag me out and show me again?
That life is worth it and there is a way…
A way to be followed, leading to yourself…

A way on which path you gather the strength,
The power and wisdom to grow bigger than them
To find the love and the home you have dreamt
To live at peace and with no regrets or remorse…

Dedicatie pentru un suflet pierdut

lost_soul_by_ei8hty6ix-d6u3udvE sufocant. Un aer innabusitor imi apasa pieptul si ma trezesc coplesita de o greutate inexplicabila. Abia pot respira iar putinele guri de aer sanatoase au un gust amar iar prin corp ma strabate un presentiment sumbru. Ceva se intampla.. Cu mine, cu ziua de azi, cu atmosfera si cu tot ce e in jurul meu. Ma simt altfel. Doare si nu stiu unde si nu stiu de ce. As plange, m-as lasa dezarmata pe mijlocul podelei, lasandu-mi bratele sa cada si ochii sa tinteasca in gol. As cobori intr-o stare de uitare si negandire in care sa simt ca nu mai am trup si sunt doar o suflare care nu are niciun rost. O existenta neapasata si nepatata de prostia omeneasca si de rautatea care tinde sa ne desfiinteze atunci cand pune mana pe noi.  Caci rautatea si drama ne dezintegreaza de ceea ce am fost inainte sa o intalnim, ne imparte in bucati, ne sfasaie rationamentul si ne trimite intr-un colt  al depresiei si deprecierii de sine.
Iar astazi ma simt sufocata. Sufocata si darmata de neputinta de a riposta in fata rautatii care m-a acaparat si s-a hranit cu mine in ultimii ani. Pentru ca atunci cand rautatea se instaleaza si are resurse de alimentare, nu mai pleaca si tine de tine cu atata indarjire incat te stoarce de orice energie, de orice tentativa de a scapa si de a fugi catre un loc unde poti sa fii din nou tu insuti. Ea patrunde sub forma unor ochi sclipitori si amagitori care iti zambesc promitator, alaturi de un zambet sarmant si o mangaiere ireala. E compusa din gesturi tandre si vorbe dulci, din descoperirea necunoscutului prezentat inocentei si din carari pavate cu gust de parfum si gel de dus irezistibil. Ia forma unei forte impunatoare care iti da impresia ca te va proteja de orice diavol si iti va face viata un rai presarat cu petale de trandafiri. Iar noi o credem…
Asa apare pe nesimtite intr-o seara sub un felinar, scotandu-si chipul in evidenta printre ceilalti si aruncandu-si latul printru-un zambet fugar si o privire strengareasca. Si apoi dispare, lasand in urma curiozitatea si firimituri care vor duce catre ea, creeind impresia ca vei urma singur drumul, fara a sti ca primul pas spre ea e doar firul franghiei slab legate de soarta ta. Si nu vei sti asta, pentru ca e ca un magnet si mergi usor pe pasii ei, caci daca ai fi luat-o invers, ai fi simtit cum te strange si renuntai. Dar mergi in continuare si libertatea funiei care doar te trage acum, te inseala si te infasoara cu fiecare miscare si isi creeaza apoi panza in jurul tau, ca un paianjen care isi prepara prada. Iar tu nu vezi, imbatarea e prea mare si te lasi purtat de sentimente iluzorii. Renunti la tine, renunti la tot, uiti ce esti cu adevarat, uiti incontro si de ce mergi si ii faci jocul, fara sa te gandesti o secunda ca vointa ta scade pe zi ce trece si rautatea te seaca de orice farama de vointa pe care o data o aveai.
Iar timpul trece si plasa in care esti capata contur. Pentru ca acel chip al rautatii si-o construieste cu sarguinta si incepe sa devina visibila si palpabila. Incepi sa simti ca ceva nu mai merge bine, dar esti inca imbatat de iluziile ei si de micile siretlicuri iar ochii par ca ti se inchid din ce in ce mai mult ca sa evite sa vada inrobirea ce iti este croita. Iar fiecare cedare si compromis, fiecare renuntare, mai ucide o parte din tine si din ce erai si rautatea te reconstruieste dupa placul ei. A descoperit in tine salasul perfect si te inrobeste zilnic pe furis pentru ca esti unic si ca tine va mai gasi poate intr-o mie de ani. Desi o vezi, desi o simti, esti inselat din nou de acele vorbe dulci si gesturi tandre care iti soptesc ca doar iti imaginezi si sa ai incredere cand iti promite ca traiul vostru este perfect. Iar tu, un mic fraier si supt de vointa putin cate putin, incepi sa pierzi din forta de a riposta si crezi orbeste ca ai o problema si e cazul sa o uiti.
Iar timpul va trece din nou, necrutator si plasa din jurul tau se strange ca o haina intrata la apa. O simti in suflet cum te apasa uneori, crezi ca poti s-o indrepti si arunci sageti de aer catre ea ca metoda de aparare, incercand sa alungi sentimentul de nesiguranta si incredere. Dar rautatea e nemernica si simte ca ai vrea sa fugi si isi schimba fata iar sagetile de aer sunt absorbite si puse la copt pentru a fi aruncate la timpul potrivit inapoi, pline de otrava. Si esti prada unei desfiintari totale, incepi sa uiti de tine si pierdut in euforia emanata de intruchiparea ei, iti pierzi orice vlaga, inchizii ochii din ce in ce mai mult, renunti sa mai ridici bratele, renunti sa mai cugeti si in final, renunti sa mai arunci chiar si o sageata de aer. Sufletul se simte doar secatuit, mintea ti se goleste pentru ca esti doar tu si parazitul care salasluieste in tine cu atata ardoare, nu indraznesti sa mai crezi nimic, nu crezi ca mai e ceva de descoperit si te lasi prins.
Iar timpul a trecut si te-ai trezit intr-o dimineata ca abia mai poti respira. Iti privesti chipul in oglinda si iti spui ca nimic nu e bine, ca ai vrea sa fugi si sa scapi dar pentru tine e deja prea tarziu. Ai fost schimbat, ai fost resetat , sters si reprogramat sa fii la serviciile rautatii cu flacari in ochi si muzica incantatoare pe buze. Ai fost rupt in bucatele si evaporat in timp, fara sa intelegi cum, cand si de ce. Si atat de mult ai fost prins in plasa ei incat nici nu intelegi de ce ai vrea sa pleci, chiar daca asta iti dicteaza sufletul inrobit. Zambesti amar si cu putina forta si crezi ca mai mult de atat nu exista pentru tine. Pentru ca vointa ta, energia ta, visele tale, viata ta ti-au fost luate si tot ce a ramas e doar vina ca ai indraznit sa te gandesti la tine. Si pentru o secunda deschizi ochii si ai curajul sa spui “stop” si atunci e momentul cand toate sagetile otravitoare ale rautatii vin spre tine cu o viteza ametitoare, iar toate vorbele dulci sunt acum doar reprosuri si flacarile din ochi sunt doar ca un dus rece care te face sa realizezi ca din tine nu a mai ramas nimic. Iar totul se termina cu siguranta ca ai facut un lucru rau indraznind , ca ai stricat toata frumusetea…si e doar vina ta.

E sufocant. Dar e prea tarziu. Eu nu mai sunt si nu ma pot salva. Sunt adapostul EI si respir doar pentru a perpetua existenta EI. Constientiez si atat.
Ma las usor pe pat si inchid ochii pentru ca de azi, numele meu este Cedare.

Cupidon, copil nebun…

6fab58f38f558d31e7b2b57b8eaf9cf3Azi am sa comit o crima. Nu-mi pasa de nimic. Nu pot decat sa ma gandesc la furia si intrebarile controversate care ma coplesesc si simt ca nu vreau decat sa lovesc iar si iar, sa vad cum nimicesc, cum calc in picioare , cum stirpesc motivul nefericirii mele, cum razbun orgoliul meu ranit, sentimentele mele terfelite, visele mele spulberate. Imi doresc doar sa dau pana cand nu mai simt rasuflu,imi doresc sa omor fiinta care mi-a nenorocit sufletul, imi doresc sa extirp iluziile desarte , imi doresc sa strivesc samanta de tradare, de bulversare, de nervozitate, de instab ilitate,imi doresc sa strapung puternic ambitia mincinoasa si perfida, imi doresc… sa vii inapoi…

Azi am sa fac o prostie. Am sa vin la tine sa te implor sa te intorci. Sa vin sa`ti spun cat de dor imi e de chipul tau, sa`mi trec mainile prin parul lung si matasos, sa rad in ochii tai caprui, sa`ti sarut zambetul strengar. Sa vin in genunchi sa`ti spun ca mi-ai furat inima si fara ea nu am nimic iar apoi sa-ti marturisesc ca viata mea nu are nicio culoare fara rasul tau in ea si toul se destrama. Sa vin sa`ti sarut mainile subtiri si calde si sa te iau in brate sa te strang la piept pana iti tai rasuflu, sa te simt aproape…

Azi nu mai stiu ce e cu mine… Ieri eram poznasul, strengarul, ambitiosul care te tinea de mana iar azi sunt ranitul pe care l`ai lasat in urma, fara vlaga, fara pofta de viata, fara speranta…Oglinda nu mai reflecta ce stiam candva de mult…

Candva de mult, radeam cu viata . Eu, prietenii si berea, cluburile si flirturile, surasurile strengare, privirile frugale si inselatoare, mangaierile si soaptele mincinoase, dansurile si petrecerile vesele eram un tot. Au disparut si distractiile si mandriile, si chefurile si barurile , si amantele saptamanle, si orgoliile masculine cu un singur sarut ipocrit. S-au sters toate placerile voluptoase ale vietii, toate dorintele si visele banale cu un singur suras fatarnic. Mi-au furat zambetul poznas, privirea  coplesitoare si caracterul arzator cu o singura imbratisare tradatoare.

Cu un sarut, cu un suras , cu o imbratisare, cu un colt al gurii ridicat, cu o spranceana arcuita, cu un ochi inflacarat , cu un cuvant bine plasat, cu o soapta aruncata in vant, cu o atingere usoara ai venit si m-ai atras in lumea ta jucausa, mi-ai incitat spiritul controversat, mi-ai starnit curiozitatea si m-ai sedus …asa usor. Cu firea ta de dute-vino si alura enigmatica, am cedat si ti-am acceptat jocul.

A fost frumos sa stam pe-ascuns sa ne iubim, sa traim intensitatea necunoscutului si pericolului, sa ne privim pe furis cand apareai dintr-o data cu el si imi zambeai cum numai tu stiai, ca sa ma asiguri ca esti a mea. Eram amantul tau, si inchideam ochii la gandul si senzatia de mandrie si fericire. Au fost frumoase serile tarzii cand obositi ne intindeam in pat si ne jucam, cand interzisul se intampla si tensiunea crestea in noi stiind ca muscam din marul lui Adam. A fost frumos sa te tin pe genunchi si sa stiu ca te-am furat altcuiva desi nu vrei sa recunosti, sa te strang in brate si sa-mi spui ca vrei sa fii a mea, sa-mi dai parul de pe frunte , sa ma saruti usor si sa-mi soptesti cuvinte de amor. A fost un joc si l-am trait, neafectat si fericit, nestiind ca usor, usor, ca vipera la san, o sa smulgi ce am avut mai sfant. A fost un joc pana cand ai spus stop. Ai plecat ochii in jos, ai varsat o lacrima amara si ai te-ai ferit de mangaierea mea. Un joc ce s-a terminat cand am realizat ca atunci cand ti-ai luat buzele de pe obrazul meu, tot ce am crezut a fi departe de mine, se infipsese prea adanc pentru a putea fi smuls asa usor.

Am deschis ochii si am vazut cum poznele si aventura noastra ma invaluisera complet si nu puteam constientiza de ce te rupi…Nu eu eram cel care te juca, nu eu eram cel care era indiferent si nepasator la gandul ca se va termina, eram cel care va fi brutal aruncat si trezit intr-un intuneric greu de suportat, unde nimic din tot ce aveai ti-a fost luat. Si nu am putut accepta.

Am venit apoi sa te vad, sa ma asigur ca a fost doar un vis iar jocul nostru va continua. Imi zambeai, apoi plecai. Ma vrei…ma respingi?Vreau sa-ti vorbesc, sunt aici pentru tine. Nu te cred, nu vrei sa-mi iei inima, nu te-ai distrat, doar ca nu poti sa te hotarasti. Voi fi aici, langa tine, asteptand sa-mi intinzi mana si sa ne continuam aventura. Dar tu azi imi dai speranta, iar maine o stingi ca lumanarea de pe noptiera la miezul noptii…Imi redai surasul, apoi il stergi cu un singur nu. Si totusi nu e destul sa ma faci sa cred ca tot ce mi-ai daruit pana acum a fost doar din joaca si egoism. Refuz sa cred ca nu mai vrei cu adevarat sa fim acei doi indragostiti traind o iubire interzisa care candva va deveni stabila si sigura. De aceea, zi de zi, vin si incerc sa te conving ca eu sunt pentru tine ce iti trebuie…

Si iar, si iar..simt ca ma pierd, ca nu mai am puterea sa ridic colturile gurii sau sa privesc in sus. Imi zapacesc telefonul, si imi simt inima din ce in ce mai zdrobita. O zi, o saptamana, o luna…te privesc sa te atrag, dar stralucirea ochilor ai furat-o tu, si nu te vad decat din ce in ce mai departe. Nu vreau sa ies, azi nu am chef, vreau doar sa stau sa ma gandesc la tine. Sa te visez cum erai cand te aveam, sa te vad venind la mine si razand din nou cu pofta, spunandu`mi ca ai venit sa ma iei cu tine. Si azi, si maine, si saptamana viitoare te visez, si vin sa te vad, caci doar atat mi-a mai ramas. Sa-ti vad chipul razand in alta parte decat la mine, sa-ti infrunt privirea rece si respingatoare, sa-ti admir chipul senin , desi nu pentru mine.

Inchid ochii in fiecare seara, si doar acolo ma mai tii in brate si mai imi soptesti in ureche. Zilele senine sunt zile crunte in care ma zdrobesti cu replici amare si distante impenetrabile. Ai la tine un seif in care mi-ai incuiat tot ce am fost pana te-am intalnit: mandria, orgoliul, zambetul cuceritor, privirea atragatoare si mai ales, vointa de a trait intens. Ma simt vlaguit iar medicamentul meu esti tu…Tu, cea care acum simti doar dezgust si imi pisezi fiinta neincetat. Si totusi, atat cat ma accepti in preajma ta, speranta licare ca voi recapata totul. Fiind doar acolo si simtindu-te in jurul meu, ignorandu-ma sau gonindu-ma, macar credinta ca o sa te iau inapoi o mai am. Desi nesincer si frustrat, nervos si singur, inchis in mine si nefericit, mai speranta ca intr`o zi te vei dezmetici si voi sti ca nu am asteptat in zadar, ca nu am indurat ca un natang asuprirea ta. Speranta care supravietuieste criticilor celor din jur, si sfaturilor rau voitoare de a te lasa in pace. Innoata printre indemnurile de resemnare si revenerile la acel eu pe care l-ai cunoscut, respinge si zdrobeste toate barfele si povestile rele despre tine. Eu stiu ca nu e adevarat, eu stiu ca nu mi-ai face asa ceva, eu stiu ca esti sincera si nevinovata, eu stiu ca te chinui si fara sa vrei ma chinui si pe mine. De aceea sper, eu vad in tine ce altii nu vad, te vad cum esti, mica si fara aparare in fata lor. De aceea supravietuieste speranta…

Speranta care ai nimicit-o in acea zi. In acea zi in care indiferenta si pasiva mi-ai zis rastit sa plec si te uit, in timp ce te tineai de mana cu un altul in locul meu. In acea zi in care atingerea ta era dedicata unei alte iubiri interzise si care devenise pentru tine si mai incitanta decat a fost aventura noastra. In acea zi in care te-am vazut si mi s-a spus  ca te-ai dus…

Priveam razand prosteste, fara sa-mi controlez gandurile, fara sa analizez adevarul pe care l-am ocolit, pe care am refuzat sa-l accept. Rad in nestire cu ochi tulburi, si nu vreau sa realizez ca totul a fost minciuna, tradare, perfidie si iluzie. Nu, acum simt ca nu mai imi pasa si ca nu ma atinge. Simt ca tot ce am indurat pana acum s-a dizolvat si ca nu mai insemni nimic. Nu-mi dau seama de ce a durat atat sa pot sa vad asta. Acum rad si sunt fericit. Doar o secunda.

Caci lovitura ta a fost prea puternica sa pot indura. Iar zilele frenezice de fericire inselatoare s-au terminat cu o singura bataie de inima. Cu timpul care s-a oprit in loc pentru ca vantul sa-mi poata spune fugar: te inseli. Secundele incep sa se scurg incet si simt cum pieptul e tot mai greu, respiratia se taie usor, usor iar eu plutesc in durerea ca mi-e dor de tine mai mult decat oricand si ca imi pasa mai mult decat as fi crezut. Am fost un prost sa cred ca doar intr-o clipita te pot sterge din viata mea si pot recupera de la tine tot ce ai furat. Am fost un prost sa cred ca nu ai lasat in urma furie si nedznajduire. Inchid ochii…

Azi vreau sa comit o crima…

Calau cu mana dreapta – Part 1

sztukmistrz.jpg 1.

“De ce nu putem rãmîne închisi în noi însine? De ce umblãm dupã expresie si dupã formã, încercînd sã ne golim de continuturi si sã sistematizãm un proces haotic si rebel? N ar fi mai fecundã o abandonare în fluiditatea noastrã interioarã, fãrã gîndul unei obiectivãri, sorbind doar cu o voluptate intimã toate fierberile si agitatiile lãuntrice?
In acest caz am trãi cu o intensitate infinit bogatã întreagã acea crestere interioarã pe care experientele spirituale o dilatã pînã la plenitudine…”.

Vocea se opri brusc. Camera goală se umplu de tensiune şi privirea fetei se aţinti asupra ascultătorului din faţa ei. Îi studie câteva secunde chipul palid, ochii întunecaţi şi cu privirea pierdută, părul neîngrijit care îi atârna pe frunte şi gura crispată. Îşi încruntă fruntea întrebându-se la ce putea fi atat de concentrat, suparata de ignoranta lui fata de ea. Inchise copertile zgomotos si arunca cartea pe semineu, provocand un sunet asurzitor. In timp ce se intindea in balansoar il vazu tresarind si indreptandu`si privirea mirata catre ea. Nu spunea nimic, doar o privea ca un copil speriat ca si cum atunci ar fi vazut`o pentru prima oara. “Mai lipseste sa-si duca un deget la gura si sa-si roada unghiile!” gandi ea disperata. Totul la acest barbat o facea sa-I fie greata, atat de slab si patetic era. Ofta privindu`l si isi arunca capul pe spate intr-un gest de sictir.
– S`a intamplat ceva? reusit el sa ingane, punand paharul de whisky pe masuta.
– Nimic.

Andrei isi freca palmele de marginea de marmura, pierzandu`se iar in gandurile sale si crescand indignarea partenerei sale. Insa el nu`I observa privirea plina de mustrari, ceea ce o facu sa sara de pe scaun , repezindu`se la paharul lui pe care il rasturna dintr`o lovitura. Zgomotul produs de sticla sfarmandu`se in bucatele abia atinse urechile lui Andrei. Se simtea prins intr`o capcana, cu mii de tentacule pe corp tragandu`l in jos, incetosandu`I simturile, oprind timpul in loc si facand sa dispara totul in jur. Nu plutea dar nici nu se simtea cu picioarele pe pamant… cadea in gol, sufocandu`se. “De ce…?”. Intrebarea se auzi intai departat, nedeslusit, intensificandu-se incet incet, devenind clar, mai clar, mai aproape, jenant. Incepuse sa`l deranjeze, urechile ar fi vrut sa se inchida, sa nu mai auda. Devenise obsedant si el ar fi vrut sa inceapa sa tipe: “De ce?De ce?De ce?”. “Ah, lasa-ma… pleaca, te rog, pana nu e prea tarziu. Pleaca. Pleaca. Pleaca. Pleaca.Pleaca..Pleaca….Taci, nu mai spune un cuvant… imi pangaresti auzul… PLEACA!”
-Andrei!
Sunetul strident al vocii ei il aduse la realitate, facandu`l sa constientizeze prezenta ei. Era apasatoare. Privirea ei, vocea, parfumul de lacaramioare, camasuta alba, il apasau pe piept, ii luau respiratia. Era respingatoare, hidoasa… Cum a putut iubi un monstru ca ea? Facu o grimasa de dispret si o impinse cu mana din fata lui.
– Acum imi spui tu ce ai? Intreba, tuguindu`si buzele catre el.
– Eu? Hmz… nu am nimic. Mai degraba, ce nu am , vrei sa spui.
Ramase nemiscat , sprijinindu`se de semineu , acum fixandu`I trupul perfect cu privirea. “Asa o pierdere….”
– Si ce nu ai? Daca ai amabilitatea sa imi raspunzi, bineinteles… ii arunca, fluturandu`si camasuta alba nerabdatoare.
Dar Andrei se departa de ea, cautand din ochi ceva sa il calmeze. Trebuia sa se gandeasca intai, sa analizeze, sa rumege informatia si apoi sa ii vorbeasca. Cu toate ca nu erau decat vorbe ceea ce auzise, acestea se infipsesera adanc in creierul lui ca si cum ar fi vazut cu proprii ochi scena. Credea, desi nu avea nici un temei. In adancul inimii sale, femeia aceasta era in stare de asa ceva… Dar nu putea zice nimic. Ar fi urlat ca un animal daca ar fI avut o dovada. Insa nu ar fi suportat privirea ei plina de dispret, privindu`l de sus, aruncandu`I in fata cuvinte jignitoare facandu`l sa se simta mizerabil pentru ca se indoise de ea si avusese tupeul sa o acuze fara sa`I prezinte o singura dovada. “AH!!!”. Oftatul sau il lasa fara vlaga si capul ii aluneca in maini.
– Ma duc sa ma culc. Noapte buna.
Privirea ei il urmari urcand scarile din ce in ce mai consternata dar nu reusi sa articuleze nici un sunet. Strigatul ii ramase in gat, buzele miscandu`i`se in gol. Asta ii puse capac fetei si simtindu`si sangele fierband, apuca sticla de whisky si o izbi cu putere de perete. Rasufla greu acum si ar fi vrut sa`l vada mort, torturat, chinuit… ca un caine.
– Idiotule!

2.
Andrei putea spune ca dimineatza venise cand era deja prea tarziu. Ochii ii erau injectati, gatul uscat iar creierul obosit de atatea framantari. Ganduri peste ganduri, imagini peste imagini, aminitiri, voci din trecut, rasete. Rememorase toate clipele petrecute impreuna cu ea pe care pana atunci le pretuise, le pastrase ca pe cea mai de prêt comoara si lacrima la fiecare suras revazut stiind cata ipocrizie se ascunde sub el. Atatea priviri dulci si prefacute, atatea sarutari fierbinti nedestinate lui, atatea vorbe de alint dar inveninate. Se simtea coplesit, durerea ii paraliza simturile, aerul era greu, vointa ii slabea. Si atunci musca din perna sa`si innabuse un tipat care ar fi sunat mai degraba ca un raget.
Era amortit cand razele soarelui patrunsera pe fereastra. Nu aparuse langa el, nu avusese curajul. Probabil simtise ca a aflat. Era prea lasa sa dea ochii cu el acum. Probabil ca a si fugit deja, parasindu-l. Intoarse ochii obositi catre locul de langa el si ii veni sa verse. Traise cu diavolul pana acum si nu vazuse decat un inger venit sa-l salveze. Propria prostie il durea, il ridiculiza. Locul parea ca isi rade de el, fancandu`I in ciuda ca e gol, e singur, e parasit, e umilit.”Probabil ca a fugit deja…” Cuvintele ii rasunara in urechi ca un ecou. Atunci sari din pat, izbindu`se de usa in disperarea de a ajunge cat mai repede jos. Nu putea sa o lase sa plece asa. Sa o lase libera dupa tot ce a facut. Nu merita. Trebuia pedepsita. O cauta cu privirea in salon si nu dadu decat de halatul ei, cartea aruncata pe semineu si ramasitele paharului de Jack Daniels`. Apoi un sunet nedeslusit il facu sa tresara. Se repezi in bucatarie ca un animal asupra prazii, trantind usa de perete , speriind`o si facand`o sa tipe. Se uita la el incremeninta cu ceasca de cafea intr`o mana si ziarul intr`alta. Pentru o clipa, nu respirara nici unul.
-Dumnezeule, Andrei, ce faci? Ingaima ea…
O privi incruntat si se gandi. Nu putea sa-I spuna ca s`a temut ca va fugi. Ce explicatie i-ar fi dat? Ii reveni in minte imaginea terifianta construita cu o seara inainte si se dadu un pas inapoi.
-Te simti bine, Andrei? Intinse mana catre el, intr`un gest de a`I verifica temperatura dar el intoarse capul brusc si se dadu inca un pas inapoi.
-Andrei, arati de parca ai fi vazut o stafie. Pentru numele lui Dumnezeu, ai visat urat?
“Am vazut diavolul in persoana. Stafiile ar fi o incantare pentru ochi in momentul de fata. Nu ma atinge… o sa ard in focurile iadului. Lasa-ma”. Andrei isi inghiti toate cuvintele si nu facu decat sa schiteze un gest catre cafeaua de pe masa. Ii era totusi frica sa faca un pas si sa treaca pe langa ea. Vedea in ochii ei dorinta de a`l calca in picioare, emanand o forta incredibila in ciuda aparentei sale fragile. Se intinse si-I oferi ceasca de cafea, in timp ce il privea din ce in ce mai mirata. Andrei o infasca speriat si iesi din bucatarie, impiedicandu-se de prag si simtind casa invartindu-se cu el. Trebuia sa ajunga la fotoliu, sa se sprijine, sa se aseze, sa nu o lase sa vada cat era de slabit. Ar fi putut profita de el… de slabicunea lui si l-ar fi sfarmat. Camera se distorsiona in fata ochilor lui, resimtind senzatia din ziua precedenta. Il dureau timpanele, desi nu era nici un zgomot. Tacerea parca il taia in timp ce vederea se incetosa si intr-un final pieri. Simti ca prin vis cum se apleca si varsa. Se tinea de stomac cu o mana si de manerul fotoliului cu cealalta. Ii veni sa planga… ce facea? Intrebarea ramase suspendata in aer, in timp ce isi pierdu constiinta total.

Ii era frig. Cu toate acestea, isi simtea buzele, fruntea si gatul arzand. Tanjea dupa ceva sa`si umezeasca gura fierbinte si gatlejul uscat. Pleoapele I se deschisera dureros , dezvaluind o priveliste necunoscuta lui. Nu cunostea patul, fereastra, mirosul din camera. Nu erau ale lui, desi stia ca accea ar fi trebuit sa fie casa in care locuisera atatia ani. Si ii erau atat de straine… Frisoane il treceau neincetat, chinuindu-l, in timp ce fu invaluit de un sentiment de disperare rotindu-si ochii prin camera. Se simti detasat de propriul trup si inaintand de`a lungul usilor, holului. Mai repede, mai repede… camerele se dezvaluiau la trecerea lui, o singura usa ramanand inchisa. Era obsedat de ce ar fi fost dincolo de usa, privea tinta, inaintand repede, mai repede, mai repede. Puse mana pe clanta si o impinse, o lumina puternica izbindu-l. O vazu.. Il vazu si pe el … se repezi la ea. Urla…

Fu trezit de propriul tipat, care sunase mai degraba ca un horcait ingrozitor. Respira greu, dar nu`si mai simtea gatul uscat si nici sleit de puteri. Recunoscu patul si camera , mirosul de lacramioare, asternuturile. Cat era ora? Ce se intamplase? Visul il speriase, probabil ca isi facuse prea multe ganduri. Si ce daca ar fi fost asa?Ar fi putut scapa usor de ea si nu si-ar mai face viata un iad, se gandea, luandu-si capul in maini. Incepu sa planga intai de durerea lui apoi scarbit de slabiciunea ce-l cuprinse. Ce-l apucase sa vomite acolo si apoi sa lesine? Ar fi putut sa-I faca orice!”Ce ar fi putut sa-ti faca?Iti pierzi mintile, e doar o… femeie…”.
Privi la intunericul de afara ingandurat. Dormise toata ziua, se amortise, se complacuse in situatia asta. Nu putea s`o lase sa`l manevreze. Dar nici nu credea ca ar fi suportat sa o infrunte. Impulsul de a fugi de ea, a scapa de imaginea ei devenea tot mai proeminent, dar se temea ca umbra ei il va bantui toata viata. Se temea ca va trai intorcand capul la fiecare colt sa se asigure ca nu este urmarit. Se temea sa nu vada in toate din jurul lui acelasi chip monstruos, acelasi zambet malitios, aceeasi privire diabolica. Se temea ca nu va scapa de ea… fugind. Trebuia sa faca ceva, dar inca nu stia ce. Trebuia sa se gandeasca…
Cand isi intinse mainile spre ceas, usa se deschise si o vazu in prag. Era imbracata intr`o rochie de seara rosie, provocatoare, cu parul prins pentru a`i dezveli goliciunea umerilor si cu o privire patrunzatoare il fixa pentru o secunda, fara sa zica nimic. Andrei simtea sangele fugindu`I din vene si corpul racindu`i`se. Isi dadu seama ca incepe sa tremure in fata ei precum un copil in fata parintelui asupritor. Vazandul ca nu se misca din pat, se dezlipi de tocul usii , indreptandu`se spre dulap.
– Ar trebui s incepi sa te pregatesti, ii spuse pe o voce moale in timp ce cauta prin costumele agatate de umerase.
Andrei o privi nedumerit, si neputandu`se concentra decat la prezenta ei infricasatoare, baigui:
– Pe..pe..pen..tru ce?
– Cum adica pentru ce? Intreba ea cu o voce tremuranda, intorcandu`se zapacita la el.
Cea mai sincera mirare I se citea in priviri, in timp ce ii aduse pe pat un costum negru. Dar privirea lui tampa nu ii oferea nici un raspuns, asa ca racni la el:
– E aniversarea prietenului tau! Ce se intampla cu tine?
– Ah, Daniel.., reusi sa ingaime. Da, sigur, imediat ma imbrac.
Ridicandu`se din pat, ezita cateva momente inainte sa se dezbrace. Se intoarse cu spatele la ea pentru cateva secunde, insa se razgandi imediat si ii zise tremurand:
– Esti amabila.. sa iesi?
Niciodata nu o vazuse atat de consternata. Chipul ei se crispa intr`o maniera deloc delicata apoi se indrepta usor catre usa.
Cand cobori o gasi in hol, asteptandu`l. Drumul in masina alaturi de ea I se paru sufocant. Isi trase nodul de la cravata pana il desfacuse, simtea sacoul ingrozitor de greu si orice miscare a ei il facea sa tresara si sa o priveasca speriat. Soseaua ii fugea de sub ochi in timp ce isi stergea picurii de sudoare aparuti pe frunte. Dungile intrerupte ii furau privirea cand auzi vocea ei sictirita:
– Poti sa mergi mai repede? In ritmul asta o sa ajungem dimineatza. Esti bolnav? Arati groaznic. Ai tenul palid, tremuri ca varga si tresari la orice miscare. Lasa`ma sa vad daca ai temperatura.
Vazandu`I mana apropiindu`se de el, Andrei se pierdu complet iar atingerea acesteia simtea ca`l arde. Strabatut de un frison puternic, nici nu stiu cand isi inclesta mainile in jurul bratului ei si scapa volanul. O vazu privind ingrozita in fata si tipand la el… instinctiv apasa frana. Scena dura doar cateva secunde, dar Andrei se simtea parca ar fi alergat kilometri intregi. Sleit de puteri, tremurand astepta in linstea din masina… astepta ceva… si veni.
– Da`te jos. Acum! Ii striga ea. Conduc eu, zbori de aici!
Deschise portiera si ajungand in dreptul lui, il trase de brat afara si se instala la volan. Apoi se lasa tacere. Andrei privea pe fereastra fara sa vada nimic , incercand sa`si innabuse un tipat. Observa ca nu mai era lucid. Din ce in ce mai des mintea lui era pierduta si actiona ca un nebun. Scutura din cap si incerca sa o priveasca. Dar nu`si putea indrepta privirile catre ea, asa ca ramase pironit de geam pana intrara in parcarea din fata casei.
Felinare erau instalate de`a lungul gradinii, ghidandu`I pe cei care nu cunosteau drumul catre intrare. Muzica razbatea pana la masina, impletindu`se cu vocile si rasetele invitatilor. Aerul rece de seara il mai inviora pe Andrei si I se paru ca incepe sa prinda puteri macar cat sa ajunga pana in casa. Daniel se arata foarte ingrijorat de starea lui, dojenindu-l ca nu are indeajuns grija de el si apoi se intoarse catre fata zambitoare a fetei, pupand-o cu tarie pe ambii obraji. Scena ii sburli parul pe maini lui Andrei, oprindu`se totusi la timp de a sari intre cei doi. “Nu fi paranoic… stii ca Daniel se impaca foarte bine cu ea… “. Si daca totusi Daniel era unul dintre ei? Gandul acesta il impietri si incerca sa descopera in orice miscare un indiciu, ceva care sa ii incrimineze. Dar totusi, era prietenul lui cel mai bun, nu putea face asta. Ea era insa in stare de orice. L-ar fi putut seduce, si el nu ar fi rezistat. Nu se poate, Daniel e indragostit de Camelia. Sunt impreuna de ani de zile. Si daca era adevarat si doar stiau se sa ascunda foarte bine? Toate aceste idei ii treceau prin cap ca fulgerul, apoi se intorceau cu o forta din ce in ce mai puternica, provocandu`I dureri. Nici nu realiza cand disparuse de langa el si ramasese singur. Isi lua un pahar de cognac in timp ce o cauta din priviri. Era intr`un grup, radea si ii veselea pe toti. Raspandea in jur lumina, ai fi zis ca e cea mai inocenta persoana. Ai fi putut s`o compari cu un inger cum statea acum acolo, povestind si zambindu`le tuturor. “Cati au cazut in plasa ei? Cati oare a amagit cu ipocrizia ei? Cati au murit din cauza infidelitatii ei? Cati si`au pierdut mintile cand au descoperit adevarata ei fata? Cati au vazut in privirea ei toata rautatea din lume adunata?”. O privea fix , sorbind din bautura in timp ce isi punea aceste intrebari. Brusc, ea isi intoarse ochii catre ele si si`I fixa intr`ai lui, facandu`l sa inteleaga ca ea stia tot ce gandeste. Pentru o clipa avu impresia ca intrebarile I se citesc in ochi si ea le vede mai clar decat oricine. “Imposibil. E dor imaginatia mea.” Ii zambi cat de galant putu apoi ii intoarse spatele, incruntandu`se. Insa nu putea sta mult departe de ea asa ca isi cauta un pretext sa se aproprie de grup, sa o supravegheze, sa ii studieze orice miscare, sa desprinda ceva din ele… atunci auzi vocea lui Daniel:
– Andrei, frate, ce e cu tine de stai singur aici? Cu o sotie atat de minunata, in locul tau nu as sta atat de calm deoparte , lasand`o in compania altora.
Zambetul nevinovat si gestul lui Daniel ii aratau imposibilitatea existentei unei aventuri intre cei doi. Nu acest Daniel si`ar insela prietena. Nu cu acest zambet asa cuminte si dulce.