Dedicatie pentru un suflet pierdut

lost_soul_by_ei8hty6ix-d6u3udvE sufocant. Un aer innabusitor imi apasa pieptul si ma trezesc coplesita de o greutate inexplicabila. Abia pot respira iar putinele guri de aer sanatoase au un gust amar iar prin corp ma strabate un presentiment sumbru. Ceva se intampla.. Cu mine, cu ziua de azi, cu atmosfera si cu tot ce e in jurul meu. Ma simt altfel. Doare si nu stiu unde si nu stiu de ce. As plange, m-as lasa dezarmata pe mijlocul podelei, lasandu-mi bratele sa cada si ochii sa tinteasca in gol. As cobori intr-o stare de uitare si negandire in care sa simt ca nu mai am trup si sunt doar o suflare care nu are niciun rost. O existenta neapasata si nepatata de prostia omeneasca si de rautatea care tinde sa ne desfiinteze atunci cand pune mana pe noi.  Caci rautatea si drama ne dezintegreaza de ceea ce am fost inainte sa o intalnim, ne imparte in bucati, ne sfasaie rationamentul si ne trimite intr-un colt  al depresiei si deprecierii de sine.
Iar astazi ma simt sufocata. Sufocata si darmata de neputinta de a riposta in fata rautatii care m-a acaparat si s-a hranit cu mine in ultimii ani. Pentru ca atunci cand rautatea se instaleaza si are resurse de alimentare, nu mai pleaca si tine de tine cu atata indarjire incat te stoarce de orice energie, de orice tentativa de a scapa si de a fugi catre un loc unde poti sa fii din nou tu insuti. Ea patrunde sub forma unor ochi sclipitori si amagitori care iti zambesc promitator, alaturi de un zambet sarmant si o mangaiere ireala. E compusa din gesturi tandre si vorbe dulci, din descoperirea necunoscutului prezentat inocentei si din carari pavate cu gust de parfum si gel de dus irezistibil. Ia forma unei forte impunatoare care iti da impresia ca te va proteja de orice diavol si iti va face viata un rai presarat cu petale de trandafiri. Iar noi o credem…
Asa apare pe nesimtite intr-o seara sub un felinar, scotandu-si chipul in evidenta printre ceilalti si aruncandu-si latul printru-un zambet fugar si o privire strengareasca. Si apoi dispare, lasand in urma curiozitatea si firimituri care vor duce catre ea, creeind impresia ca vei urma singur drumul, fara a sti ca primul pas spre ea e doar firul franghiei slab legate de soarta ta. Si nu vei sti asta, pentru ca e ca un magnet si mergi usor pe pasii ei, caci daca ai fi luat-o invers, ai fi simtit cum te strange si renuntai. Dar mergi in continuare si libertatea funiei care doar te trage acum, te inseala si te infasoara cu fiecare miscare si isi creeaza apoi panza in jurul tau, ca un paianjen care isi prepara prada. Iar tu nu vezi, imbatarea e prea mare si te lasi purtat de sentimente iluzorii. Renunti la tine, renunti la tot, uiti ce esti cu adevarat, uiti incontro si de ce mergi si ii faci jocul, fara sa te gandesti o secunda ca vointa ta scade pe zi ce trece si rautatea te seaca de orice farama de vointa pe care o data o aveai.
Iar timpul trece si plasa in care esti capata contur. Pentru ca acel chip al rautatii si-o construieste cu sarguinta si incepe sa devina visibila si palpabila. Incepi sa simti ca ceva nu mai merge bine, dar esti inca imbatat de iluziile ei si de micile siretlicuri iar ochii par ca ti se inchid din ce in ce mai mult ca sa evite sa vada inrobirea ce iti este croita. Iar fiecare cedare si compromis, fiecare renuntare, mai ucide o parte din tine si din ce erai si rautatea te reconstruieste dupa placul ei. A descoperit in tine salasul perfect si te inrobeste zilnic pe furis pentru ca esti unic si ca tine va mai gasi poate intr-o mie de ani. Desi o vezi, desi o simti, esti inselat din nou de acele vorbe dulci si gesturi tandre care iti soptesc ca doar iti imaginezi si sa ai incredere cand iti promite ca traiul vostru este perfect. Iar tu, un mic fraier si supt de vointa putin cate putin, incepi sa pierzi din forta de a riposta si crezi orbeste ca ai o problema si e cazul sa o uiti.
Iar timpul va trece din nou, necrutator si plasa din jurul tau se strange ca o haina intrata la apa. O simti in suflet cum te apasa uneori, crezi ca poti s-o indrepti si arunci sageti de aer catre ea ca metoda de aparare, incercand sa alungi sentimentul de nesiguranta si incredere. Dar rautatea e nemernica si simte ca ai vrea sa fugi si isi schimba fata iar sagetile de aer sunt absorbite si puse la copt pentru a fi aruncate la timpul potrivit inapoi, pline de otrava. Si esti prada unei desfiintari totale, incepi sa uiti de tine si pierdut in euforia emanata de intruchiparea ei, iti pierzi orice vlaga, inchizii ochii din ce in ce mai mult, renunti sa mai ridici bratele, renunti sa mai cugeti si in final, renunti sa mai arunci chiar si o sageata de aer. Sufletul se simte doar secatuit, mintea ti se goleste pentru ca esti doar tu si parazitul care salasluieste in tine cu atata ardoare, nu indraznesti sa mai crezi nimic, nu crezi ca mai e ceva de descoperit si te lasi prins.
Iar timpul a trecut si te-ai trezit intr-o dimineata ca abia mai poti respira. Iti privesti chipul in oglinda si iti spui ca nimic nu e bine, ca ai vrea sa fugi si sa scapi dar pentru tine e deja prea tarziu. Ai fost schimbat, ai fost resetat , sters si reprogramat sa fii la serviciile rautatii cu flacari in ochi si muzica incantatoare pe buze. Ai fost rupt in bucatele si evaporat in timp, fara sa intelegi cum, cand si de ce. Si atat de mult ai fost prins in plasa ei incat nici nu intelegi de ce ai vrea sa pleci, chiar daca asta iti dicteaza sufletul inrobit. Zambesti amar si cu putina forta si crezi ca mai mult de atat nu exista pentru tine. Pentru ca vointa ta, energia ta, visele tale, viata ta ti-au fost luate si tot ce a ramas e doar vina ca ai indraznit sa te gandesti la tine. Si pentru o secunda deschizi ochii si ai curajul sa spui “stop” si atunci e momentul cand toate sagetile otravitoare ale rautatii vin spre tine cu o viteza ametitoare, iar toate vorbele dulci sunt acum doar reprosuri si flacarile din ochi sunt doar ca un dus rece care te face sa realizezi ca din tine nu a mai ramas nimic. Iar totul se termina cu siguranta ca ai facut un lucru rau indraznind , ca ai stricat toata frumusetea…si e doar vina ta.

E sufocant. Dar e prea tarziu. Eu nu mai sunt si nu ma pot salva. Sunt adapostul EI si respir doar pentru a perpetua existenta EI. Constientiez si atat.
Ma las usor pe pat si inchid ochii pentru ca de azi, numele meu este Cedare.