Sperante, vise, idealuri…

Cand suntem mici visam sa ajungem mari. Sa facem lucruri marete, sa luam viata in piept si sa dovedim ca suntem in stare de orice si ca nimic nu ne poate sta in cale. Speram sa ne construim propriul drum prin multimea egoista si agresiva, sa ne batatorim cararea noastra de succese si sa infrutam cele mai mari obstacole ca sa capatam ceea ce ne dorim din tot sufletul.

Creem idealuri in orice. In cariera, in scoala, in dragoste, in propria persoana.. si visam, speram sa le atingem. Nutrim ideea, cu un zambet strengar in coltul gurii, ca da! Eu acolo o sa fiu, acolo o sa ajung, asta o sa obtin.

Si pornim catre aventura. Cu greu, cu truda ne facem loc in hasoul vietii si al lumii. Ne strecuram printre toti, ne strofocam si ne consumam usor usor pentru a ne apropia de telurile noastre.

Nu dam inapoi, nu ne lasam doborati, suntem puternici si iata`ne…am atins idealul.

Am gasit o parte din ce cautam, am ajuns la un nivel mai sus al piramidei sperantelor noastre. Si traim si ne imabatam in fericirea lui cat putem de mult. Profitam din plin de bucuriile acestuia si ne lasam dusi de val in euforia emanata. Ca un drog, ne lasam cuprinsi si ne transformam in altfel de oameni, cu altfel de gandire, cu altfel de idei. Totul capata alt sens, acum tragem pentru imbunatarirea acestui ideal prins in palma noastra, ne zbatem sa nu il pierdem, sa nu il ratam, sa nu stricam ceea ce am gasit.Iar in toata utopia noastra, fara se ne dam seama, se intampla un lucru…

Uitam. Uitam de visele indraznete care trebuiau implinite mai apoi, uitam de sperantele hranite cu atata incapatanare acum ceva timp in urma. Uitam de toata dorinta arzatoare de fi stapanul lumii de a fi cel mai bun, de a fi fericit cu adevarat si implinit.

Si apoi ne trezim. Ne trezim ca idealul nostru ne-a orbit si ca ne-am lasat usor fraieriti.Ca ne-am impiedicat de cea mai mica si simpla implinire si ca au trecut momente si oportunitati si nu le-am zarit din pricina naivitatii infantile care ne-a luat la primul val. Apoi vrem mai mult. Vrem sa visam din nou…

Ne analizam si observam ca nici jumate din ceea ce incercam sa cladim nu am reusit. Ca ceva s-a intamplat si am trecut cu vederea. Ne trezim intr-o dimineata si constatam ca nu e bine iar un sentiment slab definit ne cuprinde incet, creind in sufeltul nostru un sant ca apa in piatra.. Lumea incepe sa se invarta, lucrurile iau alta fata si realizam ca desi avem langa noi ceva ce am vrut candva, e doar o particica din ceea ce ne doream cu adevarat si ceea ce ne dorim acum, cand efectul iluzoriu trece.

Am sarit momente, am pierdut ocazii si oportunitati.Le-am intors spatele sau le-am facut cu mana. Am inchis ochii si am zis “data viitoare”, fiind siguri ca ne vom intalni cu ele iar, ca atunci le vom apuca… dar nu acum. Ramanem blocati si ne intrebam ce se intampla si unde ne aflam.

De ce, cand , unde si cum?

Dar raspunsuri nu exista. Iar o mica ruptura se produce in noi si devenim indecisi, ametiti de o realitate brusca ca de o palma materna.Iar gandul macinator isi face loc in mintea noastra, creeind o mare confuzie.

Ce facem mai departe, acum in situatia in care constatam ca lucrurile nu doar ca nu au iesit chiar cum am vrut, dar nici ca nu mai avem puterea, dorinta, energia si curajul de a continua catre ele? Cand dintr-o data ne loveste o imagine cruda a faptului ca am trecut pe langa ocazia de a face una si alta…

Frica, deznadejde, nesiguranta si incertitudine sunt sentimente care ne inunda si ne strabat aleatoriu, haotic si disperat. Doar o miscare din mana nu va alunga pentru totdeauna aceasta dezamagire.

Ambitia si curajul nu trebuiesc lasate in urma. Noi nu trebuie sa ne uitam, nu trebuie sa ne pierdem undeva in spate si sa ne uitam cu regret ca ne-am pacalit. Profitati de moment si de tupeul personalitatii prinzand si neuitand catre ce plecam…altfel va veni o zi in care vom spune cu un amar oftat…Ë groasa….

Si daca vom face asta, sa ne gandim ca un shot de tequilla la timpul lui ne va reinvia si vom realiza ca niciodata de fapt..nu e prea tarziu!

Pentru cei pierduti, deznadajduiti si dezamagiti…life goes on.

Cu stima,
Vebby.

Advertisements
This entry was posted in Din ciclul "E groasa...", Eu gandesc..., Eu scriu. Bookmark the permalink.

6 Responses to Sperante, vise, idealuri…

  1. pitigrilli says:

    Sau nu uiti… Nu renunti.. Te zbati in idealul tau pana te adancesti, ca intr-un nisip miscator.. Te scufunzi…Nu ratezi nimic, te duci dupa val, dupa iluzia orizontului… Este capcana ego-ului, Veb… Cresti, reusesti, dar apar alte idealuri, iar cele vechi devin mici si neinsemnate… Iar tu tot nefericita ramai… si intr-un caz si in celalalt.. tot acolo ajungi… Ti-am spus sa citesti din Osho )))

  2. Bună ziua! 🙂
    Vreau să fac o lucrare legată de întâmplările care au avut loc din punct de vedere biblic în grădina Eden. Rugămintea mea este: Pot folosi acest mic eseu ca o exemplificare la explicaţiile pe care le voi da eu în lucrarea mea despre ce este foarte posibil să se fi întâmplat în Eden?

  3. Vebby says:

    Daca merita si considerati ca e o idee buna, de ce nu 🙂

  4. Mulţumesc mult! 🙂 Este vorba de faptul că şi Evei îi treceau astfel de gânduri prin cap 🙂 Dar oricum trebuie să redau cât mai bine şi mai sugestiv cam ce-ar fi putut fi acolo. Încă odată, mulţumesc mult, pentru că ideile de mai sus îmi folosesc mult. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s