Joculet…

Cred ca la momentul de fata, toti stiti emisiunile alea stupide, enervante, groaznic de tampite de la televizor cu jocuri de cuvinte in care una vorbeste ca o moara stricata numai prostii incontinuu iar telespectatorul trebuie sa sune si sa zica niste cuvinte care sa se plieze pe criteriile concursului. La un moment dat , prin vara anului 2007 chiar am facut un post in care am descris experienta mea cu una dintre aceste emisiuni “Locul unde se intalneste cel mai mut optimismul este azilul de nebuni” prin iulie.

In orice caz, aseara am dat iarasi peste aceasta emisiune, si doi dintre prietenii mei se chinuiau din rasputeri sa rezolve enigma joculetului prezentat, care arata in felul urmator:

Avem 5 cuvinte. Incep cu C se termina in C, are 5 litere si citit de la stanga la dreapta sau invers, este acelasi cuvant.

1. C _ _ _ C
2. C _ _ _ C
3. C _ _ _ C
4. C _ _ _ C
5. C _ _ _ C

Intrebarea mea nu e sa imi lasati cuvintele, le`am descoperit deja…ci doar ce metoda ati adopta pentru a cauta cele 5 cuvinte?

About us…

Nu stiu cata lume priveste inapoi catre ce au fost sau cum au fost, si fac un raport a ceea ce obisnuiau sa fie si a ceea ce sunt acum. Daca fac o lista in capsorul lor pentru lucruri bune sau lucruri rele, trag o linie si ajung la concluzia: cat de mult m`am schimbat, mi`a priit timpul  trecut sau as vrea sa dau timpul inapoi si sa fiu cum eram, sa schimb tot ce am gresit si m`a adus in acest punct.

Stiu oarecum multi prieteni apropiati care fac acest lucru, dar in fond prietenii  iti seamana, ca doar de aceea iti sunt prieteni apropiati, avand aceleasi interese si trasaturi de caracter comune. Dar oamenii, cei pe care nu ii cunosc, cei pe care ii vad zilnic sau trecand pe strada, si in ochii carora nu stii daca citesti adevarul, oare cati dintre ei se gandesc seara inainte de culcare la acest lucru? La schimbarile care au intervenit in viata lor si care le`au afectat personalitatea si nu la persoana iubita, nu la scoala sau servici, nu la planurile de maine sau la ziua pe care o vor pierde lenevind in pat? De fapt, cata lume isi traieste viata gndindu`se mai mult la trecut decat la prezent sau viitor?

Probabil ca doar cei frustrati privesc mai mult spre ce s`a intamplat sau spre ce era, si uita cum sunt acum , cum ar trebui sa traisca, sa`si indrepte privirile spre viitor si fara sa`si faca griji inutile. Oameni neimpliniti, plini de regrete care nu pot trece mai departe, nu au puterea sa depaseasca greselile pe care le`au comis, sau lucrurile pe care nu le`au facut, sau alte alte mii de maruntisuri care distrug puterea de a continua, slabesc vointa si trag oamenii in jos, catre fundul unei prapastii de unde abia pot vedea o scanteie de lumina, o raza slaba de speranta ca vor iesi de acolo si vor putea lua viata in piept fara sa`i distruga nimic.

In fond, ce ar putea ajuta un om care s`a convins pe sine ca e distrus, ca nu mai are nimic, ca fara anume ceva, colegi, hobby, pasiune, prieten, persoana iubita nu mai e in stare de nimic, care nu isi stabileste prioritatile, care nu vede in orice activitate ceva interesant si provocator? Ce anume ar putea scoate din patetism si jale o persoana care are lehamite de tot, pentru care singura bucurie este acel lucru intangibil, imposibil de avut sau de recuperat? Ce anume poate sa faca un om care nu mai gaseste puterea de pur si simplu, a se bucura de viata cu naivitata, sa rada din nou, sa i se para ca descopera viata, nu ca traieste cu zilele trecand pe langa el?

Sunt oameni care nu pot trai. La propriu. Mananca, se misca, se duc la scoala sau la munca, socializeaza intr`o masura limitata, se uita la TV, se duc in vacanta, dar nu traiesc. Au o lipsa mare in suflet si in constient, si nu traiesc, nici nu mai asteapta nimic de la viata. Sunt intr`o lume cenusie din care numai ceva necunoscut ii poate scoate. Un ceva pe care nu il pot descoperi ei sau altii pentru el. Sunt oameni care nu pot fi ajutati, care nu reusesc sa fie ajutati de cei din jur si care nu se pot ajutat pe ei insusi. Se afla sub o forta care nu le da drumul si contra carora nu pot gasi un antidot…

E trist nu?

Time after time…

E incredibil cum pana si cele mai intense amintiri se sterg din memoria noastra. Cum imagini si sunete, dispar fara a lasa in urma vreun ecou, vreo memorie a ceea ce au fost o data, o evocare a timpurilor traite.

E incredibil cum privesti pozele impasibil, cu un zambet calm in coltul gurii si toate par atat de sterse. Chipuri care candva au fost atat de importante pentru tine, momente care ti`au luminat viata si ti`au sabilit hotarele in trecut, acum sunt doar amintiri vagi inlocuite de altele mai vii si mai apropiate.

Poti uita foarte usor vocea celei mai bune prietene pe care nu ai mai vazut`o de 4 ani, chipul si glumele pe care le faceati impreuna. Poti uita chipul iubitului si impactul pe care il avea privirea lui, vocea care iti facea inima sa tresara, si sa simti ca si cum n`ar fi existat. Sa priveste pozele si doar o jena de ecou sa rasune in sufletul tau, doar ratiunea sa iti dicteze ca o data… el a fost EL. Ca o data, chipul dolofan zambind dupa flori a fost MAMA ta, iar fata luminata de langa Dacie a fost TATAL tau. Ca mai de mult, ala mic si slab in pijamale uitandu`se buimac la aparat a fost FRATELE tau iar ca tipa aia blonda si buna in rochie rosie a fost SORA ta. Ca monstruletul ala mic hranit de o seringa a fost ANIMALUTUL tau, iar ca toate chipurile zambarete urcate pe bancile laboratorului au fost COLEGII tai.

Poti uita foarte usor ca privirea aceea vesela si plina de viata, intr`un chip grasut si bosumflat era a ta, atunci… ca fata cea slabita de stres si ochii vineti dar vioi erau ai tai cand ai trecut de prima sesiune, ca marimile 90-60-90 imbracate in rochia aia super galbena erau ale tale cand ai petrecut o vacanta in Tenerife, ca zambetul sters incradrat de un chip umbrit era al tau cand ai pierdut persoana cea mai draga…

Si vezi doar clipa de fata, cu bucuriile si necazurile respective, cu prioritatile si visele de acum… gandindu`te cat de usor trec toate….

Se merita…?!

Sa mai vorbim o data despre incredere. Sa mai respiram putin in goana dupa supravietuire in jungla oamenilor,sa luam o pauza si sa ne gandim pentru cateva clipe la viata noastra si la ce facem bine si gresit in ea.Sa analizam ceea ce ne face fericiti si ceea ce nu, si desi sentimentele ne dicteaza un lucru, sa ascultam si ratiunea si sa incercam sa`i dam dreptate.

Si sa mai vorbim o data despre incredere. Despre incredere ca fundament al relatiilor dintre oameni. Despre incredere ca punct de pornire in legaturile ce se formeaza intre persoane si raman pentru o viata intreaga. Despre incredere ca element indispensabil in intemeierea unei relatii si formarea unei prietenii solide.

Sunt curioasa cata lume isi pune intrebarea daca persoana de langa ei au incredere in ei sau merita ca ei sa aiba incredere in ceilalti. Daca sunt prieteni din alte motive sau pentru ca se incred unul in celalalt.

Pentru ca intr`un final,incredrea este cel mai important lucru. Pentru ca oricat am incerca si am spera,unde incredere nu e,nimic nu e. Daca nu e incredere in sine, incredere in viata, incredere in speranta, totul e in zadar. Daca te uiti la cel de langa tine,si in ciuda tuturor sentimentelor si dorintei de a`l pastra in viata ta, si totusi nu crezi vorbele pe care ti le zice, privirile pe care ti le arunca, totul arde si se transforma in scrum. Daca atunci cand nu crezi ca poti reusi, incercarea pe care o faci e in zadar. Daca atunci cand vrei cu ardoare un lucru, dar nu ai incredere ca il poti obtine orice ar fi, totul se darama.

Si atunci, mai merita sa te consumi pentru un scop in care nici tu si nimeni altcineva nu crede?

Am avut revelatia asta pe cand ma plimbam pe bicicleta.Eu, care am oroare de a ma urca pe orice are roti, am facut pentru rarisima oara in viata mea, un pas peste pragurile impunse de neincrederea in sine, si m`am urcat pe sa. Si, desi mai tremurand, mai tipand de frica, eram mai mult decat incantata ca avusesem incredere in persoana de langa mine ca n`o sa ma lase sa cad si mai ales in mine ca n`o sa intru intr`un pom ). Iar sentimentul vantului care sufla prin par, pe chip, viziunea peisajului trecand in graba pe langa mine, si a frigului care patrundea incet incet in mainile stranse pe ghidon, as fi vrut sa il pastrez ore, zile, luni, ani in sir…o eternitate. As fi vrut sa opresc timpul in loc, si sa alunec in nestire ,invaluita in acel sentiment de placere, de bucurie amestecata cu teama,de siguranta fragila si neasteptatul momentului urmator.

Si in momentul cand tineam ghidonul strans ca pe ultimul fir de care atarna viata mea, incercata de emotie, m`am intrebat daca merita sa pierdem partea din noi care ne facem sa vedem in astfel de momente frumusetea vietii, pentru o clipa de ratacire irationala, pentru o persoana, pentru un eveniment nefericit,pentru o piedica a vietii. Daca merita sa batem fierul cand vointa nu exista, cand in loc sa ne ridicam si sa zambim, ne lasam trasi inapoi intr`o atmosfera bolnavicioasa. Daca merita sa pierdem din vedere increderea pe care viata ne`o ofera, si sa ratam o sumedenie de frumuseti doar de frica?

Probabil ca din ultimele luni, plimbarea de miercuri in parc alaturi de o persoana draga, zambind, desi era un ger fantastic afara, a fost cel mai minunat lucru care mi s-a intamplat. O zi pe care as fi vrut s`o repet la infinit, sa opresc lucrurile in stadiul in care sunt, si sa ma bucur de ele fara a ma complica. Sa am incredere in momentul de fata, in bucuria vietii, in vantul care batea, in soarele care mijea dupa nori, in zambetul care ma inconjura.

Si cum acest lucru nu este posibil,pentru ca noi primim oportunitati, nu ni se baga si in sacosa, se merita oare sa pierdem din noi abilitatea de a vedea cu alti ochi viata si tot ce ne inconjoara,orbiti de sentimente in egoismul Ally McBeal-ian in care problemele noastre sunt cele mai mari?

Nu, nu putem opri sau conserva timpul..dar putem profita de sansele care ni se dau de a recreea momentele la infinit… daca avem incredere ca ele vor veni. Zambind, cu incredere… let it go, caci maine nu va fi mai rau^_^.

Sfarsit de liceu

Si intr`un final am terminat si liceul. Am incheiat si cu zilele in care intrat cu frica la ore, cand rodeam unghiile in timp ce profesorii tipau la noi , cand tremurai in fata tablei cand te asculta la mate si preferai sa iei un 3 decat sa te mai tina acolo inca 20 de minute…
Am terminat si cu intalnirile pline de ironie, sufocante si insuportabile cu colectivul clasei, cu obligatia de a ma afla printre ei fara o sansa de scapare, cu inima grea si gusa plina…
Am terminat… cu toate xDProbabil ca mai departe grijile se vor inmulti, responsabilitatile vor fi si mai multe si mai grele.. dar nu va mai fi aceeasi teama. NU va mai fi cosmarul legat de profa de engleza sau de mate sapt de sapt, nu va mai fi duminica nelinistita ca nu ti`ai facut tema… nu va mai fi grjia interminabila de scaderea notei la purtare din cauza absentelor.Simtamantul eliberarii… cea mai scumpa amintire din liceu ^__^

Watashi wa diva desu!

Citind cu nostalgie blogurile din urma si ramand cu ochii asupra celui cu copilaria, m`am gandit si ma intreb daca nu am dreptate “Oare plangand dupa copilarie, nu ratez lucruri la fel de importante in viata mea?”
In fond, fiecare perioada din viata cuiva are frumusetile ei si trebuie doar sa stii sa le traiesti. Cu toate ca nu depinde in totalitate de tine sa`ti faci o viata mai roza si nu e de ajuns doar sa vrei, dracul care poate fi atat de negru, macar pentru cateva zile si`ar schimba si el culoarea.Dupa weekendul trecut cu aventura simularii si Sf. Gheorghe, sarbatorirea lui 1 mai 2007 a fost primul “cel mai frumos” din viata mea. Patru zile de petrecere continua, o minivacanta cu bere bruna, rasete , jeleuri, plimbari prin frumusestile Brailei si muzica buna.Incredibil cat de frumos poate fi orasul nostru. Cu toate ca avem un parc, o gradina mare, un teatru, un republcii, o faleza, multi le luam ca atare si ne plagem cat de sec poate fi orasul nostru. O sambada si o duminica strabatand monumentul, gradina mare si bulevardele, oprindu`ne din 5 in 5 minute sa facem poze, razand din orice si inveselind monotonia orasului pustiu… asta da viata

As fi avut tentatia sa descriu o adevarata aventura cu ocazia venirii unui prieten de la Bucuresti, ocazie prin care ne`am reunit 4 insi comici si am facut cunostinta cu cativa Braileni simtiti , dar imi dau seama cat de sec ar suna. E ceva ce nu as putea descrie in cuvinte si probabil as denatura adevarata insemnatate a evenimentului.

Dar pot cu siguranta sa notez cele mai reprezentative cuvinte ale lui 1 mai muncitoresc: Silva bruna cu paiul pana am ragusit, muzica buna la Capitol, prieteni de minune, jeleuri, rasete si… Fanfara militara

Am sa las pozele (vezi albumul – cum face profa de mate XD) si filmuletele sa vorbeasca
Un zambet in plina vara
Fanfara Militara

Ps. Daca va intrebati ce e cu titlul.. “I`m a diva” cereti lamuriri la dory.

Pps. La cerere, trebuie sa postez poza cu “noul cuplu” (nu dati cu usturoi – vb lui ruxi XD) Lyz si Dory

We are the champions!

Weekendul acesta poate fi descris de mine in doua modalitati: printr`un singur cuvant sau printr`o serie de adjective care sa exprime tot ce a insemnat pentru mine perioada sambata-duminica.Daca ar fi sa apelez la varianta scurta, ceea ce nu va fi cazul pentru ca nu ma lasa inima, evident , as spune superb, cu mici exceptii care devin nenotabile.Dar cum eu sunt omul care alege intotdeauna calea lunga si complicata, voi descrie weekendul cam asa: unic, scurt, revitalizant, verde, cum n`a mai fost in ani de zile, amuzant, relaxant, revigorant si tot ce va pofteste inimioara. De ce? Raspunsul: pentru ca.Weekendul meu incepe nu prea promitator: simulare la fizica. In afara faptului ca nu mai pusesem mana pe fizica de 4 saptamani si statusem toata saptamana acasa, mai eram si bolnava si lipsita de orice chef sa ma duc sa fac probleme la fizica intr`o lucrare care va avea nota publica ( o nota ce va fi destul de mica sa`i dea motive dirigai sa nu ma bage in bac >.<). Cu toate acestea, sub amenintarea suprema a dirigintei, am facut efortul inimaginabil sa ies din casa si sa ma trezesc, dupa 2 saptamani de dormit pana la 9, la ora 7 ca sa ajung la 8 la simulare. Stiam ca va incepe la 9 jumate examenul , dar evident ca noi, ca ogarii, trebuia sa pierdem timpul prin incinta scolii… ca deh, traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.

Simluarea evident, a trecut. Bine, rau, nu mai conteaza. Ca doar mai sunt 8 saptamani pana la bac… Pe cand ieseam eu din clasa ma gandeam ca poate ma intalnesc cu colegii, discutam despre subiecte, ce`am facut, cum ne`am simtit, schimb de pareri si tot asa. Cand colo, la usa pustiu, pe coridoare pustiu… Asta de parca nu mi`ar fi ajuns 4 ani de zile sa imi dau seama ca acest lucru nu se va intampla niciodata si ca asteptarile mele sunt prea mari de la colegi. Dar cum se spune, speranta moare ultima.
Asadar, cand am iesit, am gasit doar unul din amabilii colegi (singurul care nu se gandise numai la el) impreuna cu care am mai asteptat o alta colega spre a fi singurii care s`au comportat ca adevarati elevi de clasa a 12a.
Dupa ce am iesit din scoala, din partea colegului rasare o propunere ca o idee abia conturata: sa mergem la o bere. Mai in gluma, mai in serios, mai “Hai mey, cfe naiba?” am ajuns pana la urma in bariera , am luat loc la masa si am comandat o Silva bruna. Nu mai bausem de doi ani, de cand fusesem la un revelion si aveam o pofta de nu ma vedeam. Mai ales ca dupa o astfel de experienta in care te prezinti la un examen total nepregatit, esti intotdeauna intr`un mood de petrecere si chef . Din nefericire, paiul a ramas nefolosit si am baut si eu berea ca un om mare: cu sete din pahar . A avut un gust inimaginabil de bun, simteam ca beau din bautura zeilor

Dupa doua ore petrecute in fata berii (intre care timp mai racolasem un coleg ) in care am discutat vrute si nevrute, ca niste elevi normali de varsta noastra si ne`am simtit foarte bine, am hotarat sa plecam. Am iesit un pic cam in zig zag , ca deh, o Silva bruna nu`i de colea, si nici bine n`am ajuns in strada ca pe colegul nostru (caruia ii multumim ca ne`a facut cinste ) il trazneste o noua idee: sa mergem in parc. Cand am auzit de leagane, nici n`am mai gandit ca eram plecata de la 7 dimineatza, nemancata, neinvatata si se facuse deja ora 2. Am zis “Mergem ca vreau sa ma dau in leagan” si am intrat ca niste copii fericiti . Am inaugurat intrarea cu vata de zahar, ca sa fie si mai simpatic , cu datul in leagane, in balansoar si intr`un final un leagan de 4 insi in care discutiile au continuat sub un soare placut de primavara si o briza mai mult decat binevenita. Cand a trebuit sa plec acasa, am scos un oftat si m`am resemnat. Totusi, trebuia sa revenim la realitate.

Pe cand eram eu mai mult decat hotarata sa ma duc acasa sa ma apuc de invatat, pe atat de mult berea din mine ma inspira sa ma plimb pe bulevarde sub acest soare minunat, sa ocolesc, sa mai iau aer.. Eram ametita si aveam impresia ca la ora 4 biblioteca va sta deschisa pentru mine . Dupa dezamagirea profunda, am pornit`o pe drumul cel lung acasa, pe bulevard, admirand frumusetile naturii si evident, cu scopul de a merge la magzinul de dropsuri.

Ziua s`a terminat intr`un somn de mama-mama si cu siguranta, fara nici un studiu

Dar distractia nu a luat sfarsit. Caci la miezul noptii verii mei isi fac aparitia si vom sta la taclale pana la 2 noaptea, cu rasete, spart seminte, baut scotch whisky , muzica si tot ce se poate intr`o atmosfera de familie cu toti membrii.
Duminica dimineatza, cu ochii inca inchisi, ne`am adunat cu totii la iarba verde unde am servit gratar, un joc cu mingea, un somn sanatos si rasete binevenite.

A fost un weekend cum nu am avut in viata mea. O atmosfera pe care as dori sa o regasesc mereu in jurul meu, fara tehnologia moderna, fara stresul inutil si efectele nocive ale progresului asupra noastra. O distractie pe cinste in mijlocul naturii cu familia, o plimbare sub soarele primaverii, o iesire cu colegii fara fite, fara talente, fara “spuma clasei” ci doar… sa fim toti fericiti. Un weekend cum probabil multi nu au gustat si nici nu vor gusta , innecati in propria ipocrizie sau… obsesie.

Ps. Poza reprezinta “Echipa rosie” formata din cumnatul meu, fratele, varul si tata

Imi e dor…

Nici nu ne dam seama cand crestem. Suntem atat de preocupati sa crestem bine incat momentele in care realizam ca am crescut trec neobservate. Sunt atat de putine si scurte , abia sesizabile. Si doar in clipele cand o tristete venita de nicaieri ne copleseste si ne rapeste somnul,ne gandim la amanuntele vietii si la evolutia noastra.
Ne gandim la cum am fost acum 3 luni si la cum suntem acum. Ne gandim la ce faceam anul trecut si la ce facem acum. Si realizam ca am crescut. Ca prietenii nostri s`au schimbat, desi sunt aceeasi, ca legaturile se rup din cauze naturale. Ca unii mor, altii se muta, altii se casatoresc, unii pleaca la studii. Si ne e dor de ei, ne e dor de clipele petrecutem impreuna, de evenimente zilnice ce deveneau o rutina placuta.
Ne este dor de un zambet, de o seara de joi petrecuta in fata blocului discutand cu prietenii, ne e dor de zilele cand veneam de la scoala aproape fara nici o grija, stiind ca daca vrem sa iesim afara, aveam pe cine chema sa batem mingea sau pur si simplu sa rupem frunzele din gard.Intr-un moment ca acesta imi este dor de prietenii de bloc care au plecat din diverse motive. In goana pentru invatat, am uitat ce inseamna cu adevarat relaxare. Si ma trezesc ca mi`e dor de saptamanile in care in fiecare seara veneau prietenii la mine si stateam la usa apartamentului pe scara vorbind , razand, ore in sir. Mi-e dor de fluieratul de la gard care aduna afara pe toti , indiferent de ora si zi. Mi`e dor de noptile de Pasti cand stateam adunati pe teren si spunand povesti de groaza despre punga ucigasa. Mi-e dor de Miu – Piu, simbolul copilariei noastre, mi-e dor de discutiile despre viitor , despre noi si despre toate prostiile…
Cand am crescut? Cum am crescut? Oare deciziile pe care le-am luat in timpul asta au fost bune sau rele? Oare pasim bine spre viitor? Oare vom mai avea ocazia sa radem cu toii la usa, cu mainile in buzunare si rugandu-ne unul de altul sa iesim afara?
Poate vom mai avea ocazia sa ne ingheisum iarna in coltul scarii, unul peste altul sa ne incalzim.Aproape de noi nu suntem decat noi insine cu gandurile noastre. Desi atat de aproape, timpurile , pritenii si toate sunt atat de departe.
Poate ne este dor de noi insine. De naivitatea noastra si maturitatea aparenta. De ciocnirile prostesti , de bravadele stupide si de tot ce inseamna copilarie.
Si acum imi vin in minte versurile lui Eminescu…“O, rămâi, rămâi la mine,

Te iubesc atât de mult!

Ale tale doruri toate

Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric

Te asamăn unui prinţ,

Ce se uit-adânc în ape

Cu ochi negri şi cuminţi;

Şi prin vuietul de valuri,

Prin mişcarea naltei ierbi,

Eu te fac s-auzi în taină

Mersul cârdului de cerbi;

Eu te văd răpit de farmec

Cum îngâni cu glas domol,

În a apei strălucire

Întinzând piciorul gol

Şi privind în luna plină

La văpaia de pe lacuri,

Anii tăi se par ca clipe,

Clipe dulci se par ca veacuri.”

Astfel zise lin pădurea,

Bolţi asupră-mi clătinând;

Şuieram l-a ei chemare

Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce

A-nţelege n-o mai pot…

Unde eşti, copilărie,

Cu pădurea ta cu tot?”

Neatza!^^

Oh da!Neatza inca o data. Uitati ca s`a facut si jumatatea zilei, momentul cel mai potrivit sa intampin pe toata lumea cu un calduros “Neatza!”.
Bineinteles ca si dupa un an de zile inca ma confrunt cu prejudecati gen “Neatza a fost de mult”, “Dimineatza a fost la 6 cand m`am trezit si m`am dus la munca”,”Neatza a fost acum juma de zi, nu in momentul in care sunt satul de slugarit..”. Bineinteles ca, in momentul cand rostesti “Neatza!” prea putin iti pasa de replici ce se vor a fi… taioase?
In schimb, tu esti plin de viata, oricand gata sa faci un maraton, voinic si amator de a cheltui energia intr`un mod, evident, necostructiv. Caci atunci cand ai prea multa pofta de viata, rar iti zici: ” Azi ma duc si muncesc sa castig mai multi bani” sau “Azi o sa fac cateva teste la matematica!” … oh da!
Cu toate ca debore=dezi de energie, sa fim sinceri, primul lucru care iti vine in minte este ori sa imbuci ceva, ori sa faci o plimbare in fata blocului decat sa pui mana sa citesti o carte. Adevarul este ca citind o care nu insemana neaparat sa faci activitate si sa iti consumi energia. Cu toate acestea, cere multa energie. Dar subiectul carti il vom aborda alta data.
Asadar, sa revenim la “Neatza” noastra. Cum spuneam, simtindu`ne plini de energie si gata sa ne cheltuim timpul in cel mai pagan mod, deschidem calculatorul si ne manifestam pe iubitii nostri penfriends cu un dulce si plin de viata “Neatza”. Ignoranti cum suntem, replicile atoase sau cel putin pesimiste le lasam sa treaca pe langa noi, incercand sa inchegam o discutie la fel de vesela ca si noi. Insa , curand totul este cuprins de moleseala pentru ca, daca nu esti atins de replicile celuilalt, atunci cu sigurantza starea acestuia, nu la fel de buna ca a ta, te va mahni.
Asadar, te gandesti sa ii tii o filozofie legata de cuvantul “Neatza”. Iti aduci aminte ca bine iti spusese cineva ca atunci and zici “Neatza” parca iti iei un avant in viata si poti infrunta mai bine orice.
Si iata ca la concluzia asta ajungi cand, indiferent de momentul zilei, intampini pe ceilalti cu un vesel “Neatza” . Optimist. Simti ca totul a luat`o de la capat, ca pt o clipa ai sters totul cu buretele, ca pentru cateva momente poti lua viata in piept, si daca nu sfidand`o, cel putin ignorandu`i partile rele. De altfel, cand te simti curajos si increzator in propriile forte, partile ei rele nu se indulcesc? Bineinteles, dar placerea de a simti acest gust este atat de mare incat e ca o minge care trece rapid prin fata ochilor nostri, si desi nu am vazut`o, stim ca a trecut.
“Neatza” e ca un sut un fund care te impinge, cel putin aparent, catre o alta etapa din viata. Asa cum in “Rebecca”, simpatica naratoare marturisea ca cea de acum 5 minute care isi parasise sotul pt a se farda in baie, nu era aceeasi cu cea care s`a intors la masa pentru a relua o disctuie suspendata, ci una mai matura, schimbata, asa si noi suntem schimbati si incarcati de speranta ca totul va fi mai bine. “Neatza” este un cuvant simplu si totusi atat de optimist incat poate creea controverse in propriul suflet si in mintile celor din jur.
Se poate intreba unul naiv, inocent, de ce atunci cand tranteste la ora doua unuia un “Neatza” acesta ii raspunde flegmatic, neincrezator, pesimist si chiar gata sa`i dea peste nas. Asta pentru ca , spre deosebire de el, cand s`a trezit dimineatza nu si`a zis “Neatza”. Pentru ca este neincrezator in optimismul celuilalt, pentru ca este suparat si mahnit de viata, plictisit si indatorat pana peste cap si fara sa se gandeasca o clipa ca el este singurul care isi umbreste viata, se afunda si mai tare in ganduri negre, palind si curand fiind gata de a intra intr`un proces de mumificare.
Bineinteles, un singur cuvant nu face totul. Dar o data rostit din toata inima, parca simti a fi un pahar care incet se umple cu ambrozie, recapatand incredere si forta. Viata nu e complicata si neagra. Noi o facem sa fie asa. Acestea sunt vorbele unei prietene si inca le apreciez.
Ganditi`va ca va treziti dimineatza zambind, zicandu`va ca poate ar fi mai bine sa infruntati problemele cu inima usoara, sa va reanalizati situatia si sa o priviti zambind. Nu detasat, pentru ca tot ale voastre sunt problemele, dar nu ca pe o problema existentiala ce nu are solutie. Zambind, munca silnica poate deveni cel putin suportabila cand te gandesti ca pleci de acolo cand va suna orologiul, sau poate cateva ore mai tarziu din cauza unui program prelungit. Dar vei pleca de acolo, vei ajunge acasa si poate vei face ceva constructiv. Poate ca nu e chiar asa rau… poate ca daca, in pauza de pranz de la munca, te asezi langa cativa colegi si ii intampini cu un “Neatza!”, gata sa discutati despre orice si razand, va fi totul mai usor…
Oh, ma uit la ceas si imi zic ca deja am aberat de o ora despre un simplu cuvant care… nu are nici o importanta. Este doar un imbold pentru e ne modela personalitatea incat sa ne intoarcem cu fata la soare.
Filozofia asta e deja prea lunga. Nu veti fi de acord cu mine, stiu asta, pentru ca in mare am raportat totul la mine La urma urmei, cel mai bun exemplu suntem noi insine…

Asadar, daca ati inteles ceva din ce am vrut sa va spun, caci e prea greu sa spun multe lucruri deodata intr`o mod ordonat ^^, va salut respectuos cu un calduros “Neatza!”

Muzica si eu…

Muzica este un element important in viata multora dintre noi. Cand suntem suparati venim acasa si ne refugiem in cateva melodii conform starii noastre; cand suntem fericiti, dam drumul la boxe cat se poate si dansam prin casa, fredonam , eventual inchidem geamurile ca sa fim siguri ca nu arunca nimeni cu nimic… ; cand suntem indragostiti si oftam, ne punem castile pe urechi si lasam muzica sa ne intre in suflet, sa ne unga inimile, sa ne invaluie si sa ne poarte in visare; cand ne simtim singuri si atmosfera devine apasatoare, canalele de muzica sau radioul devin prietenele noastre cele mai bune…
Dar bineinteles, acestea sunt situatii prototip. Pentru ca, in general, intr`o casa muzica merge cam cat sta omu treaz. De dim cand se trezeste, da drumul la Tv sau Radio si daca are treaba, muzica sa traiasca Cand ne facem “temele”, citim, motaim, meditam, pe fundal se aud acorduri ale muzicii noastre preferate.Cand mancam, de ce sa nu cante si putin maneaua (eventual, recomandabil pt cei care tin cura de slabire pt ca astfel exista posibilitatea sa le stea mancarea in gat si sa le treaca pofta de mancare.. XD). Gluma misogina
In concluzie, muzica este peste tot. Mai nou, din ce in ce mai multe magazine au in dotare boxe montate pe peretii exteriori in care se aud piese de toate genurile. Sa nu mai mentionam tinerii foarte pasionati care lasa geamurile deschise, dand astfel frau liber notelor sa zboare pe geam si sa umple aerul… Muzica este, fara sa ne dam seama, aproape indispensabila.
La urma urmei, de ce nu? E placut, e ieftin si foarte folositor. Muzica poate inspira scriitori, poeti, cantareti, compozitori… Muzica genereaza vise, muzica usureaza calea catre sentimente…

Iata ca muzica are un rol in viata noastra de care multi nici nu ne dam seama. In diminetile ce anunta o zi de scoala aproape insuportabila, dau drumul la radio, deschid geamul cat pot de larg sa intre soarele, respir adanc pe ritmuri trance si zambesc simtind energia astrala umplandu`mi fiecare por. Eh, acuma parca avem putin chef de matematica XD
Bineinteles, o zi ca aceasta cand se sfarseste, te`a sfarsit si pe tine ca sa nu se simta singura. Asadar, ajungi acasa terminat psihic si poate si fizic si nushtii pe ce sa pui mana mai intai. Ei, ca sfat, puneti mana pe telecomanda sau butonul de la combina si dati drumul la muzica. Incredibil, dar sunt mai bune decat bateriile alcaline. Incarcare asigurata, reviogare 100%… asta in cazul in care nu alegeti o melodie care sa va arunce incet dar sigur in lumea viselor ZZZzzzzZZZ…
Inca o data cu energia revenita sunt gata de teme… cu muzica nelipsita…

In acest mod, m`am lipit de muzica… si uite ca spre surprinderea mea… s`a lipit si ea de mine. Am facut recent o descoperire magnifica… oamenilor le place sa imi trimita muzica. Fie ca e coleg, fie ca e o persoana apropiata, fie ca ne cunoastem de mult, fie ca nu… indiferent de motive, cunostintele mele au aceasta placere. Bineinteles, eu nu am nimic impotriva… fara exagerare, 15% din muzica pe care o am e de la dragii mei useri ^^

Gandind rational, asta se intampla oricui. Oricat de speciala m`as crede, explicatia e alta. Cum eu noaptea nu prea am ce face, pana se indura Mos Ene sa treaca si peste genele mele, ma gandesc la cat mai multe lucruri posibile. Aseara am luat la rand aceasta problema. Si tot rasucind`o eu pe o parte si pe alta, am ajuns la cateva concluzii. Sunt proprii si personale, ca de obicei, asa ca s`ar putea sa fie total neadevarate. XD

In primul rand, cum spuneam, muzica e in ritm cu sentimentele si starea noastra de suflet. Cand cineva te intreaba daca vrei o melodie, intotdeauna adauga si un comment gen “Una din preferatele mele” , “Melodia pentru atunci cand…”, “Melodia care…”. Acest gen de comentarii pot sugera mai multe lucruri precum: persona respectiva vrea sa iti arate, nu neaparat in mod intentionat, ce gen de muzica asculta; persoana respectiva vrea sa arata starea de spirit in care este cufundat pe moment; persoana respectiva vrea sa iti comunice ceva…
Crochiul primei concluzii a fost conturat in aceasta propozitie: Persoana respectiva vrea sa iti comunice ceva.
Indiferent de ce are sa`ti comunice, indiferent e voluntar sau nu, prin melodia pe care a expediat`o s`au scurs si alte informatii legate de expeditor.

Un alt deznodamant la care am ajuns este: socializarea.
De multe ori in discutii intervine intrebarea ” Ce muzica asculti?”. Este un subiect de pornire usor accesibil si care poate, in functie de persoane, sa duca la discutii interesante si astfel solidificarea unei relatii (amicale, bineinteles) sau poate duce si in extrema cealalta, in cazul in care exista o parte care judeca lumea dupa muzica pe care o asculta…
Asadar, muzica deschide drumul catre noi legaturi sau nu. Astfel ca la un moment dat, mai ales pe ymess unde exista plugins ce arata melodia pe care o asculti, este inevitabil sa nu aduci in discutie acest subiect. Si eventual, cand vezi ca undeva discutia se impiedica, unul mai arunca o replica “I simply love this song…” Daca esti unul ca mine care nu prea stie pe ce lume traieste, recunosti ca n`ai auzit melodia in viata ta si astfel, intr`un fel sau altul, celalat se simte si o trimite…

O concluzie ce ma priveste aproape personal tine de cat asculti radio sau MTV. Daca nu, ai destule sanse sa nu stii care e muzica ce se asculta, sa gasesti melodii bune si etc. si bineinteles ca orice melodie ti se va parea noua si nu o vei avea, motiv pentru care oricine are ce sa`ti trimita… XD

Undeva cred ca la un moment dat intervine somnul, pentru ca s`a rupt firul. Si probabil ca mai departe ar fi inutil sa mai blabberesc despre aceasta problema… pentru ca nu ma deranjeaza cu nimic.^^ Imi face o nemarginita placere sa primesc melodii care se dovedesc a fi pe gustul meu, descopar lucruri noi si astfel pot identifica o mica bucatica din sufletul persoanei respective. So people, do not refrain.. XD