Cartea de joi

Apai si asa fac eu ambitiile profesorilor…
Nu am mai apucat sa scriu la blog despre minunata mea profesoara de romana, desi am promis. O voi face pe viitor, dar pana atunci, uitati ce rezulta din intanirile aproape zilnice cu dansa la ore Vineri, ora de romana, 23 martie.

Anuntarea unui concurs national de critica literara “Eugen Lovinescu” care se adreseaza liceenilor ce nu au publicate volume. Concursul consta in scrierea unei recenzii de maxim doua pgini (TimesNewRomanR, 12, space line 1.5) a unei carti beletristice publicate in 2006. Dupa ce am lamurit problema ca e nevoie de o carte editata in 2006 si nu re-editata si am facut rost de regulament, am citit foile si am vazut:
@ data anuntarii elevilor in scoli: 11-20 martie. (In nici un caz 23 martie, cum s`a procedat la noi…)
@data trimiterii lucrarilor: in judetul Prahova, intre 20-24 martie (adica ziua urmatoare cel tarziu..prin posta..)
@finalizarea concursului: 4 aprilie.

M`am uitat chioras la foaie, nu m`a surprins prea mult faptul ca stirea a ajuns cu o zi inainte de termenul limita (ca deh, e Romania, e Braila, e Iorga,e XII A..) . Trecand peste astea, am zis sa`i dau o incercare… macar pt mine. Asa ca am fost la bilblioteca si am cautat o carte editata in 2006. M`am dus eu plina de speranta, mi`am spus doleantele si tipa era mai pe luna decat mine, in concluzie nereusind sa fac rost de carte…. si in final, am renuntat si la asa zisa recenzie.

Luni, 26 martie. Ora de romana.

Urmeaza un dialog spinos cu profesoara de romana care era incapabila sa inteleaga ca un elev de clasa a 12a la mate info, care are de invatat la fizica si mate pana ii sar capacele, nu are timp sa faca o amarata de recenzie. Sau poate nu are 30 RON sa`si cumpere o nenorocita de carte. Si in cearta respectiva, in care credeam ca am sa sar sa sparg usa, ne`a spus ca se poate pana pe 30 martie (evident, ca romanul care lasa totul pe ultima zi).
Cu toate ca mai erau doua zile pana atunci si mai aveam si pregatiri, am facut un efort… si ghiciti de ce. Numa din cauza ei >.< Si asa am stat eu joi pana la 4 dimineatza, citind cartea si scriind recenzia. Si a doua zi pana la 5 in liceu, cu matele durandu`ma ingrozitor, din cauza unei proaste organizari si unor materiale cat de cat normale…. in care am corectat diacriticile de cel putin 3 ori folosind simbols dintr`un word expirat…

In orice caz, desi nu am nici o sansa sa fiu printre cei 12 alesi din toata tara, lucrarea e opera mea si o voi folosi sa comunic lumii despre o noua aparitie ce ar merge citita. Enjoy And tell me how bad it is

Pământ virgin

Alberto Vázquez-Figueroa

Victimă a unui război civil, martor al morţii mamei sale şi mai tarziu a internării tatălui său într-un ospiciu, Alberto Vázquez-Figueroa a dezvoltat încă din copilărie o pasiune pentru cărti, scriind 63 de romane şi reuşind să fie apreciat de El Mundo ca “scriitorul cel mai citit din întreaga literatură hispano-americană”.

Abordând o temă deloc necunoscută, cea a luptei pentru supravieţuire a unui trib ameninţat cu dispariţia, Pământ virgin reuşeste să impresioneze prin o serie de elemente precum problema progresului şi aspectele sale negative, problema libertăţii văzuta din perspectiva personajului şi, mai ales, prin peisajele autentice descrise până la cel mai mic amănunt.

Pământ virgin este povestea unui soldat marcat de experienţa războiului din Vietnam care îşi găseşte libertatea deplinş adaptându-se la modul de viaţă primitiv al pădurii amazoniene ce îi va oferi pace şi libertate timp de doi ani. Din nefericire, lupta pentru putere şi descoperirea unor noi resurse va fi necruţătoare şi va invada teritoriul yubanilor, lucru ce va genera un conflict al cărui sfârşit este inevitabil: dispariţia tribului acestora.

Eroul lui Vázquez-Figueroa este un el, fără nume, este omul care se va întoarce în sânul naturii, dezgustat de caracterul desctructiv al omenirii; este cel care se regăseşte în oricare dintre noi care va realiza, până nu e prea târziu, încontro îndreptam planeta prin progresul nostru. E un bărbat obişnuit, ce nu se remarcă prin nimic, nu şocheaza şi nu este o persoană deosebită ci, din contră, este un soldat dezertor, un egoist care evadează din viaţa secolului XX şi care, în fata ignoranţei omenirii, dă înapoi, mulţumit, într-o fază iniţială, că progresul nu va ajunge la el înaintea morţii lui. Cu toate acestea, revolta la vederea distrugerii naturii îl îndârjeşte şi îl va determina să facă ceea ce şn Vietnam e refuzat: să îşi apere teritoriul.

Tema libertăţii la Vázquez-Figueroa este o problemă fundamentală a personajelor, “a fi liber” fiind o caracteristică a omului dezlegat de robia datoriilor, a ierarhiei sociale şi a propriilor nevoi superficiale. Dispariţia lucrurilor precum pasta de dinţi, deodorantele, familia, creditele, zgomotele vecinilor, locul de muncă garantează libertatea deplină a individului de a alege cum vrea să trăiasca, când vrea să gândească şi când nu. Pe parcursul romanului se insistă în permanenţă pe ideea de libertate, în special în tribul yubanilor, ce nu vor lua o decizie fără a se consulta reciproc, ce vor munci când vor dori să muncească, considerând acesta ca un semn al privării de libertate.

Motivul pentru care eroul lui Vázquez-Figueroa alege să trăiască alături de yubani, departe de oraşele ticsite de clădirile înalte, de traficul intens şi de şefi este sentimentul că îşi este singurul stăpân şi sentimentul acut al libertăţii care, în final îi aduc fericirea. Vorbim de acea fericire pe care o întalnim în teoriile lui Jean-Jaques-Rousseau, teorii ce susţin că omul în societate este supus unor inegalităţi politice, diferenţe sociale ce îi aduc nefericirea. Personajul este întruchiparea adevăratei naturi umane, constând în starea primitivă a omului sălbatic, neconstrâns, care se va supune doar inegalităţilor cauzate de vârstă, sănătate sau putere, dominat de instinctul de conservare şi repulsie faţă de suferinţa şi moartea semenilor săi.

O dată cu ieşirea din acest mediu protector şi intrarea în oraş, aerul devine înnăbuşitor, sufocant, insuportabil, creând o atmosferă ce secătuieşte trupul şi mintea de energie, de voinţă şi de orice dorinţă de a mai face chiar şi o simplă mişcare. Orăşenii sunt obosiţi, dezgustaţi, urând dimineţile mohorâte în care, somnoroşi, vor aştepta autobuzul în frig şi serile în care se vor întoarce, pe acelaşi drum, într-un apartament deloc mai călduros sau primitor.

Pasajele descriptive, bogate în detalii, au menirea de a scoate în evidenţă un ton admirativ al eroului către natură şi unul critic privind civilizaţia, o revoltă interioară la caracterul distructiv al oamenilor, ilustrând viaîa pe care aceştia o duc ca o pedeapsă a naturii. Pentru dorinţa de a se îmbogăţi, de a domina, exploatând planeta, oamenii sunt condamnaţi să ducă o viaţă împovărată, apşsaţi de grija banilor, datoriilor, familei, relaţiilor sociale şi a altor lucruri ce vor genera nopţi lipsite de somn, ore întregi de frământare şi în final, alterarea şi moartea sufletului.

Eroul din Pământ virgin tocmai de aceea susţine ca se opune cu îndârjire progresului. El este cel care a învăţat sş nu mai fie umit de ce îi poate oferi tehnologia dar care va fi impresionat de transformarea unei furnici în plantă, de înflorirea copacilor sau de un apus de soare. E cel care consideră că naşterea civilizaţiei a urmat un ciclu firesc, natura îndreptându-se din momentul respectiv către o moarte sigură şi devenitaă în timp inevitabilî, ca urmare a egosimului şi ignoranţei omenirii. Cu toate acestea, el este cel care nu se abate de la principiile formate în această societate şi respinge progresul doar în momentul în care acesta îl afectează în mod direct.

Descrierea naturii este un element dominant în romanul lui Vázquez-Figueroa, ce va crea un tablou amazonian complet, din care nu lipsesc păsările, peştii, mlaştina şi laguna cu caiacul său, coliba şi hamacul, pământul în toate culorile sale, cerul de un albastru limpede, verdele ce se întinde obsesiv cât vezi cu ochii, jaguarul , maimuţele, bananele sau copacii. Stilul nu frapează, nu impresionează cu nimic în mod deosebit dar reuşeşte cu succes să transpună cititorul în atmosfera creată. Pe parcursul lecturii cititorul va resimţi neputinţa în faţa înaintării omenirii către distrugere, va resimţi revolta şi frustrarea personajului, va crede în Dumnezeu şi în faptul că nu va permite omului să îşi facş mai mult rău, va fi pesimist cand se va da lupta, va fi afectat de moartea a zeci de oameni nevinovaîi.

Pământ virgin este unul din acele romane asupra căruia viaţa scriitorului se reflectă puternic. Regăsim pasiunea pentru citit a personajului pe care insuşi Vázquez-Figueroa o dezvoltase iîn copilşrie, peisajele exotice ale Americii de Sud care ascund fascinante povesti de aventuri şi aversiunea către politica care îl deportase pe el şi întreaga sa familie în Africa.

Pătrunderea atat de adănc în inima tribului, descrierea detaliată şi exactă a obiceiurilor acestora, codul nescris al legilor, bogatele cunostinţe de anatomie, politică, istorie şi biologie întregesc atutenticitatea povestirii, care este un vădit mesaj la adresa tuturor cetăţenilor şi care are menirea să producă un semnal de alarmă în mintea fiecăruia dintre locuitorii acestei planete. Este imposibil omului să continue să exploateze planeta şi să distrugş natura doar pentru a servi scopurilor sale egoiste, fara a nu plati un preţ. “Ceea ce oferă albii, nu compensează ceea ce cer” spune Jose Correcaminos, evidenţiind faptul că omenirea continuă să ceară, să ia, fără a se sinchisi de consecinţele ce se vor rasfrânge asupra urmaşilor.

Romanul lui Alberto Vázquez-Figueroa este al doilea roman ce va aborda tema supravieţurii în acest context iar eroul acestuia şi faptele sale ar trebui să se suprapună pe profilul fiecaruia dintre noi, într-o încercare de a ne salva de noi însine.

Cartea serii…

Cosmar de inchiriat
Serge Brussolo

Multi dintre colegii mei si cunsocuti stiu ca am o mare pasiune sa citesc cand si pe unde apuc. La urma urmei, cum sa nu citesti cand in timpul pauzelor nu ai altceva mai bun de facut? Bieinteles, ar fi sa imi suport colegii care barfesc, chatuiesc, se vaita ca nu au invatat etc.. dar hey, nu vi se pare mai stralucitoare varianta unei evadari din lumea reala? Cel putin mie da…

In ultimul timp am vrut ceva nou si m-am gandit sa trec oleak pe la sectiunea horror. Cautam o carte care sa bage cu adevarat sperietii in mine, o carte care cand o sa o citesc in timp ce stau in apa fierbinte a cazii, sa simt fiori de teama si eventual cand se intrerupe curentu sa astept de undeva se iasa un monstru si sa imi manance scalpul (nu vreti sa incercati aceasta experienta )

O astfel de carte s-a dovedit a fi cartea lui Serge Brussolo “Cosmar de inchiriat”. Primul cuvant care m-a atras a fost, bineinteles, “Cosmar”. Cunoscand foarte bine semnificatia acestuia, am incercat sa-mi imaginez in prealabil ce poate insemna titlul. Coperta cartii, seminificativa, infatisa doi monstri aproape de hidos, insangerati. In timp ce inspectam coperta si ascultand un mic rezumat de la o colega, mi-am spus: “Trebuie sa o citesc. Este o carte scrisa pentru mine”. Si am avut dreptate. Am citit cartea in doua zile. Am reununtat si la calculator, si la televizor, doua zile am stat cu cartea in mana, savurand clipele de cosmar, tensiune si suspans descrise cu atata maiestrie.

Inca de la inceput cartea te prinde intr-o atmosfera bolnava, cu descrierea unei calatorii parca spre moarte a familiei lui David:

“Era una dintre acele zile când totul merge din ce în ce mai rău; când imaginile din jur îţi par o prelungire a coşmarurilor din timpul nopţii, un fel de revărsare a imaginarului în lumea reală. Ploaia inunda peisajul, învăluind drumul în perdele lichide continue, în spatele cărora casele nu mai erau decât nişte umbre vagi. Tatăl lui David conducea cu dinţii încleştaţi şi mâinile crispate pe volan. Zgomotul aversei acoperea glasul radioului, strivind muzica sub o răpăială jilavă. Mami stătea tăcută, cu nervii încordaţi. Nu prea avea încredere în calităţile de şofer ale soţului ei, cu atât mai mult cu cât ştia că, înainte de plecare, acesta băuse pe ascuns.
Îl văzuse închizându-se în magazia din grădină, unde ţinea ascunsă damigeana cu rachiu de mere. Când ieşise de-acolo, bărbatul ei se împleticise o clipă pe poteca dintre dovleci ― unii păstrând şi acum cicatricele ultimei sărbători de Halloween! ― şi nu-şi găsise echilibrul decât agăţându-se de frânghia de rufe. Mami îl împinsese pe David pe scaunul din spate, de parcă ar fi vrut să-l cruţe de această scenă ruşinoasă”

Chiar din primele randuri, Serge Brussolo isi dovedeste calitatea de a realiza descrieri impresionante, menite sa te introduca in atmosfera si sa infiltreze adanc in oasele cititorului atmosfera ce domneste asupra personajelor. Tensiune, teama, miros de alcool, sunete bolnave, acest amalagam fac ca sa se ridice parul pe maini si sa strangi coperta cartii in asteptarea a ceva…

“Tati lovi câinele la ieşirea dintr-un sat căruia David nu-i cunoştea nici numele, nici existenţa. Animalul se ivise din mijlocul ploii torenţiale, cu blana udă şi parcă dată cu catran, sălbăticiune lucitoare ce părea că ieşise dintr-o baltă de scurgere a canalizării. Tati încercase, cu stângăcie, să-l ferească, dar nu-i plăcuse niciodată să conducă şi nu avusese ocazia să se experimenteze în manevre periculoase. În plus, conform formulei consacrate, alcoolul de mere încetinea probabil reflexele. David simţi cum aripa din dreapta îl lovea în plin pe animal. Socul se transmise în toată caroseria, pentru a se răsfrânge apoi în mâinile, gleznele şi pântecele băiatului. Preţ de o clipă, acesta avu senzaţia că el însuşi lovise animalul cu pumnul şi cu piciorul, simţindu-se cumplit de vinovat.
Vibraţia avea ceva moale şi dezgustător, care trăda strivirea cărnii şi zdrobirea oaselor.
Imediat David se simţi copleşit de imagini cumplite, alimentate de amintirea tuturor animalelor călcate de maşini pe care le văzuse pe autostrăzi în cursul existenţei sale. Acele corpuri golite, ale căror măruntaie se destrămau pe bitum, acele cadavre pe care camioanele le mai turteau câte puţin la fiecare trecere, transformându-le curând în simple siluete tatuate pe asfalt. Umbre grase, băltoace de piele care abia dacă mai erau tivite cu păr şi ale căror oase se preschimbaseră treptat în pulbere.
Tati frână brusc, şi David începu să spere, prosteşte, că animalul nu avea nici o leziune. Poate că ar fi reuşit să-l urce în spate şi să-l lase la un veterinar? Nu, era o prostie, niciodată tatăl lui n-ar fi fost de acord să se ocupe de un animal rănit. Iar mami, oricât de miloasă pretindea că este, s-ar fi gândit mai întâi la sângele care ar fi putut să-i păteze pernele.
Chiar în momentul acela, animalul se aruncă asupra ferestrei laterale scoţând un urlet de lup. Botul strivit nu mai era decât un terci de carne din care ieşeau colţii. Labele din faţă zgâriau portiera de parcă ar fi vrut să treacă prin ea, iar capul i se izbi de geam cu atâta forţă, încât probabil că şocul îl ameţi.”

Astfel, se face mica introducere in lumea de cosmar a cartii.

Povestea se invarte in jurul familiei lui David, care hotarata sa se mute la tara, renunta la un apartament dintr`un cartier infect, in care bataile si scenele cu nuditate excesiva devenisera ceva mai mult decat normal. Convinsi ca aerul de tara ii va mai relaxa si va mai atenua certurile familiale, familia lui David este mai mult decat incantata sa inchirieze o casa imensa, din piatra masiva, in varful unei coline inconjurata de padure.

David este doar un copil de 12 ani ajuns la pubertate ce nu are puterea decat a observa lucrurile din jurul sau. Astfel, ajunsi in sat, David este cel care observa casele cu usi de fier, ferestre fortificate cu gratii tot din fier masiv, animalele in custi imense, iar copacii atat de grosi si inalti erau atat de aproape ca iti erau greu sa treci printre ei:

“Ai zice că sunt barele unei cuşti”, îşi zise David.

Cu toate acestea, David nu poate decat sa astepte. Casa este din ce in ce mai dezagreabila, totul este numai praf si cenusa, imbibat cu miros de transpiratie si mizerie. Surprinzator, familia care locuise inaintea lor isi lasasera toate lucrurile si s-a si mutat ca si cum nici nu ar fi stiut ca pleaca. Este mereu cuprins de un sentiment de ameteala si intr-o clipa observa ca patul si sifonierul plutesc la un centimentru deasupra podelei.

Punand toate acestea pe seama oboselii, David reuseste sa adoarma cu greu in patul imbibat de mirosuri insuportabile.

Astfel, incepe cosmarul lui David. Parintii lui devin din ce in ce mai neglijenti si indulgenti, initial se poarta ca doi adolescenti proaspat indragostiti comportamentul lor degenerand in scene ce pot fi usor atribuite unor animale in calduri, renuntand incet incet la haine si la a mai face baie, lenevind toata ziua pe iarba la soare. Noptile pleaca de acasa, iar dimineata David gaseste baia plina de sange, ca urmare a unei incercari esuate a parintilor de a se spala. Incet, incet, David renuntza la a mai iesi din camera o data cu lasarea serii pentru a nu pica prada parintilor sai.

Intr-una din zile este prins de seful satului, ultimul indian din tribul ce candva locuise acolo, expunandu-i printr-o metoda dureroasa, situatia actuala a sa si a parintilor sai. Prin intermediul unei anumite substante, David calatoreste in trecut, astfel fiind dezvaluit cosmarul care a dainuit de ani de zile in acel loc.

Trucul folosit de Serge Brussolo pentru a ne dezvalui evenimentele face ca totul sa fie si mai palpitant si astlfel sa fim mai aproape de fapte si de situatia lui David. In felul acesta, povestea terifianta incepe cu un meteorit straniu ce picase pe colina satului, cauzand mutatii noilor nascuti, transformandu-i in adevarati monstri ce isi devorau mamele. Masuri disperate nu au avut succes, si asltfel satenii au fost silti sa se mute din sat si sa omoara noii feti pt a evita orice pericol. Insa, dupa un timp, cosmarul este reinviat de trupele de soldati veniti sa lichideze indienii, si care isi fac sediul pe colina, construind o casa din blestematul meteorit. Astfel, soldatii se transforma in monstri ce devorau intai animale, apoi coborau in sat spre a devora oameni, potolindu-si foame. Dupa indelugi dezbateri, preotii au plantat in jurul colinei copaci imensi, formand o fortareata in jurul casei, monstrii gasindu-si sfarsitul in a se devora reciproc. Si iata, ca o vreme, satul este iarasi dominat de liniste. Insa timpul trece, vremurile moderne sosesc, padurea este acum strabatuta de o carare ce duce la colina formata de turistii care o data ce urcau, nu mai coborau. Astfel devine casa de inchiriat pentru diferite familii ce supun ani de-a randul satenii la un cosmar interminabil.

Trezit din acest vis, David este pus in situatia de a-si omori parintii inainte ca acestia sa coboare in sat si a devora tot ce gasesc in cale.

Serge Brussolo este mai mult decat un maestru al descrierii sentimentelor de spaima. Trairile lui David sunt detaliate cu atentie, subliniate momentele de apogeu, si pe pagini considerabile, cuvintele autorului creeaza o atmosfera in care cititorul poate simti ca-si pierde mintile.

Impresionant la aceasta carte este si sfarsitul, pe care nu am sa-l dezvalui pentru a pastra o nota de mister (Oare?). Dar este un adaos perfect la atmosfera cartii si nu face decat sa transforme romanul intr-unul de succes ce nu te mai lasa sa te dezlipesti de el.

In final, ii acord din toata inima un 10/10 si il recomand amatorilor de senzatii tari.