All about understanding…

Vorbeam candva, acum ceva ani despre intelegere in alt post. Aici Sinceritatea si Intelegerea, unde ma intrebam cu incertitudine: “Ce este intelegerea? De ce anume avem nevoie ca sa il intelegem pe celalt? Ca sa ii intelegem pe ceilalti? De experienta de viata? Destula toleranta fata de cei din jur? Detasare fara de mediu? Nepasare?”, si cautam un raspuns. Acum, sa vorbim din nou despre intelegere…

Totul intre doua persoane se termina irevocabil cand nu mai exista intelegere. Atunci cand intervine imposibilitatea si incapacitatea de a intelege anumite lucruri, indiferent ca e din parte unuia dintre parteneri sau e o chestie reciproca. Intre iubiti, prieteni sau cunostinte, linia se trage la momentul in care toleranta ca urmare a intelegerii nu se face simtita. Tot timpul, nu conta de ce situatie ma loveam, am inteles motivele unora si altora pentru care suporta si fac anumite lucruri si mi se parea ca acceptarea si toleranta vin de la sine.  Vii si`mi spui ca prietenu tau iti cheltuie banii pe bautura si te bate dar nu`l parasesti din dragoste? Ok, eu n-as face asta dar problema ta…inteleg ca esti mai slab din fire si nu poti trai fara el. Vii si`mi spui  ca nu`ti pasa ca nu ti`ai terminat liceul si ca mai bine muncesti ca si asa nu faci nimic cu scoala? Foarte bine, daca experienta ta de viata asta iti spune, atunci totul e in regula, asa o fi. Minti, inseli, dezamgesti din motivul X? Bine, ai si tu dreptatea ta, eu nu as fi facut asa, dar te inteleg, ai avut motivele tale. Totul e in regula, ne intelegem, accept ce faci- ce zici , suntem cool.

Insa, atunci cand intr`o situatie un om nu poate intelege de ce altul a facut , a zis, gandeste intr`un fel, se ghideaza dupa anumite reguli si ti se pare ca e orb, ca nu poti sub nicio forma sa fii de acord cu el, ca la randul lui respectivul are aceeasi parere, totul se termina. Oricat te`ai chinui, oricat te`ai framanta sa ajungi la un consens, la un compromis, la o chestie practica, care are logica, oricat ai incerca sa faci cumva lucrurile sa ajunga la mijloc si nu poti pentru ca iti este imposibil, oricat de tolerant ai fi, sa intelegi anumite lucruri…cel mai bine dai bir cu fugitii.  Or, singura posibilitate de a face “pace” in acest sens este ignoranta sau indiferenta. Iar in privinta “intelegerii” implicatia emotionala este un factor foarte important. Este mai usor sa intelegi o persoana fata de care procentul de indiferenta e mai ridicat decat o persoana care iti este foarte apropiata si de care iti pasa. Pentru ca acolo unde nu intelegi si ai impresia ca greseste, acolo unde chiar respectivul considera ca treaba e vice-versa, doare de ambele parti. Poti suporta ca sora ta sa ramana in continuare cu un sot violent, doar pentru ca iti spune ca`l iubeste? Poti suporta ca mama ta sa ramana alaturi de tatal tau cel betiv si cheltuitor doar din dragoste? Poti intelege asta? Eu nu pot…Nu pot sa`mi vad prietenii si apropiatii suferind, nu pot sa tac, nu pot sa nu fac ceva sa evit sau sa ameliorez. Doar daca imi acopar ochii si uit ca exista.

Pot sa inteleg si sa suport insa, daca mama colegei de banca e in situatia asta. Da dom`le, il iubeste, care e problema ta? Pentru ca nu e mama mea…imi pasa, dar…Pot intelege si accepta daca sotia colegului de munca pleaca o data la doua zile cu banii si se intoarce seara fara nicio explicatie iar el ramane in continuare cu ea…Ok, cine stie, e mai nebuna de la Doamne Doamne. Dar nu pot intelege sau accepta ca sotia fratelui meu sa faca asta..personal as strangula`o. Pot suporta ca una din colegele de camera de la camin sa planga saptamanal pt ca da numai peste oameni care o inseala si nu o condamn ca mereu cade in aceeasi plasa. Nu pot suporta ca prietena mea apropiata insa, sa se lase calcata in picioare…

Emotiile fac diferenta intre tipurile de intelegere si pun stampila pe relatia dintre doua persoane la un moment dat. Credeti sau nu…ca e bine sa speram ca poate exista o sansa sa facem ca  aceste situatii imposibile de inteles si de ameliorat sa fie eradicate total? Or credeti ca oricat ne`am strofoca, tot ne vom lovi de acea situatie in care am vrea dar nu putem…in care ne spunem: ” De ce daca eu nu pot sa ma pliez pe principiile tale, de ce daca tu consideri ca eu fac totul gresit, de ce daca eu nu pot fi de acord cu ideile tale, de ce daca tu esti la polul opus si nu exista un pod intre noi…sa ne chinuim reciproc?”

Nu cred ca se poate. Atunci nu pot sa spun decat ca imi pare rau ca natura a facut ca lucrurile sa fie asa…

Cu regret…

Doi cai frumosi…

Cand imparti un apartament cu inca 4 studenti unul mai nebun ca altul, este imposibil ca in fiecare seara cand ajungi acasa sa nu stai cel putin doua ore sa te amuzi pe seama a o groaza de chestii marunte: povesti de la munca, copii de la meditatiile pe care le dam, intamplari de pe strada, mancare, facultate etc. Orice devine subiect de amuzament si de la una se ajuunge intotdeauna la un lucru care nu are absolut nicio legatura cu punctul de pornire.

Acest lucru in weekend atinge punctul culminant. Evident, e vineri seara, intotdeauna exista bere sau vin in casa, sambata e zi libera pentru majoritatea din noi, asa ca ne permitem sa ne amuzam mai mult decat de obicei. Si asa ajungem sa ne uitam la youtube la tot felul de filmulete amuzante, care mai de care mai tampite…precum “6 cai”..Uitati`va aici:  

Mi`am adus aminte de clipul asta dupa ce m`am amuzat teribil cu Ina pe seama unei expresii, argumentand fiecare cum a stiut mai bine, si sustinandu`si punctul de vedere bazandu`se pe cunostintele de limba romana..sau pe alte surse.

Totul a pornit cand am fost intrebata cum este corect: sa`mi fi aproape sau sa`mi fii aproape?

ina .: http://dexonline.ro/corect.php

ina .: a patra casutza

ina .: imperativul

ina .: cere 2i

ina .: vbul

ina .: e cu un sgr i

ina .: )

ina .: 

Elena Iulia: corect gramatical este “sa`mi fii aproape”

Elena Iulia: gresesc eu?

ina .: e sa fi

Elena Iulia: nup

ina .: pt ca nu e imperativ

ina .: la negativ

ina .: or afirmativ

ina .: se fol cu un i

ina .: e vb d accent

ina .: nu de articulatie

Elena Iulia: O.o

ina .: fii

ina .: cu 2i

ina .: devine subst

ina .: 

Elena Iulia: ina..nush cu cine ai facut tu lb romana, dar corect este “sa`mi fii aproape”

ina .: e sa fi

Elena Iulia: 

ina .: vb A FI

ina .: nu e vbu

ina .: a FII

Elena Iulia: dupa cum iti da si exemplu, in casuta din stanga, care este exprimarea corecta.. conjunctivul, pt ca “sa`mi fii aproape” este la modul conjunctiv, adica acel verb precedat de “sa” se pune intotdeauna cu 2 de i

Elena Iulia: fie ca e sub forma de imperativ, fie ca e la conjuctiv

ina .: Imperativul negativ se formează întotdeauna cu nu + infinitivul verbului: nu veni, nu pleca, nu uita. Deci, în cazul lui a fi, avem nu fi fraier!

ina .: 

Elena Iulia: irina..

Elena Iulia: da pe google expresia “sa`mi fii aproape”

ina .: google e plin d greseli

Elena Iulia: pft

ina .: pt ca se da copy paste

ina .: dintr`o parte

ina .: in alta

Elena Iulia: ce`ar fi  sa admiti ca gresesti?

ina .: intr prof d lb ro

Elena Iulia: ar fi si cazul.

ina .: nu d altceva

ina .: d lb ro

ina .: am porietena

ina .: a luat 2

ina .: la romana

ina .: ca a scris

ina .: fii

ina .: in loc d tu sa fi

Elena Iulia: si eu am o colega care a ramas corigenta pt ca scria “sa vii la mine” cu un sg i

Elena Iulia: deci

Elena Iulia: pt ultima oara

Elena Iulia: conjuctivul se formeaza cu doi de i.

Elena Iulia: 

ina .: e cu 1 sgr i

Elena Iulia: doi

ina .: 1

Elena Iulia: doi

ina .: 1

Elena Iulia: doi

ina .: 1

ina .: 1

ina .: 1

ina .: 1

ina .: 1

ina .: 1

ina .: 

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

ina .: e unu

Elena Iulia: sunt doi saracii

ina .: iiiiiiih

ina .: e 1!!!!!

ina .: e vb d accent

Elena Iulia: sa`mi fi aproape este incorect

Elena Iulia: 

Elena Iulia: bine

Elena Iulia: asteapta o secunda

Elena Iulia: ok?

ina .: ma las batuta ca imi fac nervii praf degeaba

Elena Iulia: numa o secunda

ina .: stai

ina .: k am pus prof

ina .: sa intr pe cnv d b ro

Elena Iulia: uite aici

Elena Iulia: Deci, conjugarea lui “a fi”:

Imperativ afirmativ

(tu) fii!

(voi) fiţi!

Imperativ negativ

(tu) nu fi!

(voi) nu fiti!

Conjunctiv

eu să (nu) fiu

tu să (nu) fii

el să (nu) fie

noi să (nu) fim

voi să (nu) fiți

ei să (nu) fie

Elena Iulia: unde este conjuctiv..cati de i sunt?

Elena Iulia: http://www.viridium.ro/2008/conjugarea-verbului-a-fi/

Elena Iulia: bre..crede`ma, la romana am fost as 

ina .: eu am cautat e cu unu sgr

Elena Iulia: 

ina .: si expl

ina .: e corecta

Elena Iulia: alo..ti`am dat negru pe alb ca este corect cu doi de i..

Elena Iulia: mai usor…da?

Elena Iulia: ca unii chiar stiu 

ina .: e cu 1

ina .: Deci, rectificati. la imperativ afirmativ e “tu fi”, nu “tu fii”. Daca nu ma credeti intrati pe irc si intrebati pe “Aury_Calls”, o sa va-nvete ea limba RRomana.

Elena Iulia: alo..ti`am aratat deja 

Elena Iulia: e cu doi de i.punct

Elena Iulia: vezi pe pagina aia

Elena Iulia: si in manualul de gimnaziu

ina .: pe pag aia

ina .: 

Elena Iulia: alegerea ta daca scrii corect sau nu

ina .: c ti`am dat

Elena Iulia: 

ina .: 

ina .: e pe aceeasi pag

ina .: mai jos

Elena Iulia: O.o

ina .: citeste

ina .: mai jos

ina .: pe c mi`ai dat

ina .: tu

Elena Iulia: irina..in clasa a 5a inveti asa..la conjugarea verbelor, ca la conjunctiv verbul “a fi” are forma “tu sa fii”

Elena Iulia: punct.mai departe e gargara

ina .: Nu există terminația “ii”

ina .: 

Elena Iulia: …

Elena Iulia: u`ve got issues, honey

Elena Iulia: 

ina .: Nici un verb nu se termină cu doi de i la vreun mod neflexionar (nu există “a fii”, “a privii”, “a prostii”).

Elena Iulia: ba da..conjuctivul “a fi” la persoana a doua singular se termina in doi de i. long story short, sa`mi fii aproape este corect si este strict alegerea ta cum scrii, cum vorbesti etc. dar nu incerca sa impui altora lucruri pe care tu nu le stii cand altii le cunosc mult mai bine.

ina .: mai bn decat pers care predau?

ina .: 

ina .: ok.. nu`mi mai bat capul..

ina .: coz e ca faza comunista

ina .: sant sunt

ina .: si sa se ajunga la corduri gen

ina .: wtf ambele sa fie corecte

ina .: sa nu mai exista discrepantze

ina .: intre tampitii d la conducerii si pleba..

ina .: so.. sa fie cu 2i

ina .: ca cei ce au o fiica si 2 fii

ina .: probabil au fi sau fiii

ina .: dar nu fii

ina .: sa nu se confunde cu vb

ina .: la presupusul corect conjunctiv

ina .: asa sa fie..

ina .: eu imi mentin in continoare afirmatia

ina .: cu un sgr i

Elena Iulia: hai sa`ti arat ceva funny

Elena Iulia: http://www.youtube.com/watch?v=9DW_jvxbDQs 

 

All in all…voi ce credeti?

Ambitie si vointa presarate cu putin simt al realitatii…

Cred ca a trecut mai mult de un an de zile de cand incerc sa imi pun vointa si ambitia la incercare, fara un rezultat viabil. In sensul ca imi propun sa fac ceva, dar sfarsesc prin a renunta la idee si eventual, prin a uita ce mi`am propus sau ca mi`am propus acest lucru. Sau, chiar si mai rau, sa mentin acea promisiune ca “o sa” timp de jumatate de an, fara ca sa fac ceva in acest sens. Cu ironie, imi spun ca trebuie sa pun capat unui obicei prost in timpul in care il si execut. Asta e firea umana in fond. Masochism, lipsa de vointa, realism? Cum definesti de fapt aceasta atitudine?

Ma intreb daca balanta dintre simtul realitatii si cantitatea de ambitie si vointa puse intr`o activitate depinde de activitatea in sine sau doar de caracterul persoanei. Pentru ca sunt lucruri “usor de realizat” si lucruri “imposibil de realizat”. Criteriul acesta de categorisire depinde oare de la om la om ca si caracter si puterea de vointa sau de accesibilitatea lucrului catre care tingem, in conditiile de existenta proprii?

Oricum ar fi, am ajuns in momentul in care pana si mie mi se pare absurd ca de jumatate de an sa imi aprind tigara si sa zic: “Bah, tre sa ma las de fumat.”. Deja replica in sine e fumata la cat de des fac chestia asta, cateodata o zic si instictiv, parca e ca o garnitura la actiunea implicita. “Ma duc sa fumez o tigara. Damn, tre sa ma las de fumat.” Motive si argumente pro sunt o mie, lipseste doar materializarea acestei replici care vine automat o daca cu sunetul scos de bricheta in momentul aprinderii.

Prima oara cand mi`a venit aceasta magnifica initiativa era in noaptea de revelion. Stiti voi, noaptea dintre ani, e momentul promisiunilor, schimbarea dorita si mult asteptata pe care vrem sa o facem in modul nostru de a trai, momentul ideal de a zice: “Anul asta o sa…”. Asa ca imediat ce s`au terminat focurile de artificii si s`au desfacut sticlele cu sampanie, m`am suit in bratele prietenului meu si am stabilit de comun acord: “O sa ne certam mai putin, o sa fim mai putin stresati, o sa invatam mai mult, o sa ne ducem la munca, o sa ne lasam de fumat.” etc.

Ca urmare benefica a acestui fapt, la putina vreme ne`am despartit, nici de invatat nu m`am apucat, mi`am dat si demisia si am inceput sa fumez si mai mult. Dar am capatat un nou obicei: sa agat o replica la fiecare tigara fumata: “Bah, tre sa ma las de fumat.”

Adevarul e ca fiecare tigara fumata nu face decat sa ma convinga si mai mult ca trebuie, o data si o data, sa incetez. Ma intreb numai insa, cand naiba va veni momentul in care imi va fi de ajuns si chiar ma voi lasa. Cand voi pune pachetul de tigari pe masa si voi zice: “Bah, de azi ma las de fumat” si nu ma duc peste 5 minute, supusa stresului de a ma lasa de fumat, sa`mi mai iau un pachet de tigari. Ale naibii vicii.

In acest lucru, cat la suta e vointa si cat la suta e personalitatea? Daca e sa vorbim de orice altceva decat fumat si invatat, ambitia e nemasurabila. Mut muntii din loc, dar cu tigara in coltul gurii. Eh, depinde de activitate, de un factor independent de mine, sau tine strict de lipsa de vointa si eu doar am impresia ca am vointa cand de fapt nu misc un deget in acest sens? In fond, se rezuma totul la iluzie si ambitia si vointa sunt doar cuvinte lipsite de materie, la fel ca si replica de noapte buna si buna dimineata: “Bah, tre sa ma las de fumat!” sau “De azi ma apuc de invatat!”.

Apropo de invatat, se apropie sesiunea de restante. Stiu ca obisnuiam din liceu sa nu invat si sa inghesui totul intr`o singur noapte, un singur weekend, dar frate, nu mai suntem in liceu si treaba asta ma sperie. M`am trezit sambata ferm convinsa ca invat macar un curs. Am apucat de dimineata sa fac curat, mi`am adunat rufele, le`am dus la spalat, mi`am intins franghia in camera, am darmat corniza, am improvizat franghii pentru tona de tricouri proaspat imbalsamate, am fost in Cari-ce-furi si am cheltuit o groaza de bani, am facut baie–> asta pana undeva pe seara, dupa vreo 12 ore. La ora 22.00 eram in pat. Dormeam. Cu fulgi la nas si sforaituri, transpirata in mijlocul hainelor puse la uscat. Eram o Scarlett O`Hara eroica: “Lasa ca e si maine o zi”.

Maine s`a dovedit a fi o duminica cum nu se poate mai neproductiva. O lene acuta si binecunoscuta m`a impiedicat sa ma ridic din pat pana la o ora mult prea inainta din zi, stiu ca m`am ridicat si am fost undeva, dar sa ma ucizi si nu`mi aduc aminte unde. Conteaza finalitatea actiunii: ajuns in pat. Nu imi era somn, dar eram trista ca m`am trezit prea tarziu si trecuse ora la care trebuia sa ma apuc de invatat. Asa ca ziua s`a rezumat la a`mi plange de mila ca sunt o loaza absoluta, cu o gramada de probleme si stresuri pe cap la care nu vreau sa ma gandesc, o inconstienta fara limita si fara masura, tragand aceasta concluzie in timp ce savuram cu nesat o tigara si soptea neinteles: “Bah, tre sa ma las de fumat!”.

Ideea principala era…cata vointa si ambitie exista in adevaratul sens al cuvantului aici? Exista ambitia si vointa de a aduce la suprafata acest gand, infrante iremediabil de simtul realitatii. Acea realitate in care mi`am scos eu capul, care nu mi`a placut, de care am fugit, dar care ma hartuieste nemilos. In fond, de ce ti`e frica, nu ai cum sa scapi.

Mai am in pachetul meu nelipsit, 6 tigari. Ma uit la el, in timp ce tastez si mai fac vant cu mana sa se duca fumul colegei din ochii mei, ma gandesc…nu, nu ma gandesc ca tre sa ma las de fumat ci..”Oare maine am sa ma las de fumat?!”

Dupa autobuz, tramvai si femei, sa nu alergi niciodata!

S`a terminat presesiunea. Ultimele doua saptamani au fost criminale pentru majoritatea studentilor din Politehnica. Doua saptamani in care inca te duci la cursuri dar ai programate colocvii zilnic, uneori chiar cate doua, si care nu`s de ici de colo. Acum realizezi ca trebuie sa recuperezi nu stiu cate prezente ca sa`ti poti sustine colcoviul, laboratoare, sa termini proiecte, sa alergi dupa profesori sa iti pui toate notele sa poti sa`ti inchei situatia, sa cauti materia, cursuri, sa ai de unde invata si in final sa pierzi cu zilele, sa dormi cate 3 ore pe noapte, sa stai numai cu pixu in mana sa inveti.

Cam asa se streseaza studentii in presesiune. De fapt, majoritatea studentilor, pentru ca nu toata lumea face acelasi lucru…eu sunt unul din studentii care nu se streseaza prea mult. Presesiunea pentru mine a insemnat cate 3 ore pe noapte de somn, dar nu pentru ca as fi invatat prea mult, ci pentru ca ma duceam cu Josie pe nu stiu unde, ma intalneam cu toti prietenii in oras, mai ma uitam la un film, experimentam tot felul de chestii noi, astfel ca din toata presesiunea, am fost si eu la doua examene.

Eh, la ultimul dintre ele, care ar fi incheiat si anul scolar oarecum, m-am impartit dimineatza la munca, fugit la facultate si scris lucrari, intors la munca pana seara si apoi iesit in oras sa sarbatoresc presesiunea si intrarea in vacanta. Gata cu stresul si remuscarile ca maine nu ma duc la scoala, cu atmosfera apasatoare din camera in care toata lumea invata si se agita, mai putin eu care, fiindca preferand sa nu ma mai simti vinovata pentru ca sunti o loaza prea absoluta ca sa fac ce fac si ei, ori ma culcam ori plecam teleleu prin lume.

Dupa ce suferisem o zi intreaga ca a trecut anul de facultate si eu nici macar nu am dat pe la cursuri, am hotarat sa imi alung deprimarea cu o iesire la un suc cu Lyz, sa ma relaxez, sa ma gandesc la lucruri frumoase si sa ma duc linistita in camera sa ma culc, gandindu`ma la viitorul ce se anunta mai mult decat promitator.

La aceasta stare de lucruri, care e absolut normala pentru multa lume, trebuie sa adaugam ingredientul principal, sarea si piperul: eu. Si rezultatul…

Cred ca toata lumea s`a uitat la camera de ras. De fapt, nu trebuie sa te uiti la camera de ras ca sa vezi chestii atat de nostime si penibile care sa te amuze cel putin o ora. Sa nu`mi ziceti ca nu ati fost niciodata intr`un restaurant si nu ati vazut pe cineva cazand pe langa scaun, sau ati stat pe o banca in parc si ati vazut una care se face gramada pe alee, sau doi care stau de vorba si celalat din greseala, ii da o palma celui de langa de il clatina sau un copil care alearga dupa un caine si se impiedica de caine si cade cu tot cu el…ceva de genul asta:

Imi aduc aminte cand am fost de Sf Valentin la Unirii la Micul Paris si am baut o bere cu cativa prieteni, cat am putut sa rad de unul dintre aceste evenimente. Acolo, mesele sunt foarte apropiate cand e aglomerat, poti chiar sa`ti dai coate cu vecinul de la masa de alaturi, nu mai zic ca involuntar asisti la toata discutia pe care o poarta. Cam intr`o atmosfera de genul, la un moment dat vine o pereche tare simpatica: el imbracat super dragut, ii ofera fetei un loc, ea cu un buchet de flori in mana, zambitoare, si gasesc ei o masa libera langa noi, cot in cot cu mine, care eram si asa intr`o stare euforica, deci nu imi trebuia mult sa izbunesc intr` o criza de ras. Eh, si cum eram intr`o pauza de turuit ce am mai facut eu in ultima vreme, tot bazaiam intr`o parte si intr`alta paiul din bautura si studiam noii veniti. Tipa se uita putin cam stramb la noi, isi pune geaca pe spatarul scaunului si mai adreseaza un cuvant prietenului ei, fara sa observe ca exact inainte sa se aseze, scaunul a alunecat usor din cauza gecii, si razand de raspunsul amuzant al tipului, se lasa cu toata greutatea pe locul unde ar fi trebuit sa fie scaunul. Si cade. Dar cade omule, se duce jos cu un bubuit rasunator si mai aluneca si pe spate, scotand un “AAAhhhh” destul de teribil. Am prins toata faza de cand s`a lasat in jos si pana cand s`a ridicat prompt si a luat scanului si fiindca era la 10 cm de mine, nu stiam cum sa ma abtin sa nu rad. Am intors capul, mi`am pus mana la gura, am respirat, am incercat sa beau…si oarecum m`am fortat eu sa ma abtin, desi era al dracului de amuzanta faza.

Asta pana cand dupa vreo jumatate de ora apare un prieten si isi plaseaza scaunul intre mine si tipa, incredibil cum si`a facut loc in cei 10 cm disponibili, dar a reusit. Si numa bine ca m`am ascuns dupa el si incercand sa ii povestesc ce se intamplase, dai frate si baga ras cat si pentru timpul in care fusesem fortata sa rad.

In fond si la urma urmei, shit happens si mai devreme sau mai tarziu, toti trecem prin asta. Inclusiv eu, care traind in lumea mea, nu pot evita sa fac pozne de tot rasul.

Si evident, cea mai recenta se intampla in ziua de vineri, care a incheiat distractia si presesiunea mea intr`un mod de care imi voi aduce aminte cu amuzament multa vreme de acum incolo.

Haideti sa va intreb…Cati dintre voi nu ari alergat dupa autobuz, metrou, tramvai sau tren? Cred ca cel putin o data ati fost grabiti sa ajungeti undeva si ati vazut autobuzul trecand pe langa voi si v`ati gandit ca pana vine urmatorul dureaza, ca abia asteptati sa mancati o portie de sarmale calzi si sa va bagati in pat la un film.

Eh, inchipuiti`va ca sunteti pe la ora 22.30 in statie la Universitate, asteptati in seara destul de racoaroasa de vineri, dupa ce iesiti de la munca, sa va duceti acasa si deodata vedeti un copil mic si fraier care alearga 20 de m si apoi plonjeaza pe jos. Spuneti si voi, nu va aduceti atunci aminte de momentele cand voi ati alergat asa dupa un autobuz, sau despre alte intamplari asemanatoare si va bufneste rasul? Dar cand vezi persoana care a cazut, ca incepe sa rada mai cu pofta decat voi, atunci ce faceti? Eh..

Vineri, dupa ce facusem ture facultate-munca, cand am iesit la suc cu Lyz, eram in culmea fericirii, trecuse si deprimare si tot, intrasem in spiritul vacantei. Imbracasem plovarul lui Josie, ii caram ghiozdanul in care era si ghiozdanul meu, si care se facuse mai mare ca mine si foarte greu, si eram foarte agitata, vorbeam, gesticulam, am facut planuri de vacanta, am concluzionat ca “Vara asta se anunta a fi super”, ce mai, in culmea extazului eram de vreo doua ore, cand ma hotarasc sa o tai spre Universitate sa ma duc si eu acasa. Lyz ma intreaba daca vreau sa ma insoteasca pana in statie, dar nu…nu e nici o problema, ma descurc, ne vedem noi zilele astea. Si cum ies eu din pasaj, simteam oboseala ca ma cuprinde, vad 601 undeva in spate, venind grabit catre statie. Si ce ma gandesc eu? “Bah, mi`e frig, e 10 juma, Josie ma asteapta pe modul, pana viner urmatorul…hai sa`l prind p`asta.” Si fara sa stau prea mult pe ganduri, ca altfel nu s`ar fi intamplat minunea, incep sa alerg. Si bag viteza, simteam cum geanta se zgaltaie in toate partile, dar vroiam sa prind autobuzul. “Inca putin, inca putin, doar cativa pasi ma despart de statie” imi ziceam in timp ce alergam. “Inca putin, poate iau naibii vreo tranta p`aci”. Eh, si nici nu termin bine, ca pac, ma trezesc zburand, cu ochii tinta pe autobuz, si deodata jos, cu ghiozdanul venind peste mine.

Cum si de ce m`am impiedicat nu stiu inca. Stiu doar ca in momentul in care am inceput sa zbor, caci intai am zburat un metru, apoi am cazut si harsait asfaltul inca jumatate de metru, am realizat cate de penibil poate sa fie sa iei tranta vietii tale in statie la Universitate, unde era toata populatia Bucurestiului. Si printre mormaieli, soapte si rasete, m`a bufnit rasul gandindu`ma la cum aratam facuta gramada in mijlocul trotuarului. Aud voci :”Vaaai, cum a cazut saraca, du`te mah si ajut`o sa se ridice”. , eu rad si mai tare, imi inchipuiam cum ar fi fost sa fiu eu in locul lor si sa vad pe una cazand asa, si rad iarasi si mai tare. Vine un domn la mine “Hai, ridica`te”, eu de colo: “Nu, nu..ma simt bine. Ma simt foarte bine” printre rasete si ma apuca omu de cot si ma ridica ca pe o carpa d`aia inutila.

Ma scutur, ma duce nenea mai intr`o parte, langa scari, unde el, un alt barbat si o femeie vindeau carti, si ma intoarce pe toate partile. Incep sa ma studiez si fac balanta: cot: rana de gradul 1; in palme: rana de gradul 2; genunchi: rana de gradul 2; sold: rana de gradul 0 deja ))

Doamna, printre rasete, se minuneaza de saraca fiinta care alearga dupa autobuz si cade ca dobitoaca, si pune tot felul de intrebari. Eu, ametita, nu fac decat sa rad si sa baigui “Vroiam doar sa prind 601…”.
Apoi incep sa ma plimb, sa imi limpezesc mintea, si incep sa studiez citatele de pe peretii universitatii. Si cum incep eu sa resimt durerea celor 5 rani ale mele, vad ca se apropie un tip si se opreste langa mine. Fara sa`mi iau ochii de la citeam, il aud:
- Pot sa te intreb ceva?
- Ce vrei? ii raspund, neicentand sa citesc.
- Uite, am pus pariu cu prietenul meu, ca pot sa ghicesc ce marime ai la sutien.
Eu, perplexa, simt asa o picatura invizibila langa fruntea mea, si ma uit chioras la amandoi:
- Ati capiat? Marsh mah d`aci.
- Chiar pot sa ghicesc, insista tipul. Nu vrei sa iti zic?
Eu, deja prea agasata de tupeul lui, ma rastesc la el, cu un gest expeditiv:
- Fa dom`le pasi, nu vezi ca ma stresezi?
De unde, el nimic. Se uita la mine, si ma intreaba in continuare:
- Ce citesti? observand ca eu nu`mi luam ochii de pe pereti.
- Uite, niste citate. Unii mai citesc si altceva decat numere la sutien.
Dau sa plec, il imping cu mana din fata mea si il aud urland dupa mine:
- Da`, chiar nu vrei sa`ti zic? si pe prietenul lui razand si acoperindu-l:
- Bah, esti prost, nimic nu stii!

Enervata si stupefiata de micul incident, oftez si intru in discutie cu nenea salvatorul care ma priveste inca razand si indreptand tigara catre citate, imi zice:
- Uite unul care ti se potriveste: “Prostul taie pomul, ca sa manance rodul.”
Zambesc si ma indrept catre statie, rugandu`ma sa vina naibii autobuzul, ca deja simteam ca`mi fuge pamantul de sub picioare, cand ma opreste mana femeii. Se uita la mine, rade si ma intreaba:
- Stii cine te`a ajutat in seara asta?
Ma uit la ea, imi tin mana sa nu cada la cat de dezaxata era, si ii zic incet:
- Nu…
- Nu te uiti prea mult la televizor, nu? continua ea, razand, cu o voce foarte proeminenta.
- Eh, stau la camin…cat putem si noi.

Si ma indepartez catre statie, vazand cum o pereche se uita dupa doamna in cauza, fac ochii mari de mirare si zambesc. “OOOK…cine o fi si femeia asta acum?!”

Ma intorc ingandurata si cum vedeam eu ca se cam invart toate langa mine, apare domnul ajutor cu o carte in mana, mi`o intinde si zice:
- Uite un cadou de la mine, sa te mai inveselesti.
Citesc titlul: “Veselie generala” de Ion Cristoiu. Deja eram prea amuzata de tot ce se intampla, nu cred ca aveam nevoie si de asta, dar se intamplasera deja prea multe, ma asteptam la orice, ce sa mai.
Si intr`un final, vine autobuzul. Ma urc, ma asez langa un tip care se uita cam chioras la rana din cot si ridica din spranceana. Nereusind sa`mi sterg zambetul tamp de pe buze, scot un servetel si incep sa`mi sterg sangele de pe cot. Apoi, ma mut la palme; tipul de langa face o grimasa. Ridic bluza, ma sterg pe sold; tipul de langa mine se incrunta si in ochii lui se citea simplu: “Wtf?!”. Si ca sa incununez totul, imi pun geanta alaturi, ridic blugii si incep sa`mi sterg genunchiul. La momentul asta, tipul are o expresie de genul: “What in the world…” si se da un pic mai langa geam, fara insa a`si dezlipi privirea, totusi insolenta, de la activitatea mea.

Si cam asa ajung eu in camin, unde imi bandajez ranile, ma mai lovesc de cateva ori..ca deh, nu erau de ajuns, si ma amuz cu prietenii de cat de fraiera sunt eu.

A doua zi, Book fest, unde povestesc bunului meu prieten despre aventura prin care trecusem cu o seara inainte, si ne oprim asupra aspectului: “Da` tu stii cine te`a ajutat?”
- Eh, o fi fost Nikita, spune Lyz la misto, razand. Cum arata?
- Pai blonda asa, cu sapca, mai dolofana, vorbea destul de vulgar, foarte amuzata, voce proeminenta, o bluza mulata..
Lyz mut, se uita la mine cu ochii mari:
- Si era raraita? Si mai scunda?
- Apai, nu stiu exact, dar parca vorbea cam ciudat.. Putin mai inalta ca mine, ii raspund mai timid asa.
- NIKITA, tipa Lyz deodata, uitandu`se incontinuare cu ochii cat cepele la mine. Nikita, era, OMG! si rade de se prapadeste. Te`a atins?
- Da… cand mi`a examinat ranile.
- Unde, unde? Da sa pun mana, idolul meu Nikita! continua el, mai amuzat decat l`am vazut vreodata, mai sa cada din scaunul de autobuz de ras.

- Nu cred mah ca era ea… sa`mi dai poze cand ajung acasa, iti zic dupa aia daca era ea.

Si voi ce credeti? Aia mica si blonda care m`a ajutat… ERA NIKITA!! )))

Apai frate…

Sunt cea mai tare, dar e groasa rau…

(mai ales rana de pe sold)

Da` hai o data, dom`le, ce faci?!

Ma gandesc serios sa va povestesc despre Josie, minunata mea prietena, care indiferent ca e singura sau cu prietena ei, Criss, constituie o sursa de inspiratie continua pentru mine, in multe aspecte.

Una dintre cele mai recente minunatii ale cuplului Josie-Criss reprezina modul lor de conversare care, desi incepe foarte amuzant, se continua pe o tonalitate din ce in ce mai ridicata pana cand cineva prea stresat se baga si face proasta miscare sa le intrerupa, indreptand astfel fluxul de replici catre el )

Ca sa intelegeti mai bine la ce ma refer, uitati un exemplu de conversatie (telefonica), banal, pe cand Josie se pregatea sa se intalneasca cu Cris:

Cris: Hai, dom`le, esti gata, ce faci?

Josie: Nu sunt gata, ce fac?

Cris: Pai ce faci, vii o data, ca intarziem, ce faci?

Josie: Nush ce fac, o sa vin imediat, ce fac?

Cris: Grabeste-te ******, ce faci?

Josie: Ma grabesc, ce fac?

Etcetera, etcetera, etcetera…

Dar s-o lasam momentan pe Josie si sa revenim la oile mele. Oile mele recent au facut o mare descoperire. De cate ori mi s-a zis ca: “Esti in lumea ta!” radeam, apropam, dar nu o luam eu prea in serios. Deh, orice om are piticii lui pe creier si traieste cum vrea. Si eu in lumea mea ma simteam minunat. Intr-adevar, e dubioasa si condamnabila lumea mea, gen stat in casa, citit, ferit de oameni, nu prea multa socializare, pierdut multa vreme pe mess si forum, iesit la bere cu prietenii din cand in cand, plimbari prin capitala, dar fara implicatii serioase, fara intrusi in micul meu univers in care nimic nu ma putea rani.

Si am trait eu in lumea mea cam vreo 18-19 ani pana cand s-a intamplat sa dau si eu o data nas in nas cu realitatea, aia la care se refera toti cand zic: “Revino cu picioarele pe pamant!”. Si dupa ce am petrecut eu ceva vreme in lumea asta reala, am hotarat ca nu imi place si ca mai bine ma retrag in lumea mea, cerand sa fiu lasata in pace.

Cu toate acestea, desi se presupune ca lumea pe care ne-o construim ca sa ne protejam de realitatea asta nasoala care nu ne place, ar trebui sa fie roza, perfecta, fantastica, lumea mea de fapt e total pe invers. De cand m-am retras eu in locsorul meu, au reinceput evenimentele din ciclul “E groasa…” despre care mai tot povesteam acum 3 ani…

Dupa experienta hiperquadrica de ziua mea, aseara incercam si eu sa fac ceva constructiv dupa ce am venit de la munca: sa invat pentru examen.

Deci, marti, 3.06, examen la PC1. Ca sa ma pregatesc pentru examen, trebuia doar sa-mi reinstalez windowsul ca sa functioneze si PCul cum trebuie, sa instalez LabView, sa intru pe site sa vad cerintele si sa ma apuc sa invat laboratoarele. Cat de simplu suna, nu?

Dar sa nu uitam ca este vorba despre mine aici, si tot ce suna simplu de fapt se transforma intr-o intreaga aventura care in final va avea un rezultat nul. Dar, dezobisnuita de a ma astepta la ce e mai rau, increzatoare si optimista, incep eu sa reinstalez windowsul. Pentru inceput, nu gasesc foaia cu tutorialul de instalare(da, inca eram la pasul de a instala dupa indrumarile unui tutorial, pana aseara). Dupa cautari prin toata camera, nereusite, decid ca e mai bine sa imprim din nou textul si ma apuc de treaba. Bag cdul in unitate, dau drumul, formatez, astept – ceea ce ma indispune destul de mult – si pac! prima eroare. File missing, please check the system bla bla bla. Ei cum naiba, pana acum a mers fara nici o problema, si acum lipsesc fisiere de pe CDul cu windows. Asta e prea de tot. Dar fie, dam restart, formatam inca o data (aici apare si Jhon caruia ii adresez tot felul de formule: “****;%$*#$#@$^ etc.), asteptam si ma duc sa discut cu Josie pe modul. Proasta alegere, pentru ca din 5 minute s-au facut vreo 2 ore in care in care Windowsul se satura sa astepte si imi da eroarea numarul doi. Jhon langa mine, accepta tacut adresarile mele la toate neamurile sale, si transmitandu-mi o farama de rabdare, dam urmatorul restart, formatam, si intr-un final, dupa indelungi asteptari, se instaleaza si Windowsul.

Dupa mine, partea cea mai grea a trecut. Hotarasc sa las instalarea kiturilor complete pe care le folosesc ,pentru altadata, apeland la doar ce e strict necesar: driverele, messu, netul, reteaua, LabView. Dat fiind ca am pierdut cdurile cu driverele, am reusit, dupa grele incercari, sa descopar ce placi aveam si am luat ktiruile de pe net, reusind astfel sa ajung sa ma infrunt cu alte erori. Placa audio nu trece de testul Windowsului si intr-un final nu merge instalata. Placa video necesita instalarea unei Net Framework, insemnand la momentul de fata inca vreo 3 restarturi, pana cand imi dau seama ca inainte de toate ar trebui sa instalez placa de baza.

Terminam intr-un final cu setarile minime de funtionare, trec la instalarea messului. Cum era de asteptat, kitul de la mess imi rezerva surpriza de a nu functiona si, pana la urma downloadez alt kit, instaland ultima versiune de mess, care ma cam sperie.

Trecand peste asta, instalez DaemonTools, ca deh, LabView e imagine, instalez programul ce dureaza vreo ora si fericita incerc sa ma apuc de facutul laboratoarelor. Era undeva in jur de ora 2 noaptea, cand descopar eu cu stupefactie ca linkul, gasit cu greu de altfel, cu cerintele de laborator, nu mai e bun, si astfel nu voi putea face nimic. Si recurg la aventura de a strabate caminul in cautarea cerintelor in format electronic, pe la toti colegii si cu chiu cu vai, dupa multa agitatie, reusesc sa primesc documentul. Evident, dupa ce l-am primit, am observat ca il aveam si pe mail, dar..n-are importanta,sa nu ne agitam atat de mult.

Intru in posesia documentului cu pricina, foarte incantata, incerc sa-l deschid si iarasi, in disperarea mea, realizez cam am nevoie de Microsoft Office sa`l pot citi. Bun, hai sa cautam Cdul pe care avem Officeul. Cd care evident…lipseste. Se face ora 3, eu caut disperata si din ce in ce mai agitata, hotarasc ca nu e necesar sa mai rascolesc in toata colectia, si sa-l iau de pe net. Pentru asta, am nevoie sa instalez torrentul al caruit kit, incredibil, nu-l aveam, desi stiam sigur ca il luasem. Instalez, astept sa se downloadeze , alta vreme pierduta, astept sa se instaleze, alta vreme pierduta, si in final reusesc sa fac si eu rost de tot ce imi trebuie ca sa ma apuc de invatat.

La momentul respectiv se facuse ora 4, eu tin sa mentionez ca nu dormisem decat 3 ore in decurs a 2 zile, si dupa ce reusesc sa descifrez incantata laboratorul 1, renunt la gandul de a invata pana la 8 cand va trebui sa plec la munca si de acolo direct la examen, si ma culc. Pun ceasul sa sune la 7.30 si adorm ca un copilas. Atat de bine ca atunci cand m-am trezit, ceasul era ora 9, cand eu trebuia sa fiu deja la munca, telefonul desfacut si intins langa mine si aud o replica pe fundal: “Da` hai o data, dom`le, ce faci, te trezesti?”

Si foarte frumos intarzii la munca, renunt sa ma duc la examen, avand in vedere starea de “imi curg ochii in gura, mi se lipeste stomacul de foame si nu am invatat nimic” si imediat ce voi ajunge in camera, o sa intru in pat pentru urmatoarele 24 de ore de somn.

Asta in cazul in care nu voi omori pe cineva pentru ca e a3a oara cand se restarteaza compul de cand tot scriu si slava cerului ca exista Ubuntu…

Am avut si eu o data intentia sa invat si sa ma duc la examen, si nu am putut…

De ziua ta…

De cate ori ma gandesc la cum a fost ziua de 21 mai, aka ziua mea de nume, imi canta parca ironic melodia de la 3se “De ziua ta”. De ce ironic? Pentru ca de ziua mea nu am primit nici dragostea, nici luna de pe cer, nici soarele in ceafa, nici cel mai fantastic cadou asa cum se lauda cei 3 tipi, si totusi continua sa cante, sa cante acolo ca si cum ar fi cea mai mare fericire de pe lume.

Nu pot spune ca ziua nu a inceput si nu s-a terminat bine. As minti, si mint destul la munca, nu e cazul sa o fac si aici (si asa mi s-a zis ca mosul si iepurasul nu or sa mai vina pe la mine la cat ma pun sefii sa mint clientii )).

Ca orice onomastica, am inceput cu ora 00.00 cand am primit, in dulcele stil clasic, “La multi ani” de la bunii mei prieteni, pupaturi, am deschis o sticla de vin, am servit bomboane…chiar si colegelor care nu intelegeau de ce apar in fata lor cu o cutie de Cherryses si zambind tamp. Trecand peste aceste mici detalii care, drept sa spun, nu ma deranjeaza, am pornit catre camera 015 de unde evenimentele neprevazute, precum aparitia unui coleg de camera ce vroia sa doarma, ne-au condus in camera 411. Acolo a urmat mica parte a distractiei in care Cos a suferit intr-un pat de o persoana greutatea a inca 3 insi, sincer vorbind nu chiar atat de neglijenti incat sa nu le simti prezenta, care incercau sa se uite la Lost. Distractia se incheie cu vizita a doi prieteni care sub un motiv sau altul ne-au facut sa plecam de la caldura Cosminiana in camerele noastre.

La momentul acesta, eu si cea mai buna prietena a mea, aka Geo (Josie), ramanen singure, somnoroase, mofturoase, ofticate, in starea perfecta de harta, ne mai suparam cu prietenii care ne-au pus pe fuga din camera 411, si ne ducem la somn. Somn care la mine nu a a vut bunavointa sa apara, avand in vedere ca dormisem serios la pranz, si drept urmare am coborat la amicii nostri, cauza a supararii, sa servesc cateva din bomboanele ramase si sa mai stam de vorba.

Pana la 4 dimineatza momentul nu a fost tocmai placut si de tinut minte, discutia incordata si tensionata nefiind de placul nimanui, dar care s-a incheiat cel putin cu un oftat de resemnare trista “Am facut-o si p`asta.”

Urmeaza dimineata cu soare in care era programat examenul la DT si un laborator de care mai bine nici nu mentionez, apoi drumul in 601 extrem de calduros catre munca. Cum afara toata lumea se topea, m`am gandit si eu sa fac o smecherie si am ajuns la concluzia ca e mai bine sa-mi iau o camasuta cu 1mm grosime, ca deh afara e canicula, pantalonasi 3 sferturi cu 2 mm grosime, ca deh afara e toropeala, si cu piciorulsele goale in adidasi si ochelarii de soare pe cap, plec zambitoare si increzatoare.

Adevarul e ca moralul meu statea bine sus, oarecum, in urma mesajelor si telefoanelor suprinzatoare cu urari de bine, lovit putin ca mi-am suparat una dintre cele mai bune prietene, dar totul era inspre bine. Am facut turul firmei in care mi s-au prezentat baietii si fetele muncitori, unul mai frumos ca altul, mai amuzant si mai de treaba, am primit cele mai multe urari de la multi ani si priviri incatatoare, ce mai, o experienta frapanta:))

Toate bune si frumoase ca si vremea. Cum se strica vremea, se strica si alea toate bune si frumoase. Stabilisem o intalnire, care se anunta foarte interesanta, intre prietenea mea de la Cluj, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, fosta lui prietena (care e fosta mea colega din liceu) insotita de noul ei prieten, pana cand a inceput minunata ploaie din data de 21 mai, pe care am infruntat`o eroic in camasuta si pantalonii mei.

Tuna si fulgera de 2 ore, pe uscat, fara nici o picatura de ploaie. Pana am iesit eu pe usa. Bun, pana aici nimic iesit din comun. Mereu se intampla asa ceva, ca deh, e vorba de mine doar! Si ceea ce s-a intamplat mai departe mi s-a parut foarte normal sa mi se intample mie, ca doar era ziua mea, aveam intalnire, ma simteam perfect si straluceam, nu m-as fi asteptat in nici un caz ca totul sa mearga pe roate. Drept urmare, o ploaie torentiala de nu vedeam la 2 metri in fata mea si imi faceau creierii in cap “poc! poc!” la fiecare picatura imensa ce se izbea de mine, m-a luat prin invaluire facandu-ma una cu apa si pamantul in numai 5 minute. In cele 5 minute am revazut planurile pentru seara, si anume: ajuns la autobuz, stors haine, luat pastile, facut dus fierbinte pentru a preveni agravarea racelii mele. Ca urmare, am trimis mesaje in stanga si in dreapta: “Nu mai veni ca plec acasa”. Linistita si impacata, ma sui in autobuz, incercand sa-mi scutur pielea de apa, ma asez cu un zgomot specific hainelor ude strivite de scaun, si astept sa ajung acasa.

Intre timp, prietenul meu bun ajunge la destinatia Universitate, unde ar fi trebuit sa ne intalnim si ma suna destul de agasat, adresandu-mi un vino fara drept de replica. Eu incerc sa explic omului ca nah, sunt uda, sunt murdara, sunt racita, vreau acasa, in zadar insa. Replica: “Eu te astept cu flori iar tu pleci!” m-a dat jos din autobuz la Eroilor si am trimis un ultim mesaj de “Ne vedem la unirii” in timp ce tremuram in drum spre metrou. Intre timp, evenimentul care va incununa tortul zilei de 21 mai s-a produs inevitabil: mi-a murit bateria de la telefon. Si ma gandeam: “Poate era bine daca ii specificam sa ne vedem la Mc`Donalds, la suprafata”.

Si gandindu-ma astfel, ma duc la Unirii, ma postez uda leoarca, dar cu ochelari de soare pe cap ), in fata la Mc`Donalds si astept in bataia vantului nemilos. Trec 10 minute, trec 20, nu vine nimeni, stau, astept, ma foiesc, ma mai uit la telefon cu jind, cand…ce idee imi vine mie. Sa caut pe cineva, sa introduc cartela mea de telefon si sa il sun pe anume tip sa vina unde eram.

Si astfel, pun ochii pe o tipa simpatica si ma apropii sfios de ea:

- Domnisoara, scuza-ma ca te deranjez…dar pot sa te rog ceva?

-Spune…, imi raspunse firava copila, uitandu-se incruntata la mine.

- Am ramas fara baterie, si trebuie sa contactez urgent pe cineva..Crezi ca as putea sa bag cartela mea in telefonul tau sa-l sun? continui eu rugamintea.

Copila se uita la mine ridicand din spranceana, si cu mana stransa pe sticla imi raspunde taios:

-Nu.

Punct. Recunosc, nu aratam tocmai fabulos. Uda, hainele lipite pe mine, praful si pamantul pe pantalonii mei cei albi, ochelari de soare prinsi in parul ud si ciufulit, machiajul cam batut de ploaie… Dar tine-ma Doamne, nu ii spargeam capul si fugeam cu telefonul ei.

In fine, ma duc iarasi cativa metri mai incolo, imi aprind o tigara, ca sa intregesc portretul dubios pe care il afisam, si pun ochii pe un tip din stanga mea, care statea de ceva vreme si se tot invartea pe acolo:

- Scuza-ma ca te deranjez… pot sa te rog ceva?

- Da, spune, imi raspunde el foarte amabil.

- Uite, trebuie sa ma intalnesc urgent cu un prieten si am ramas fara baterie… crezi ca.. si inainte sa termin faimoasa propozitie cu bagatul cartelei, imi raspunde, mai zambind, mai serios..

- Si eu am ramas fara baterie. Sper doar ca persoana sa fi inteles ca aici trebuie sa vina.

(Huh, lucky you, bastard –> eu, in gandul meu, cu coltul gurii ridicat)

Ii multumesc tipului, incerc sa`mi mai aprind o tigara, dar constat cu nonslanata ca bricheta a suferit un mic accident de udare si nu mai functioneaza. Cu un oftat adanc, imi bag pachetul de tigari in ghiozdan si ochesc in dreapta un alt tip, ceva mai dubios, si ma indrept grabita spre el.

Privindu-l cu ochii lasati si neincrezatoare, ii adresez o rugaminte pe o voce mult prea joasa:

- Stii, scuze ca te deranjez…O sa sune dubios ce iti zic acum, dar crezi ca ai putea sa ma ajuti sa imi bag cartela in telefonul tau sa sun urgent pe cineva? Ca il astept de ceva vreme si…

- Da sigur, nici o problema, imi raspunde amabil, saritor, si scotand telefonul.

“Oh da!” imi spun eu fericita si zambind cu toata gura.

. Deodata se opreste, se uita la mine si intreaba:

“- Esti pe vodafone?

Atat mi-a fost de ajuns. Am lasat umerii in jos si am scos un “Nu” chinuit, iar printre faramite am auzit ceva de un telefon blocat si am plecat…

Dar sa nu credeti ca s-a terminat aici. Dupa ce m-am mai invartit eu ceva vreme prin fata magazinului, ochest doi mosi si ma indrept spre ei, in speranta ca acum voi avea noroc. Le servesc aceeasi replica, imbunatita cu scuze si etc. iar dansii ma directioneaza catre un anume Axente care stia sa desfaca un telefon ca sa ma ajute. Axente mai dubios ca mine, scria un mesaj de 5 minute, eu bateam din picior nerabdatoare, scot cartela, bag cartela, bag PIN, caut numar…si nu gasesc. Nici un numar de al meu, ca deh, eu imi tin numerele in telefon…ca in filmele cu prosti ))

Vazand ca mai am putin si bufnesc in lacrimi de disperare, mosulica ma trimite in magazinul Unirea la parter sa cer un incarator la nush ce reprezentanta de telefonie mobila (nici nu m-am uitat), si sa vorbesc si eu 2 minute la telefon. Eu, copil nebun, ma duc. Intru in magazin si numai o secunda se uita tipa la mine, ca se incrunta si gura i se crispa. Ma adresez tipului cu o voce tremuranda

- Ma scuzati ca va deranjez… pot folosi 1 minut un incarcator..astept urgent pe cineva si nu mai am baterie…

- Nu avem incarcator de Samsung, se aude vocea tipei, scurt.

Am dat din cap, mi-am cerut scuze, si am iesit din magazin cu gandul sa plec acasa. Hainele erau uscate de la vantul in care statusem, incepusem sa tusesc mai grav decat pana acum si ma indrept catre metrou. Scot ultimii marunti pentru transport si cu capul plecat ma indrept catre magistrala 1. Surpriza suprizelor aici… Tipul ma astepta de mai mult de jumatate de ora, incercand sa dea de mine, la corespondenta de la magistrale… fara flori.

Mai in fericire, mai in nervi, iau plovarul, ma imbrac, ii povestesc ce am facut si deodata il intreb:

- Da florile, unde sunt?

- Le-am aruncat!

Scurt si la obiect, dar cu zambetul pe buze.

- Ei, cum naiba le-ai aruncat?

- Simplu. Cand ti-am inchis telefonul si ai zis ca nu vii, le-am aruncat.

- Cum sa arunci florile, mah nebunule?! Erau florile pentru mine!

- Asta e, daca m-ai enervat, am vazut primul cos si le-am aruncat!

Am incercat sa recontactez prietena cu care trebuia sa ma intalnesc, dar nu aveam numarul, asa ca m-am indopat bine cu frigarui de la Spring pana la 11 cand am pornit in final spre camin.

La camin, pe modul dau de evergreenul Geo. La o tigara, stabilim sa o intindem catre 327 sa vedem meciul Manchester- Chelsea. In mod senzational, cel mai tare final de meci vazut pana acum si care m-a tinut treaza cu toate ca mi se lipeau ochii.

(eu, dupa fabuloasa zi de 21 mai, in Unirii)

Spre marea mea fericire si surpriza imi primesc si cadoul care m-a uimit (o carte Trainspotting) cu dedicatii ce mi-au incantat sufletul, apoi ne indreptam spre camera cu gandul sa dormim. In camera, doar nu ma asteptam sa intru in pat.. ma schimb, ma acosteaza un prieten si facem ce facem ca ajungem pe camin sa bem bere si sa mai stam putin in frig..ca deh , ziua mea era pana rasarea soarele. ))

Intr-un final, am adormit si eu pe la 4 vreo 3 ore cand am reusit sa fug in cea mai mare graba inapoi la munca…

Si inca o data, exclam cu tot pathosul…”E groasa, bai…”

Otaku Fest 17-18 mai 2008

Cum mi`e prea lene sa concep un articol acum despre emotia si bucuria organizarii acestui eveniment, o sa va las pe voi sa descoperiti si va astept cu nerabdare la fest pt o experienta hipercuadrica

“Iata cum, in primavara asta, a fost dat Bucurestiului sa gazduiasca cea de-a doua editie din Otaku Festival. Acesta se va petrece pe data de 17 si 18 Mai, in trei locatii. Coordonatele mai exacte se afla pe undeva prin Centrul Istoric (ca punct de reper luati-va strada Lipscani):

- Atelier 35 (Strada Selari, numarul 13)

- Kollector Gallery & Ollie Gang Shop (Strada Blanari, numarul 12)

- Activitatilor ce se vor desfasura in aceste doua locatii li se adauga un concert al trupei japoneze Gothika, ce va avea loc in Suburbia (Selari, 19). El se va desfasura in prima seara, incepand cu ora 21.00 (intrarea de la ora 20.00). Cei care vor sa-si asigure un loc caldut ar face bine sa-si rezerve bilet inca de pe acum.

Printre altele, Project Sakura se va ocupa de organizarea unui showcase si concurs de AMV-uri (cu premii, desigur), asa ca cei interesati ar face bine sa incepe sa sape prin “palmares” sau sa bage la incalzit Vegas-ul.”

Pentru detalii si informati http://www.otakufestival.com

E groasa…part III

Si uite asa ne intoarcem la eternele valori stravechi, ne aplecam asupra a ceea ce a fost si la ce am renuntat, promovam valori pierdute in negura timpului in dorinta de a le readuce in atentia celorlalti ce par a fi pierdut spiritul adevaratei arte… pe scurt, ne intoarcem la traditie.Suntem, dom`le, traditionalisti. Prea mult am balanganit vorbind despre taranul Ion , despre conditia Anei , despre subiectivitatea si gelozia lui Stefan Gheorghidiu, despre cat de … labila era Ela sau bazata Otilia. Prea mult l`am intelectualizat pe Moromete si la intrebarea “De ce e Moromete un intelectual ?” am raspuns multa vreme “Ca sa se mire prostii.”Prea mult am dezbatut familia inainte si dupa razboi, cum stateau cei nush cati morometi si mancau juma de roman, cum pamantul poate fi un excitant mai tare decat viagra, cum vacile nu au pic de compasiune asupra celor spanzurati, cum padurea e un cimitir.A trecut vremea in care ne intrebam daca Ela l`a inselat sau nu pe Stefan, daca Otilia il iubea sau nu pe Felix si l`a lasat pentru cariera lui sau pt banii lui Pascalopol, daca Costache era intr`adevar avar sau isi iubea “fe-fetita lui”. Scolile s`au saturat de filozofat asupra dezumanizarii lui Ghita si a tradarii Anei, de zidul lui Manole in care Mira plangea, de sinuciderea lui Gelu. Nu mai e timp sa studiem oralitatea la Creanga, sa evidentiem cate si ce fel de probe a trecut Harap Alb sau dc s`a trezit profesorul de pian cu 12 ani mai tarziu. Nu mai e loc sa radem de moravurile societatii caragialiene, sau sa ne gandim cat de blazata era Zoe Trahanache. Prea ne`am modernizat si ermetizat in oua dogmatice, in oglinzi, si ceasuri deduse, incercand sa ajungem la esenta prin poezie. Prea am fost coplestiti de a cunoaste lumea luciferic si a`i adanci misterele, punandu`ne pe noi in perfectiunea cercului lumii. Prea mult am coborat cu pasul nostru de domnisoara din notiuni abstracte transferate in concret prin corespondente in natura. Am ajuns la saturatie sa povestim de Luceafarul angelic si demonic, de Catalina cea de rand, de jocurile erotice din poeziile Eminesciene. Am obosit sa citim poezii fara rima sau semne de punctuatie parodiind Luceafarul. Dom`le, ne`a ajuns. E timpul sa fim traditionalisti. E timpul sa comentam episodul rugii lui Iisus in gradina Ghetsemani si imaginea apocaliptica a maslinilor care isi ridica frunzele si pleaca acasa. E timpul sa aducem traditiile inapoi, sa nu mai sufocam poezia cu lirismul subiectiv si sentimentele noastre inutile. E timpul sa facem ceva ce n`am mai facut in ani de zile. E timpul sa dam o lovitura de stat, sa rupem oase, sa taiem in carne, sa distrugem viitoare. E timpul sa fim… traditionalisti! Azi, ora 6, trezire entuziasmata cu definitia poeziei epice in cap, cu elemente expresioniste inca proaspete in minte. Mancat cu pofta in timp ce radem cu pisica, facut exercitii de dimineatza ca sa destindem muschii si apoi imbracat. Evident, haine adecvate situatiei: tricou roz, blugi, balerini, sarmalute in cap, bratari, inele, ceasuri , makeup roz-negru, in ton cu bluza si culoarea din obraji. Stralucirea din ochi si de pe buze completau tacamul. Ora 7, la colt intalnirea cu colega. Mers la scoala, ascultat pe drum “Gravitation – Super drive” aka muzica vesela, stat in scoala vreo 2 ore, ras si voie buna. Discutii: - Doamne, epic sa fie! - Lasa ma, sa fie si poezie, da sa fie Luceafarul. - Mai usor e Barbu, mah, la cat am invatat anu trecut la el. - Care au fost la scoala anu trecut… - Dom`le, orice sa fie, numa sa stiu! - Si daca ce stii tu, nu corespunde cu ce stiu eu?- - Zoe Trahanache! Manole! Iona, chiar! Numa nu poezie. Rasete, voie buna… ar. Apa, guma, foame, dulciuri Si subiectele XD Dragii mei, e timpul ca toate astea sa se sfarseasca. E timpul sa fim … traditionalisti EDIT: Copii, eu pun pariu ca varianta asta nu e trasa la sorti… Va invit sa va spuneti parerea vis-a-vis de var 78, la comments…

E groasa… part II

Intr`un final, iata ca mitul lui 13 vineri a vrut sa`mi demonstreze ca exista, ca e adevarat, ca ma poate afecta si ca nu sunt eu mai cu motz sa`l pot sfida. A vrut el cu tot dinadinsul sa`mi arate care e mai tare, neincrederea mea sau ce poate face o zi de 13 vineri. Nu e un motiv, evident , sa cred acum ca fiecare vineri de 13 va fi la fel (cel putin ma rog din suflet sa nu, nu as suporta ) dar cu sigurantza e un motiv sa ma cred victima unei conspiratii care nush ce vrea de la mine. Mintea mea extrafantastica (noul meu cuvant preferat) bate el campii imaginatiei cu gratie si isi inchipuie “Tot raul spre bine” cu calmul optimistului care practic nu mai are energia necesara sa se consume si e prea plictisit sa mai comenteze.Ca fiecare sfarsit, acesta are si un inceput. Iar inceputul sfarsitului la mine constituie ziua de joi. De la prima ora ma tranteste la pat o bola insuportabila care cauzeaza dureri monstruoase in care simti ca cineva iti umbla cu maninile prin corp si vrea sa`ti scoata organele. Ca un Jack Spintecatorul invisibil scotandu`ti matele si .. stiti voi ce scotea ala. In afara de faptul ca era ziua cand ma intorceam acasa, un lucru nu tocmai fericit, placut sau mult asteptat, trebuia sa ma confrunt cu problema bolii, a plictiselii singura in casa, a gandurilor legate de bacul venind turbulent, a admiterii din ce in ce mai vagi si a tuturor maruntisurilor care te termina psihic din cauza ca… esti prea cretin sa te gandesti in loc sa dormi.

Trecand peste aceste mici inconveninete, te trezesti cu o invitatie pe care o astepti de mult, pentru ziua de maine , zi despre care tu nici nu stii ca e vineri 13. Si dupa ce iti storci mintea si rezervele de energie sa scapi de pregatirea la psihologie care era in ziua respectiva numai pentru a`ti intalni prietena, totul parea ca e bine. Intalnirea aranjata, programul de vineri facut, te autoincurajezi ca o sa revii peste o luna daca esti destul de norocos… Parca stralucea soarele.
Dar stiti voi cum e cu binele dinaintea furtunii.

Eh, si iata ca vine si ziua de vineri 13. Dimineatza, somn adanc, fara tulburari… de la prima ora boala se agraveaza. Acum e sentimentul matelor care se leaga intre ele in lipsa organelor care fusesera scoase, incercand sa acopere golurile. Dar in pofida durerii, te scoli, faci curat prin casa (chiar nu ti`era dor de astfel de reguli… ) si te pregatesti radios sa te duci la intalnire. Respectivul te suna sa iti zica ca e in drum, organizati sa te ia cu masina, te asteapta 2 ore la o cafea… cand suna telefonul (care mai sunase inainte, dar probabil nu schimbasesi apa sa auzi). Telefonul te anunta ca va trebui sa amani plecarea, pentru ca ai o urgenta de facut. Si anume, sa te duci la biserica sa iei aghiazma.. ca deh, era vineri (nush ce sarbatoare, pacatoasa mai sunt).
Telefonezi respectivului, il rogi sa te mai astepte putin, te imbraci, te dichisesti, pregatesti tot si vrei sa iesi pe usa. Presupun ca ultimul lucru la care te`ai fi asteptat ar fi fost sa nu se deschida usa. Sa se strice broasca. Nuu, stai, broasca era deja stricata, ca doar ti`ai anuntat parintii cu o saptamana in urma ca se blocheaza. Dar sa nu uitam un amanunt… numa la tine se blocheaza.

Si evident, trece juma de ora lejer incercand sa tragi de clanta, sa zgudui usa, dai pumni, sucesti cheia, iti rupi un deget… nimic. Ce`ti spui “Domnule, usa asta nu ma iubeste!”. Alarmat, suparat, suni parintii care sunt foarte intelegatori cu tine, mai ales ca pe fundal se aude slujba si te consoleaza: “Ei, cum naiba se intampla numai la tine? Stai acasa atunci!!”.

Te simti minunat. Te schimbi, te asezi la birou si incepi sa numeri pe degete lucrurile rele care s`au intamplat. Hai ca nu`s multe, inca nu e sfarsitul lumii. Anulezi intalnirea, astepti respectivul sa vina la tine. Si daca tot nu ai net (ca deh, uitasem sa va zic ca era picat de dimineatza, ca un ultim factor de izolare totala a persoanei mele), incerci sa bagi DVDurile scrise la Bucuresti, DVDuri care au 2 filme ce vrei sa le vezi de 3 ani…

Va imaginati? Va vine sa credeti… ca nu merg? Adica, deja e de asteptat. E vineri 13, toate merg pe dos, doar nu vroiai sa vezi si filmele tale preferate! Ce naiba mai, pe ce lume crezi ca traiesti?

Si astfel, neramanand nimic de facut, decat sa te tii de burta, sa plangi ca n`ai anime (ca tocmai le`ai dat respectivului) la care sa te uiti, ca filmele nu merg, ca jocurile nu merg, ca nu ai net, iti dai seama ca nici nu poti sa dormi pentru ca trebuie sa iti astepti parintii si sa le deschizi usa de la balcon… pt ca cea de la intrare e stricata, ai uitat?

I just feel the unluckiest person in the world… E groasa bai…

E groasa…

Statusurile oamenilor exprima in general starile lor de spirit, pot arata ceea ce fac in momentul acela sau pot comunica sentimente, informatii etc. Au multiple utilizari si fiecare are libertatea de a pune orice incepand de la “Loc de status!” sau “status!” sau “sa`ti cada ochii ca te uiti la statusul meu” sau “sunt cel mai tare din lista ta de mess” sau “Idle”, chiar si citate, winamp, pana la “Fuck off” sau “D.O.N.O.T.F.U.C.K.I.N.G.D.I.S.T.U.R.B” sau… “e groasa…”…Obisnuiesc sa ma amuz citind statusurile celor din lista mea de messenger. Ieri un tip avea la status ceva f profund: “Esti fata visurilor mele… nu stiam de ce am cosmaruri in ultima vreme”. That… was nice. Astazi, alt tip sfatuieste lumea “Respect a man. He will do the more”. E folositoare… i could learn smth from it. De asemena, alt tip (incredibil cum numai tipi) ne informeaza dorintele lui… “I need more passion than u know!”. Altii isi varsa nervii “RDS`UL e de vina!!!”…Si fetele… fetele… lor li se pare un prilej minunat de a`si destainui sentimentele. Intalnesti de la “aishiteru” la “esti viata mea” , “te iubesc bah!” , “te iubesc sa moara mama! “… chiar si unele mai subtile “I`m hanging around, waitin` for you…” . Sau, sharing thoughts… “I would stop eating chocolate… but i dind`t say i`m a quitter!”.Bineinteles, nu lipsesc multutidinea de oameni f ocupati: “Workin` my ass… and like it ^_^” , “bizi” , “Dnd” , “Ma joc CS pe braila DND” , “Ma joc NFSMW!DO NOT FUCKING DISTURB… decat D si F” , “not at my desk” , “nu`s” , “bizi be” , “I`M NOT HERE!” si clasicul “Idle” care arata ca sunt foarte ocupati sa priveasca un film ori sa`si faca temele ) Cum am spus… ma amuz cand le citesc… fiecare cu ce`l doare… mai rau de cei care nu au statusuri. Unii nushtiu sa le puna (incredibil, dar adevarat) iar altii… ori sunt prea durerosi in cot, ori n`au chef sa`i iei tu la intrebari “a cui e groasa?” , “din ce material e?” , ” ce e groasa?” , “da tot groasa e?”… Dupa cum ati putut observa… statusurile sunt care mai de care mai ciudate, comice sau profunde… din fiecare intelegi cate ceva… dar ce te faci cand apare un status “e groasa..”? Uitati ce te faci: @Datastorm: ce-i grasa?????????Datastorm: *groasa????Datastorm: care-i faza?Datastorm: ca ma dispera Datastorm: i’m dieing to know @Bitzu: de mult vreau sa te intreb ceva…Elena: nu zic/Bitzu: stii ce vreau sa te intreb?/Elena: da Bitzu: ce?/Elena: ce e groasa/Bitzu: nu/Bitzu: ce culoare au ochii tai/Elena: yeah…right Bitzu: dar daca tot ai deschis subiestu… ce e groasa?/Elena: haha/Elena: nu zic/Bitzu: si nici ne culuare au ochii tai nu vrei sa-mi spui? @onutza_babe:a cui e groasa? @alexandru:ce e groasa? @BigGuy:tot e groasa? @salsa: mai ce e groasa?de 2 luni tot e groasa.. Astea`s unele din putinele cazuri… care arata ce faci cand vezi “e groasa…”. Si cand primeshti raspunsul “ee… si tu acum” sau ” normal ca e groasa, doar nu se subtziaza la spalat…” incepi sa te gandeshti… “ce poate sa fie groasa…” Groasa poate sa fie… in primul rand, obiectul muncii, groasa poate sa fie haina, pielea, foaia la caiet, matura, perna, caciula, patura, placinta, ciocolata, lesa de la catel, carpa de la bucatarie, harta, perdeaua, jucaria, cartea, scrisoarea, tulpina florii, boxa, carpeta, blana cainelui/pisicii etc. Variantele pot continua la nesfarsit… Dar pana la urma… ce e cu adevarat groasa… “Alexa: hey Elena: eehy Alexa: auzi Alexa: te rog si eu Alexa: spune-mi si mie ce e cu “e groasa Alexa: “? Elena: da momentan nu e groasa… Elena: ce`ti veni? Alexa: chiar sunt curioasa Alexa: cumva inseamna ca esti suparata? Elena: lol Elena: nu Alexa: dar ce inseamna mey? Elena: mai..iti zic.. dar te avertizez Elena: e o mare prostie, care nu are nici o insemnatate.. Alexa: am inteles Elena: am venit o data de la scoala…si a fost o zi f grea, si profesorii ne amenintasera cu multa maerie, note proaste Elena: bla bla bla… Elena: si ma gandeam pe drum cat o sa am de invatat Elena: ca tre sa renunt la calc.. Elena: ca trebe sa`mi schimb programu… Elena: adik…treaba era f serioasa.. Elena: si am ajuns pe mess..colegii avea statusuri gen”am trecut pe langa un 3 la mate azzi” ,” maine sigur iau 3 ” bla bla bla Elena: si mi`am zis Elena: “e groasa treaba asta cu scoala” Alexa: Elena: si mi`am pus la status..”e groasa..” Alexa: am inteles Elena: si asta e tot Alexa: wow Alexa: mistery revealed” ….