Cut, cut , cut…

Cata cruzime in a face asta, nu…?

Ajutor!

N`am mai intrat de duminica pe blog. Atunci cand am incercat sa fac un update, un post dedicat memoriilor, in urma recitirii articolelor mele, si au schimbat astia tot. Da` dintr`o data, fara anunt in prealabil, tot de la un capat la altul, fara manual de instructiuni.

Se intampla de obicei sa reusesc sa ma adaptez si sa ma descurc in situatii noi si sa gasesc metode de rezolvare…dar sub nu stiu ce motive, situatia asta ma depaseste.

Daca descoperiti miracolul atasarii pozelor la post, anuntati`ma.

Ah, da, si am sa fac reclamatie siteurilor care posteaza reclame flash idioate in mijlocul paginii, reclame care desi un X mare si colorat in colt, apasarea lui este inutila, in locul reclamei ramanand o pata alba ce acopera in continuare informatii utile. Refreshul nu ajuta, trust me!

About us…

Nu stiu cata lume priveste inapoi catre ce au fost sau cum au fost, si fac un raport a ceea ce obisnuiau sa fie si a ceea ce sunt acum. Daca fac o lista in capsorul lor pentru lucruri bune sau lucruri rele, trag o linie si ajung la concluzia: cat de mult m`am schimbat, mi`a priit timpul  trecut sau as vrea sa dau timpul inapoi si sa fiu cum eram, sa schimb tot ce am gresit si m`a adus in acest punct.

Stiu oarecum multi prieteni apropiati care fac acest lucru, dar in fond prietenii  iti seamana, ca doar de aceea iti sunt prieteni apropiati, avand aceleasi interese si trasaturi de caracter comune. Dar oamenii, cei pe care nu ii cunosc, cei pe care ii vad zilnic sau trecand pe strada, si in ochii carora nu stii daca citesti adevarul, oare cati dintre ei se gandesc seara inainte de culcare la acest lucru? La schimbarile care au intervenit in viata lor si care le`au afectat personalitatea si nu la persoana iubita, nu la scoala sau servici, nu la planurile de maine sau la ziua pe care o vor pierde lenevind in pat? De fapt, cata lume isi traieste viata gndindu`se mai mult la trecut decat la prezent sau viitor?

Probabil ca doar cei frustrati privesc mai mult spre ce s`a intamplat sau spre ce era, si uita cum sunt acum , cum ar trebui sa traisca, sa`si indrepte privirile spre viitor si fara sa`si faca griji inutile. Oameni neimpliniti, plini de regrete care nu pot trece mai departe, nu au puterea sa depaseasca greselile pe care le`au comis, sau lucrurile pe care nu le`au facut, sau alte alte mii de maruntisuri care distrug puterea de a continua, slabesc vointa si trag oamenii in jos, catre fundul unei prapastii de unde abia pot vedea o scanteie de lumina, o raza slaba de speranta ca vor iesi de acolo si vor putea lua viata in piept fara sa`i distruga nimic.

In fond, ce ar putea ajuta un om care s`a convins pe sine ca e distrus, ca nu mai are nimic, ca fara anume ceva, colegi, hobby, pasiune, prieten, persoana iubita nu mai e in stare de nimic, care nu isi stabileste prioritatile, care nu vede in orice activitate ceva interesant si provocator? Ce anume ar putea scoate din patetism si jale o persoana care are lehamite de tot, pentru care singura bucurie este acel lucru intangibil, imposibil de avut sau de recuperat? Ce anume poate sa faca un om care nu mai gaseste puterea de pur si simplu, a se bucura de viata cu naivitata, sa rada din nou, sa i se para ca descopera viata, nu ca traieste cu zilele trecand pe langa el?

Sunt oameni care nu pot trai. La propriu. Mananca, se misca, se duc la scoala sau la munca, socializeaza intr`o masura limitata, se uita la TV, se duc in vacanta, dar nu traiesc. Au o lipsa mare in suflet si in constient, si nu traiesc, nici nu mai asteapta nimic de la viata. Sunt intr`o lume cenusie din care numai ceva necunoscut ii poate scoate. Un ceva pe care nu il pot descoperi ei sau altii pentru el. Sunt oameni care nu pot fi ajutati, care nu reusesc sa fie ajutati de cei din jur si care nu se pot ajutat pe ei insusi. Se afla sub o forta care nu le da drumul si contra carora nu pot gasi un antidot…

E trist nu?