Dupa autobuz, tramvai si femei, sa nu alergi niciodata!

S`a terminat presesiunea. Ultimele doua saptamani au fost criminale pentru majoritatea studentilor din Politehnica. Doua saptamani in care inca te duci la cursuri dar ai programate colocvii zilnic, uneori chiar cate doua, si care nu`s de ici de colo. Acum realizezi ca trebuie sa recuperezi nu stiu cate prezente ca sa`ti poti sustine colcoviul, laboratoare, sa termini proiecte, sa alergi dupa profesori sa iti pui toate notele sa poti sa`ti inchei situatia, sa cauti materia, cursuri, sa ai de unde invata si in final sa pierzi cu zilele, sa dormi cate 3 ore pe noapte, sa stai numai cu pixu in mana sa inveti.

Cam asa se streseaza studentii in presesiune. De fapt, majoritatea studentilor, pentru ca nu toata lumea face acelasi lucru…eu sunt unul din studentii care nu se streseaza prea mult. Presesiunea pentru mine a insemnat cate 3 ore pe noapte de somn, dar nu pentru ca as fi invatat prea mult, ci pentru ca ma duceam cu Josie pe nu stiu unde, ma intalneam cu toti prietenii in oras, mai ma uitam la un film, experimentam tot felul de chestii noi, astfel ca din toata presesiunea, am fost si eu la doua examene.

Eh, la ultimul dintre ele, care ar fi incheiat si anul scolar oarecum, m-am impartit dimineatza la munca, fugit la facultate si scris lucrari, intors la munca pana seara si apoi iesit in oras sa sarbatoresc presesiunea si intrarea in vacanta. Gata cu stresul si remuscarile ca maine nu ma duc la scoala, cu atmosfera apasatoare din camera in care toata lumea invata si se agita, mai putin eu care, fiindca preferand sa nu ma mai simti vinovata pentru ca sunti o loaza prea absoluta ca sa fac ce fac si ei, ori ma culcam ori plecam teleleu prin lume.

Dupa ce suferisem o zi intreaga ca a trecut anul de facultate si eu nici macar nu am dat pe la cursuri, am hotarat sa imi alung deprimarea cu o iesire la un suc cu Lyz, sa ma relaxez, sa ma gandesc la lucruri frumoase si sa ma duc linistita in camera sa ma culc, gandindu`ma la viitorul ce se anunta mai mult decat promitator.

La aceasta stare de lucruri, care e absolut normala pentru multa lume, trebuie sa adaugam ingredientul principal, sarea si piperul: eu. Si rezultatul…

Cred ca toata lumea s`a uitat la camera de ras. De fapt, nu trebuie sa te uiti la camera de ras ca sa vezi chestii atat de nostime si penibile care sa te amuze cel putin o ora. Sa nu`mi ziceti ca nu ati fost niciodata intr`un restaurant si nu ati vazut pe cineva cazand pe langa scaun, sau ati stat pe o banca in parc si ati vazut una care se face gramada pe alee, sau doi care stau de vorba si celalat din greseala, ii da o palma celui de langa de il clatina sau un copil care alearga dupa un caine si se impiedica de caine si cade cu tot cu el…ceva de genul asta:

Imi aduc aminte cand am fost de Sf Valentin la Unirii la Micul Paris si am baut o bere cu cativa prieteni, cat am putut sa rad de unul dintre aceste evenimente. Acolo, mesele sunt foarte apropiate cand e aglomerat, poti chiar sa`ti dai coate cu vecinul de la masa de alaturi, nu mai zic ca involuntar asisti la toata discutia pe care o poarta. Cam intr`o atmosfera de genul, la un moment dat vine o pereche tare simpatica: el imbracat super dragut, ii ofera fetei un loc, ea cu un buchet de flori in mana, zambitoare, si gasesc ei o masa libera langa noi, cot in cot cu mine, care eram si asa intr`o stare euforica, deci nu imi trebuia mult sa izbunesc intr` o criza de ras. Eh, si cum eram intr`o pauza de turuit ce am mai facut eu in ultima vreme, tot bazaiam intr`o parte si intr`alta paiul din bautura si studiam noii veniti. Tipa se uita putin cam stramb la noi, isi pune geaca pe spatarul scaunului si mai adreseaza un cuvant prietenului ei, fara sa observe ca exact inainte sa se aseze, scaunul a alunecat usor din cauza gecii, si razand de raspunsul amuzant al tipului, se lasa cu toata greutatea pe locul unde ar fi trebuit sa fie scaunul. Si cade. Dar cade omule, se duce jos cu un bubuit rasunator si mai aluneca si pe spate, scotand un “AAAhhhh” destul de teribil. Am prins toata faza de cand s`a lasat in jos si pana cand s`a ridicat prompt si a luat scanului si fiindca era la 10 cm de mine, nu stiam cum sa ma abtin sa nu rad. Am intors capul, mi`am pus mana la gura, am respirat, am incercat sa beau…si oarecum m`am fortat eu sa ma abtin, desi era al dracului de amuzanta faza.

Asta pana cand dupa vreo jumatate de ora apare un prieten si isi plaseaza scaunul intre mine si tipa, incredibil cum si`a facut loc in cei 10 cm disponibili, dar a reusit. Si numa bine ca m`am ascuns dupa el si incercand sa ii povestesc ce se intamplase, dai frate si baga ras cat si pentru timpul in care fusesem fortata sa rad.

In fond si la urma urmei, shit happens si mai devreme sau mai tarziu, toti trecem prin asta. Inclusiv eu, care traind in lumea mea, nu pot evita sa fac pozne de tot rasul.

Si evident, cea mai recenta se intampla in ziua de vineri, care a incheiat distractia si presesiunea mea intr`un mod de care imi voi aduce aminte cu amuzament multa vreme de acum incolo.

Haideti sa va intreb…Cati dintre voi nu ari alergat dupa autobuz, metrou, tramvai sau tren? Cred ca cel putin o data ati fost grabiti sa ajungeti undeva si ati vazut autobuzul trecand pe langa voi si v`ati gandit ca pana vine urmatorul dureaza, ca abia asteptati sa mancati o portie de sarmale calzi si sa va bagati in pat la un film.

Eh, inchipuiti`va ca sunteti pe la ora 22.30 in statie la Universitate, asteptati in seara destul de racoaroasa de vineri, dupa ce iesiti de la munca, sa va duceti acasa si deodata vedeti un copil mic si fraier care alearga 20 de m si apoi plonjeaza pe jos. Spuneti si voi, nu va aduceti atunci aminte de momentele cand voi ati alergat asa dupa un autobuz, sau despre alte intamplari asemanatoare si va bufneste rasul? Dar cand vezi persoana care a cazut, ca incepe sa rada mai cu pofta decat voi, atunci ce faceti? Eh..

Vineri, dupa ce facusem ture facultate-munca, cand am iesit la suc cu Lyz, eram in culmea fericirii, trecuse si deprimare si tot, intrasem in spiritul vacantei. Imbracasem plovarul lui Josie, ii caram ghiozdanul in care era si ghiozdanul meu, si care se facuse mai mare ca mine si foarte greu, si eram foarte agitata, vorbeam, gesticulam, am facut planuri de vacanta, am concluzionat ca “Vara asta se anunta a fi super”, ce mai, in culmea extazului eram de vreo doua ore, cand ma hotarasc sa o tai spre Universitate sa ma duc si eu acasa. Lyz ma intreaba daca vreau sa ma insoteasca pana in statie, dar nu…nu e nici o problema, ma descurc, ne vedem noi zilele astea. Si cum ies eu din pasaj, simteam oboseala ca ma cuprinde, vad 601 undeva in spate, venind grabit catre statie. Si ce ma gandesc eu? “Bah, mi`e frig, e 10 juma, Josie ma asteapta pe modul, pana viner urmatorul…hai sa`l prind p`asta.” Si fara sa stau prea mult pe ganduri, ca altfel nu s`ar fi intamplat minunea, incep sa alerg. Si bag viteza, simteam cum geanta se zgaltaie in toate partile, dar vroiam sa prind autobuzul. “Inca putin, inca putin, doar cativa pasi ma despart de statie” imi ziceam in timp ce alergam. “Inca putin, poate iau naibii vreo tranta p`aci”. Eh, si nici nu termin bine, ca pac, ma trezesc zburand, cu ochii tinta pe autobuz, si deodata jos, cu ghiozdanul venind peste mine.

Cum si de ce m`am impiedicat nu stiu inca. Stiu doar ca in momentul in care am inceput sa zbor, caci intai am zburat un metru, apoi am cazut si harsait asfaltul inca jumatate de metru, am realizat cate de penibil poate sa fie sa iei tranta vietii tale in statie la Universitate, unde era toata populatia Bucurestiului. Si printre mormaieli, soapte si rasete, m`a bufnit rasul gandindu`ma la cum aratam facuta gramada in mijlocul trotuarului. Aud voci :”Vaaai, cum a cazut saraca, du`te mah si ajut`o sa se ridice”. , eu rad si mai tare, imi inchipuiam cum ar fi fost sa fiu eu in locul lor si sa vad pe una cazand asa, si rad iarasi si mai tare. Vine un domn la mine “Hai, ridica`te”, eu de colo: “Nu, nu..ma simt bine. Ma simt foarte bine” printre rasete si ma apuca omu de cot si ma ridica ca pe o carpa d`aia inutila.

Ma scutur, ma duce nenea mai intr`o parte, langa scari, unde el, un alt barbat si o femeie vindeau carti, si ma intoarce pe toate partile. Incep sa ma studiez si fac balanta: cot: rana de gradul 1; in palme: rana de gradul 2; genunchi: rana de gradul 2; sold: rana de gradul 0 deja ))

Doamna, printre rasete, se minuneaza de saraca fiinta care alearga dupa autobuz si cade ca dobitoaca, si pune tot felul de intrebari. Eu, ametita, nu fac decat sa rad si sa baigui “Vroiam doar sa prind 601…”.
Apoi incep sa ma plimb, sa imi limpezesc mintea, si incep sa studiez citatele de pe peretii universitatii. Si cum incep eu sa resimt durerea celor 5 rani ale mele, vad ca se apropie un tip si se opreste langa mine. Fara sa`mi iau ochii de la citeam, il aud:
- Pot sa te intreb ceva?
- Ce vrei? ii raspund, neicentand sa citesc.
- Uite, am pus pariu cu prietenul meu, ca pot sa ghicesc ce marime ai la sutien.
Eu, perplexa, simt asa o picatura invizibila langa fruntea mea, si ma uit chioras la amandoi:
- Ati capiat? Marsh mah d`aci.
- Chiar pot sa ghicesc, insista tipul. Nu vrei sa iti zic?
Eu, deja prea agasata de tupeul lui, ma rastesc la el, cu un gest expeditiv:
- Fa dom`le pasi, nu vezi ca ma stresezi?
De unde, el nimic. Se uita la mine, si ma intreaba in continuare:
- Ce citesti? observand ca eu nu`mi luam ochii de pe pereti.
- Uite, niste citate. Unii mai citesc si altceva decat numere la sutien.
Dau sa plec, il imping cu mana din fata mea si il aud urland dupa mine:
- Da`, chiar nu vrei sa`ti zic? si pe prietenul lui razand si acoperindu-l:
- Bah, esti prost, nimic nu stii!

Enervata si stupefiata de micul incident, oftez si intru in discutie cu nenea salvatorul care ma priveste inca razand si indreptand tigara catre citate, imi zice:
- Uite unul care ti se potriveste: “Prostul taie pomul, ca sa manance rodul.”
Zambesc si ma indrept catre statie, rugandu`ma sa vina naibii autobuzul, ca deja simteam ca`mi fuge pamantul de sub picioare, cand ma opreste mana femeii. Se uita la mine, rade si ma intreaba:
- Stii cine te`a ajutat in seara asta?
Ma uit la ea, imi tin mana sa nu cada la cat de dezaxata era, si ii zic incet:
- Nu…
- Nu te uiti prea mult la televizor, nu? continua ea, razand, cu o voce foarte proeminenta.
- Eh, stau la camin…cat putem si noi.

Si ma indepartez catre statie, vazand cum o pereche se uita dupa doamna in cauza, fac ochii mari de mirare si zambesc. “OOOK…cine o fi si femeia asta acum?!”

Ma intorc ingandurata si cum vedeam eu ca se cam invart toate langa mine, apare domnul ajutor cu o carte in mana, mi`o intinde si zice:
- Uite un cadou de la mine, sa te mai inveselesti.
Citesc titlul: “Veselie generala” de Ion Cristoiu. Deja eram prea amuzata de tot ce se intampla, nu cred ca aveam nevoie si de asta, dar se intamplasera deja prea multe, ma asteptam la orice, ce sa mai.
Si intr`un final, vine autobuzul. Ma urc, ma asez langa un tip care se uita cam chioras la rana din cot si ridica din spranceana. Nereusind sa`mi sterg zambetul tamp de pe buze, scot un servetel si incep sa`mi sterg sangele de pe cot. Apoi, ma mut la palme; tipul de langa face o grimasa. Ridic bluza, ma sterg pe sold; tipul de langa mine se incrunta si in ochii lui se citea simplu: “Wtf?!”. Si ca sa incununez totul, imi pun geanta alaturi, ridic blugii si incep sa`mi sterg genunchiul. La momentul asta, tipul are o expresie de genul: “What in the world…” si se da un pic mai langa geam, fara insa a`si dezlipi privirea, totusi insolenta, de la activitatea mea.

Si cam asa ajung eu in camin, unde imi bandajez ranile, ma mai lovesc de cateva ori..ca deh, nu erau de ajuns, si ma amuz cu prietenii de cat de fraiera sunt eu.

A doua zi, Book fest, unde povestesc bunului meu prieten despre aventura prin care trecusem cu o seara inainte, si ne oprim asupra aspectului: “Da` tu stii cine te`a ajutat?”
- Eh, o fi fost Nikita, spune Lyz la misto, razand. Cum arata?
- Pai blonda asa, cu sapca, mai dolofana, vorbea destul de vulgar, foarte amuzata, voce proeminenta, o bluza mulata..
Lyz mut, se uita la mine cu ochii mari:
- Si era raraita? Si mai scunda?
- Apai, nu stiu exact, dar parca vorbea cam ciudat.. Putin mai inalta ca mine, ii raspund mai timid asa.
- NIKITA, tipa Lyz deodata, uitandu`se incontinuare cu ochii cat cepele la mine. Nikita, era, OMG! si rade de se prapadeste. Te`a atins?
- Da… cand mi`a examinat ranile.
- Unde, unde? Da sa pun mana, idolul meu Nikita! continua el, mai amuzat decat l`am vazut vreodata, mai sa cada din scaunul de autobuz de ras.

- Nu cred mah ca era ea… sa`mi dai poze cand ajung acasa, iti zic dupa aia daca era ea.

Si voi ce credeti? Aia mica si blonda care m`a ajutat… ERA NIKITA!! )))

Apai frate…

Sunt cea mai tare, dar e groasa rau…

(mai ales rana de pe sold)