De ziua ta…

De cate ori ma gandesc la cum a fost ziua de 21 mai, aka ziua mea de nume, imi canta parca ironic melodia de la 3se “De ziua ta”. De ce ironic? Pentru ca de ziua mea nu am primit nici dragostea, nici luna de pe cer, nici soarele in ceafa, nici cel mai fantastic cadou asa cum se lauda cei 3 tipi, si totusi continua sa cante, sa cante acolo ca si cum ar fi cea mai mare fericire de pe lume.

Nu pot spune ca ziua nu a inceput si nu s-a terminat bine. As minti, si mint destul la munca, nu e cazul sa o fac si aici (si asa mi s-a zis ca mosul si iepurasul nu or sa mai vina pe la mine la cat ma pun sefii sa mint clientii )).

Ca orice onomastica, am inceput cu ora 00.00 cand am primit, in dulcele stil clasic, “La multi ani” de la bunii mei prieteni, pupaturi, am deschis o sticla de vin, am servit bomboane…chiar si colegelor care nu intelegeau de ce apar in fata lor cu o cutie de Cherryses si zambind tamp. Trecand peste aceste mici detalii care, drept sa spun, nu ma deranjeaza, am pornit catre camera 015 de unde evenimentele neprevazute, precum aparitia unui coleg de camera ce vroia sa doarma, ne-au condus in camera 411. Acolo a urmat mica parte a distractiei in care Cos a suferit intr-un pat de o persoana greutatea a inca 3 insi, sincer vorbind nu chiar atat de neglijenti incat sa nu le simti prezenta, care incercau sa se uite la Lost. Distractia se incheie cu vizita a doi prieteni care sub un motiv sau altul ne-au facut sa plecam de la caldura Cosminiana in camerele noastre.

La momentul acesta, eu si cea mai buna prietena a mea, aka Geo (Josie), ramanen singure, somnoroase, mofturoase, ofticate, in starea perfecta de harta, ne mai suparam cu prietenii care ne-au pus pe fuga din camera 411, si ne ducem la somn. Somn care la mine nu a a vut bunavointa sa apara, avand in vedere ca dormisem serios la pranz, si drept urmare am coborat la amicii nostri, cauza a supararii, sa servesc cateva din bomboanele ramase si sa mai stam de vorba.

Pana la 4 dimineatza momentul nu a fost tocmai placut si de tinut minte, discutia incordata si tensionata nefiind de placul nimanui, dar care s-a incheiat cel putin cu un oftat de resemnare trista “Am facut-o si p`asta.”

Urmeaza dimineata cu soare in care era programat examenul la DT si un laborator de care mai bine nici nu mentionez, apoi drumul in 601 extrem de calduros catre munca. Cum afara toata lumea se topea, m`am gandit si eu sa fac o smecherie si am ajuns la concluzia ca e mai bine sa-mi iau o camasuta cu 1mm grosime, ca deh afara e canicula, pantalonasi 3 sferturi cu 2 mm grosime, ca deh afara e toropeala, si cu piciorulsele goale in adidasi si ochelarii de soare pe cap, plec zambitoare si increzatoare.

Adevarul e ca moralul meu statea bine sus, oarecum, in urma mesajelor si telefoanelor suprinzatoare cu urari de bine, lovit putin ca mi-am suparat una dintre cele mai bune prietene, dar totul era inspre bine. Am facut turul firmei in care mi s-au prezentat baietii si fetele muncitori, unul mai frumos ca altul, mai amuzant si mai de treaba, am primit cele mai multe urari de la multi ani si priviri incatatoare, ce mai, o experienta frapanta:))

Toate bune si frumoase ca si vremea. Cum se strica vremea, se strica si alea toate bune si frumoase. Stabilisem o intalnire, care se anunta foarte interesanta, intre prietenea mea de la Cluj, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, fosta lui prietena (care e fosta mea colega din liceu) insotita de noul ei prieten, pana cand a inceput minunata ploaie din data de 21 mai, pe care am infruntat`o eroic in camasuta si pantalonii mei.

Tuna si fulgera de 2 ore, pe uscat, fara nici o picatura de ploaie. Pana am iesit eu pe usa. Bun, pana aici nimic iesit din comun. Mereu se intampla asa ceva, ca deh, e vorba de mine doar! Si ceea ce s-a intamplat mai departe mi s-a parut foarte normal sa mi se intample mie, ca doar era ziua mea, aveam intalnire, ma simteam perfect si straluceam, nu m-as fi asteptat in nici un caz ca totul sa mearga pe roate. Drept urmare, o ploaie torentiala de nu vedeam la 2 metri in fata mea si imi faceau creierii in cap “poc! poc!” la fiecare picatura imensa ce se izbea de mine, m-a luat prin invaluire facandu-ma una cu apa si pamantul in numai 5 minute. In cele 5 minute am revazut planurile pentru seara, si anume: ajuns la autobuz, stors haine, luat pastile, facut dus fierbinte pentru a preveni agravarea racelii mele. Ca urmare, am trimis mesaje in stanga si in dreapta: “Nu mai veni ca plec acasa”. Linistita si impacata, ma sui in autobuz, incercand sa-mi scutur pielea de apa, ma asez cu un zgomot specific hainelor ude strivite de scaun, si astept sa ajung acasa.

Intre timp, prietenul meu bun ajunge la destinatia Universitate, unde ar fi trebuit sa ne intalnim si ma suna destul de agasat, adresandu-mi un vino fara drept de replica. Eu incerc sa explic omului ca nah, sunt uda, sunt murdara, sunt racita, vreau acasa, in zadar insa. Replica: “Eu te astept cu flori iar tu pleci!” m-a dat jos din autobuz la Eroilor si am trimis un ultim mesaj de “Ne vedem la unirii” in timp ce tremuram in drum spre metrou. Intre timp, evenimentul care va incununa tortul zilei de 21 mai s-a produs inevitabil: mi-a murit bateria de la telefon. Si ma gandeam: “Poate era bine daca ii specificam sa ne vedem la Mc`Donalds, la suprafata”.

Si gandindu-ma astfel, ma duc la Unirii, ma postez uda leoarca, dar cu ochelari de soare pe cap ), in fata la Mc`Donalds si astept in bataia vantului nemilos. Trec 10 minute, trec 20, nu vine nimeni, stau, astept, ma foiesc, ma mai uit la telefon cu jind, cand…ce idee imi vine mie. Sa caut pe cineva, sa introduc cartela mea de telefon si sa il sun pe anume tip sa vina unde eram.

Si astfel, pun ochii pe o tipa simpatica si ma apropii sfios de ea:

- Domnisoara, scuza-ma ca te deranjez…dar pot sa te rog ceva?

-Spune…, imi raspunse firava copila, uitandu-se incruntata la mine.

- Am ramas fara baterie, si trebuie sa contactez urgent pe cineva..Crezi ca as putea sa bag cartela mea in telefonul tau sa-l sun? continui eu rugamintea.

Copila se uita la mine ridicand din spranceana, si cu mana stransa pe sticla imi raspunde taios:

-Nu.

Punct. Recunosc, nu aratam tocmai fabulos. Uda, hainele lipite pe mine, praful si pamantul pe pantalonii mei cei albi, ochelari de soare prinsi in parul ud si ciufulit, machiajul cam batut de ploaie… Dar tine-ma Doamne, nu ii spargeam capul si fugeam cu telefonul ei.

In fine, ma duc iarasi cativa metri mai incolo, imi aprind o tigara, ca sa intregesc portretul dubios pe care il afisam, si pun ochii pe un tip din stanga mea, care statea de ceva vreme si se tot invartea pe acolo:

- Scuza-ma ca te deranjez… pot sa te rog ceva?

- Da, spune, imi raspunde el foarte amabil.

- Uite, trebuie sa ma intalnesc urgent cu un prieten si am ramas fara baterie… crezi ca.. si inainte sa termin faimoasa propozitie cu bagatul cartelei, imi raspunde, mai zambind, mai serios..

- Si eu am ramas fara baterie. Sper doar ca persoana sa fi inteles ca aici trebuie sa vina.

(Huh, lucky you, bastard –> eu, in gandul meu, cu coltul gurii ridicat)

Ii multumesc tipului, incerc sa`mi mai aprind o tigara, dar constat cu nonslanata ca bricheta a suferit un mic accident de udare si nu mai functioneaza. Cu un oftat adanc, imi bag pachetul de tigari in ghiozdan si ochesc in dreapta un alt tip, ceva mai dubios, si ma indrept grabita spre el.

Privindu-l cu ochii lasati si neincrezatoare, ii adresez o rugaminte pe o voce mult prea joasa:

- Stii, scuze ca te deranjez…O sa sune dubios ce iti zic acum, dar crezi ca ai putea sa ma ajuti sa imi bag cartela in telefonul tau sa sun urgent pe cineva? Ca il astept de ceva vreme si…

- Da sigur, nici o problema, imi raspunde amabil, saritor, si scotand telefonul.

“Oh da!” imi spun eu fericita si zambind cu toata gura.

. Deodata se opreste, se uita la mine si intreaba:

“- Esti pe vodafone?

Atat mi-a fost de ajuns. Am lasat umerii in jos si am scos un “Nu” chinuit, iar printre faramite am auzit ceva de un telefon blocat si am plecat…

Dar sa nu credeti ca s-a terminat aici. Dupa ce m-am mai invartit eu ceva vreme prin fata magazinului, ochest doi mosi si ma indrept spre ei, in speranta ca acum voi avea noroc. Le servesc aceeasi replica, imbunatita cu scuze si etc. iar dansii ma directioneaza catre un anume Axente care stia sa desfaca un telefon ca sa ma ajute. Axente mai dubios ca mine, scria un mesaj de 5 minute, eu bateam din picior nerabdatoare, scot cartela, bag cartela, bag PIN, caut numar…si nu gasesc. Nici un numar de al meu, ca deh, eu imi tin numerele in telefon…ca in filmele cu prosti ))

Vazand ca mai am putin si bufnesc in lacrimi de disperare, mosulica ma trimite in magazinul Unirea la parter sa cer un incarator la nush ce reprezentanta de telefonie mobila (nici nu m-am uitat), si sa vorbesc si eu 2 minute la telefon. Eu, copil nebun, ma duc. Intru in magazin si numai o secunda se uita tipa la mine, ca se incrunta si gura i se crispa. Ma adresez tipului cu o voce tremuranda

- Ma scuzati ca va deranjez… pot folosi 1 minut un incarcator..astept urgent pe cineva si nu mai am baterie…

- Nu avem incarcator de Samsung, se aude vocea tipei, scurt.

Am dat din cap, mi-am cerut scuze, si am iesit din magazin cu gandul sa plec acasa. Hainele erau uscate de la vantul in care statusem, incepusem sa tusesc mai grav decat pana acum si ma indrept catre metrou. Scot ultimii marunti pentru transport si cu capul plecat ma indrept catre magistrala 1. Surpriza suprizelor aici… Tipul ma astepta de mai mult de jumatate de ora, incercand sa dea de mine, la corespondenta de la magistrale… fara flori.

Mai in fericire, mai in nervi, iau plovarul, ma imbrac, ii povestesc ce am facut si deodata il intreb:

- Da florile, unde sunt?

- Le-am aruncat!

Scurt si la obiect, dar cu zambetul pe buze.

- Ei, cum naiba le-ai aruncat?

- Simplu. Cand ti-am inchis telefonul si ai zis ca nu vii, le-am aruncat.

- Cum sa arunci florile, mah nebunule?! Erau florile pentru mine!

- Asta e, daca m-ai enervat, am vazut primul cos si le-am aruncat!

Am incercat sa recontactez prietena cu care trebuia sa ma intalnesc, dar nu aveam numarul, asa ca m-am indopat bine cu frigarui de la Spring pana la 11 cand am pornit in final spre camin.

La camin, pe modul dau de evergreenul Geo. La o tigara, stabilim sa o intindem catre 327 sa vedem meciul Manchester- Chelsea. In mod senzational, cel mai tare final de meci vazut pana acum si care m-a tinut treaza cu toate ca mi se lipeau ochii.

(eu, dupa fabuloasa zi de 21 mai, in Unirii)

Spre marea mea fericire si surpriza imi primesc si cadoul care m-a uimit (o carte Trainspotting) cu dedicatii ce mi-au incantat sufletul, apoi ne indreptam spre camera cu gandul sa dormim. In camera, doar nu ma asteptam sa intru in pat.. ma schimb, ma acosteaza un prieten si facem ce facem ca ajungem pe camin sa bem bere si sa mai stam putin in frig..ca deh , ziua mea era pana rasarea soarele. ))

Intr-un final, am adormit si eu pe la 4 vreo 3 ore cand am reusit sa fug in cea mai mare graba inapoi la munca…

Si inca o data, exclam cu tot pathosul…”E groasa, bai…”

Otaku Fest 17-18 mai 2008

Cum mi`e prea lene sa concep un articol acum despre emotia si bucuria organizarii acestui eveniment, o sa va las pe voi sa descoperiti si va astept cu nerabdare la fest pt o experienta hipercuadrica

“Iata cum, in primavara asta, a fost dat Bucurestiului sa gazduiasca cea de-a doua editie din Otaku Festival. Acesta se va petrece pe data de 17 si 18 Mai, in trei locatii. Coordonatele mai exacte se afla pe undeva prin Centrul Istoric (ca punct de reper luati-va strada Lipscani):

- Atelier 35 (Strada Selari, numarul 13)

- Kollector Gallery & Ollie Gang Shop (Strada Blanari, numarul 12)

- Activitatilor ce se vor desfasura in aceste doua locatii li se adauga un concert al trupei japoneze Gothika, ce va avea loc in Suburbia (Selari, 19). El se va desfasura in prima seara, incepand cu ora 21.00 (intrarea de la ora 20.00). Cei care vor sa-si asigure un loc caldut ar face bine sa-si rezerve bilet inca de pe acum.

Printre altele, Project Sakura se va ocupa de organizarea unui showcase si concurs de AMV-uri (cu premii, desigur), asa ca cei interesati ar face bine sa incepe sa sape prin “palmares” sau sa bage la incalzit Vegas-ul.”

Pentru detalii si informati http://www.otakufestival.com