Pianul…

“In momente de disperare, in clipele de toatala pierdere de sine, pierdere a controlului si a notiunii de rational, un singur lucrur ma facea fericita: pianul. Desi nu fusesem niciodata in stare sa cant, o viata intreaga am visat cat de frumos ar fi sa am unul si sa il aud clipa de clipa in urechi. Sunetul clapelor, mesajul, muzica… toate ma extaziau, umplandu`mi sufletul cu cele mai sublime simtaminte. Cand ascultam Beethoven – Piano Concerto No 5 in E flat major sau Mozart, Schuman, simteam cum plutesc, cum ma duc spre inaltul cerurilor sau cobor in adancul pamantului. Era pentru mine… adevarul. Era dragostea, era ratiunea, era visul, era… propria`mi viata. Singur, sunetul de pian ma putea opri din drum sa ma faca sa il ascult, singur pianul imi putea cuceri inima, singur pianul ma putea face sa plang din adancul sufletului, sa rad, sa vreau sa dansez, sa ma simt fericita, sa intind bratele si cu capul dat pe spate sa ma rotesc din ce in ce mai rapid, ameteala impletindu`se cu extazul creeat de notele muzicale. Nimic nu pretuieste mai mult decat un concert de pian. Nimic nu poate bulversa o persoana intr`atat incat sa uite de ea, sa isi uite necazurile, durerile si sa traiasca clipa. Numai pianul…

As fi vrut sa traiesc la curtea regala. Sa iau parte la baluri, sa imbrac rochiile victoriene, sa asist la opera, sa cunosc cavaleri si sa fiu curtata. As fi vrut sa fiu in gradina Luvrului, inconjurata de trandafiri multicolori si de parfumuri imbietoare. As fi vrut ca vantul sa`mi mangaie parul iar rochia sa`mi fosneasca in timp ce alerg la locul ascuns al dragostei. Sa aud de undeva dintr`un salon pe cineva cantand la pian si sa aud pasarile soptind o dragoste cum numai in carti se poate intalni. As fi vrut sa stau pe o banca, demna ca doamnele lui Alexandre Dumas, si sa astept, rosie in obraji un tanar care sa ma curteze in cel mai galant mod, sa`mi ofere sensibilitatea, farmecul si totodata protectia lui. As fi vrut… sa fiu un sunet de pian… As fi fost fericita.

Adesea inchid ochii , mergand pe strada, si transform pasii oamenilor si zgomotele din jur in note muzicale. Un zambet involuntar imi apare pe buze, in timp ce mersul incepe a se legana in ritmuri de vals. Si ca in basme, totul in jurul meu sa se transforme sub un soare stralucitor in cea mai de pret capodopera. Peisajul sa devina un tablou al lui Van Gogh, eu o Madonna a lui Da Vinci iar natura sa devina haina mea. Ma lasam imbatata de aceste vise pana pe scarile blocului. Apoi, ma trezeam, dar cu un sentiment placut in suflet. Intesesem de mult ca pianul era dragostea vietii mele. Jumatatea mea. Si ca nu as fi iubit pe altcineva la fel de mult, decat poate un adevarat fat frumos ce`mi poate canta la pian…”

Citat