Ea, Invitata si Ei… Eu

Încã rãsunându-i în urechi, Simfonia a 9a nu făcea decât să o exalte pe culmile fericirii, să o cufunde liniştită în cele mai adânci şi păcătoase gânduri, să-şi creeze propria lume, să reinveinteze filozofia şi legile vietii, să dispere şi să simtă cel mai sublim sentiment în acelaşi timp. Aluneca în extaz în fotoliul sufrageriei, făcându-i semn Invitatei să închidă uşa si astfel să rupă legăturile dintre ele şi Ei. Cu ochii închişi , Invitatei i se păru ca o arătare a cărei suflet se desprinde încet de trup şi se imprăştie în cameră, în fiecare obiect, umplând aerul, luându-l în proprietatea sa ca un stăpân. Parea că nu mai respiră şi, mică, cufundată în fotoliul ca un giulgiu pentru ea, dădea impresia unei contopiri ireale. Desprinzându-se din încremenirea sa, Invitata îşi strânse braţele în încercarea de a alunga fiorul care, pentru o clipă, îi fremătă în tot corpul. Deşi ea fusese cea chemată aici, fără a i se oferi o explicaţie, nu îndrăzni să o deranjeze pe cea din faţa ei, rămânând cufundată şi dezorientată în fotoliul alăturat. Astfel, tăcerea se prelungea, făcând atmosfera din ce în ce mai apăsătoare şi creeind o linişte surda… o linişte ce durea. Cu toate acestea, Invitata continuă să admire spectacolul mut al comuniunii dintre făptura din faţa ei şi mediul înconjurător, iar când totul părea a fi imortalizat ca într-un tablou, vocea Ei străpunse tăcerea ca un pumnal în timpanele firave ale Invitatei. Cuvintele îi păreau îngheţate dar totodata vibrante ca şi cum ar fi vorbit în cor alături tot ce se afla in jur.

- Ştii ce vrei cu adevarat? Ştii ce iţi doreşti în realitate? Ştii ce înseamna să fii uman şi totuşi să nu fii om? Crezi că poţi suporta suferinţa altora? Crezi că poţi duce cu tine, o viaţă întreagă, batjocurile şi jignirile celor pe care vrei să-i ajuţi? Crezi că poţi zâmbi de fiecare dată cand cineva te loveşte cu cuvinte grele? Crezi că poţi plânge cu cel suferind? Crezi că poţi râde cu cel fericit… şi totuşi să nu simţi nimic? Crezi că poţi trăi pentru alţii şi totodata să ai propria viaţă? Ai prefera să fii cel care primeşte ajutor sau cel care îl oferă? Ai prefera să fii calul de bătaie al tuturor şi să-i înfrunţi cu zâmbetul pe buze sau să dezlegi furia ta asupra celor care zâmbesc? Ai prefera să-ţi consumi energia pentru alţii sau să o primeşti? Crezi că ştii când să păstrezi un secret sau când să îl divulgi? Crezi că ştii când să-ţi încalci jurămintele sau când să taci spre binele cuiva? Crezi că ştii? Crezi că poţi suporta insuportabilul? Crezi că poţi fi… Eu?

Căci da, aşa sunt eu. Sunt omul tuturor şi totuşi sunt a nimănui. Sunt prietenul tuturor şi totuşi nu am nici un prieten. Sunt zâmbetul celor suferinzi şi lacrimile celor secătuiţi. Sunt oriunde şi oricând şi totuşi sunt acasă. Sunt pe placul tuturor şi totuşi am o personalitate individuală. Gândesc pentru toţi şi totuşi nu gândesc pentru mine. Simt pentru toţi dar nu am sentimente faţă de nimeni. Îi fac să zâmbească, îi fac să plângă. Le arăt drumul, le îndrum paşii. Nu sunt Dumnezeu dar nu sunt nici om. Sunt Eu. Sunt Eu şi totuşi sunt nimeni. Sunt fiecare particulă şi clipă a vieţii şi totuşi am un trup. Exist pentru alţii şi totuşi trăiesc pentru mine. Sunt ca Ei şi totuşi nu mă asemăn nimănui. Sunt devotată lor şi totuşi sunt independentă.

Nu e suficient să vrei să-i faci să zâmbească. Zâmbetul lor este fericirea mea. Îi detest pe cei care mă acuză de prostie(infantilism) şi egoism. Îi detest pe cei care vorbesc fără să aibă idee despre ce. Şi totuşi, vreau să-i văd zâmbind. E nevoie de mai mult decât un simplu “Vreau!”. E nevoie de rezultatul unei meditaţii intense prin care totul să decidă că acesta este motivul pentru care faci umbră pământului, că acesta este motivul pentru care ai văzut lumina zilei, respiri şi pentru asta te-ai născut. Convingerea înseamnă totul şi convingerea desăvârşita e imposibil de atins…

Fiecare vorbă parcă mişca în creierul Invitatei mici mecanisme care, până în acel moment, erau inerte. Avea în faţa omenirea întreaga într-un singur om, sentimentele celor care au fost şi celor care vor urma, într-o singură fiinţă, trăirile adunate şi concentrate într-un singur suflet…

- Te-am pierdut în ideile mele? îi auzi vocea zâmbitoare.

O dată cu acest zâmbet, orice urmă a atmosferei moarte se risipi, lăsând loc razelui soarelui care mângâia acum bietele particule proaspăt eliberate de tirania Ei. Deşi vorbise numai un minut, Invitata resimţi ameţeala ca după o noapte dormită în urma unei doze de haşiş. Cu toate că cea din faţa ei era acum un copil “ordinar”, pielea albă a acesteia încă păstra urmele transformării anterioare. Nu pricepea atât înţelesul cuvintelor, cât înţelesul sunetului vocii Ei, care-i străpunse fiecare por şi nerv.

Ea se ridică brusc, întinse mâna către paharul de cognac de pe măsuţă şi după câteva clipe cât îl privi gânditoare, îl sorbi dintr-o înghiţitură. Vădit mulţumită de gustul acestuia, exclamă cu o propoziţie care avea menirea evidentă de a pune capăt acestei “discuţii”:

- Nu eşti pregătită pentru asta. Du-te şi trăieşte-ţi viaţa. Iubeşte şi fii iubită. Fii oarbă la suferinţe şi deschide ochii la ceea ce te face fericită. Ieşi Acolo şi bucură-te de ceea ce îţi oferă lumea. E spre binele Tău. Tu cauţi să fii martir din propria vanitate şi pur egoism. Nu faci experimente pe propriul trup şi suflet. Eu nu sunt martir. Eu îmi trăiesc viaţa pe acest pământ, aşa cum te îndemn şi pe tine să o faci.

În timpul petrecut alături de Ea, Invitata văzu un om al materiei din jur, un increat, acel ou dogmatic al lui Barbu; un copil ce ţinea soarele în mână şi rupea din el ca Iisus din pâine, oferindu-l celor din jur; un bătrân conştient că viaţa sa şi-a atins limita şi a cărui experienţă de viaţă se poate citi pe chip. Întregul ciclu uman perindându-i-se prin faţa ochilor, încercând să o facă să înţeleagă… Să înţeleagă, Ce?

Se ridică fără nici un cuvânt şi paşii o purtară inconştient către uşa. În momentul acela, Ea era un monstru.

Ea zâmbi în urma Invitatei şi sub oftatul adânc îşi zise încă o dată: “Nimeni nu e ca mine… Nimeni”

Decalogul ratatului roman…

Eh , si iata ca iarasi nu am mai scris de mult. Insa nu e vina mea ca viata imi devine din ce in ce mai seaca si insipida si nu am ce povesti. Asta este cand incerci sa inveti mai mult lasand restul ocupatiilor pentru mai tarziu. Si astfel apar pierderi pe alte planuri in vietilor noastre dupa care poate plangem, poate doar regretam, poate luptam sa le recastigam sau poate… ne resemnam , asteptand sa trecem peste. Nici astazi nu am prea multa inspiratie, dar inchipuiti`va o tema cu derivate duble, limite, tabele de variatii, asimptote, teorie fizica plus ceva recapitulare limba engleza pentru maine plus codul rutier de invatat si ceva teste de facut.. oh , c`mon people, este 21.18 minute, astazi am pierdut timpul numai vorbind cu o draga prietena afara, mancand corcoduse infime sub picaturi imense de ploaie, sperand sa nu racim de la sosetele udate in papuci. Ca rezultat, mi`am zis ca ce e prea mult strica. Asa ca am impins binevoitoare toate caietele, asa cum fac eu de obicei cand incerc sa imi fac temele, scotand totate caietele si cartile, insirandu`le pe birou si pe pat… visand cu ochii deschisi si am dat drumul calculatorului pe care casunase mama mai devreme ca este un mare consumator de curent, in incercarea de a alunga starea ce m`a cuprins. De fapt, aceasta stare m`a cuprins de cateva zile bune, drept pentru care am inceput sa pierd cam mult timp navigand pe internet. Nu neg, am dobandit si lucruri bune, cateva cunostine si pasiuni noi precum inclinatie catre a trimite mailuri faine si a face lucruri marete dis de dimineatza
Unul din aceste lucruri marete este sa meditez in drumul spre scoala. Si astazi subiectul meditatiei mele era ” Ce ma fac cand voi fi mare?”. Cred ca nu a existat moment in viata mea cand sa`mi fi dorit mai tare sa nu exist Daca s`a intamplat vreodata sa gresesc fata de cineva sau sa fac mari boacane, atunci m`am simtit fericita pe langa ce am putut simti azi.

Incepand cu inceputul, am tras sa analizez cu atentie ce talente am. Si in urma unei amanuntite cercetari am descoperit ca singurul talent avut vreodata era sa stresez lumea prin faptul ca rad mult prea mult si din orice… talent din pacate pierdut in ziua de azi. In concluzie, am ajuns la fundul sacului.
Am continuat pe linia pasiunilor mele din care as putea face un viitor. Prima dorinta, de cand eram copil mic, era sa devin avocat. Si acum imi doresc sa devin avocat, dar sansele ca sa am succes in Romania tind la zero, ceea ce din start imi taei orice craca de sub picioare.
O alta pasiune este fotografia. As face poze non stop, la tot ce as putea, incercand sa transmit celor care privesc, ceea ce vad eu. Dar pentru asta trebuie sa ai talent. Si ajungem la primul meu gand in car declaram ca nu detin asa ceva
Si ultima pasiune, la care inca mai zabovesc, este sa devin psiholog. Este singura optiune care imi ramane avand in vedere faptul ca altceva chiar nu as sti ce sa fac (nu ca as fi un bun psiholog…). Dar iata ca si aici intervine o problema. Sunt atatia care au mai mult “har” pentru aceasta meserie si sunt mult mai bine pregatiti… ce sanse am eu in fata lor? Si astfel imi intorc fata catre scoala. Catre scoala pe la care dau cam rar, unde s`a cam pierdut interesul pt invatat si prin care voi trece ca Voda prin lobada. Sunt profund dezamagita ca liceul nu`mi va aduce nimic constructiv in viata participand la scaderea sanselor mele de a deveni ceva, nu chiar cineva, pe viitor.
Prin spaga n`am sa reusesc eu sa`mi fac un viitor din diferite motive, printre care cele mai importante numarandu`se faptul ca poate undeva in lume chiar se afla un mare psiholog caruia eu ii voi lua locul prin pile … ceea ce nu ar fi just. Dar ma rog.. asta in cazul in care as avea pile
Si astfel, ma vad muncind intr`o confectie sau tipografie, imbolnavindu`ma la 30 de ani, dupa ce am nascut 5 copii si am un sot care vine beat seara de seara acasa si ma bate in mica locuinta din gara. La 40 de ani imi voi contempla din ceruri inmormantarea in Lacul Dulce, unde cativa oameni veniti de dragul vinului vor arunca cateva garoafe din gradina, peste sicriul meu… si eventual cativa copii, plangand… de fericire ca au mai scapat de o povara.

Scriind ultimele randuri simtii cum mi se ridica parul pe maini si “Brrr… parca nu asta e ce vreau..” Dar iata ca acesta este viitorul unei romance ratate Aceasta este soarta care ii asteapta pe romani.

Daca vrei sa va recunoasteti in viitorii romani ratati de altfel… cititi “reteta urmatoare” si feriti`va de magarush

Decalogul ratatului roman
10 motive pentru care te poti considera un ratat in Romania:

1. Nu-ti plac hohotele de ras ale lui Gigi Becali la televizate in direct. Cand vorbeste Gigi pe post, restul e tacere. Romanii il asculta pe Gigi vorbind despre fotbal, fisc, Coelho, securisti-comunisti, ursi, oi, hahalere, zdrente. Gigi e in tot si in toate. Noi suntem multi si prosti. Avantaj Gigi.

2. Nu esti la curent cu evolutia suvitei lui Basescu. Mai mult, ai ratat privilegiul de a fi fost frizerul care i-a retezat-o. Degeaba iti vine sa-ti smulgi parul de ciuda. Nu vei fi in stare niciodata sa pricepi ca, uneori, soarta unei natiuni depinde de un fir de par.

3. Nu ai plecat niciodata “afara”. Nu ai facut nici un Revelion in Antalya sau Creta. Nu te-ai dus nici macar pana la Ruse sau Debretin. N-ai nici macar un var de-al treilea plecat in Italia sau Spania. Hal de european ce esti!

4. Nu ai vazut nici un episod din prima telenovela romaneasca “Numai iubirea”. De parca asta n-ar fi de ajuns sa fii un nimeni, habar n-ai cine e Papi si ce vrea el. Ai trandavit cu telecomanda in mana, fara sa afli ca, peste noapte, s-au nascut primele vedete de telenovela autohtona. Jalnic.

5. Nu ai trimis niciodata vreun SMS la nici o emisiune “interactiva”,
unde puteai castiga o groaza de bani. Atunci, ce nevoie mai ai de telefon mobil daca nu trimiti SMS-urile unde trebuie?

6. Nu ai cerut iertare nimanui la televizor, nu ai facut nici o declaratie
de dragoste, nu ti-ai inselat niciodata nevasta, nu ai facut nici o surpriza nimanui, nu te-ai batut cu nimeni, nu stii ce vor fetele, nu ai
dat mana niciodata cu Mircea Radu. Nici macar nu stii ce numar de inmatriculare are Caravana Dragostei. Pe ce lume traiesti, dom’le?!

7. Nu ai fost de vreo doi ani in Mall. Inca nu ai aflat ca acolo e noua
Mecca a teribilismului vestimentar, ca e “trendy” sa te foiesti intolit pe scarile rulante, chiar daca nu cumperi nici macar un nasture? Unde
naiba te duci, la biblioteca?

8. Nu te-ai dus niciodata la un hair stylist. Tot la frizeria de cartier
te tunzi, ca un neica nimeni. Ba mai si lasi bacsis la plecare. Esti atat
de rudimentar! Rrrrgh!

9. Nu stii nici un refren din repertoriile lui Nicolae Guta, Florin Salam
sau Liviu Pustiul. N-ai fost niciodata “Suparat, Doamne, suparat”. Nu ai dusmani, nu ai femei, nu ai bani, nu ai masini, nu ai aur, nu ai necazuri, nu ai oftica, nu ai dansatoare din buric pe masa din bucatarie. Esti nasol, gagiule!

10. Nu ti-ai pus inca termopane, centrala termica, parchet melaminat, aer conditionat, usa blindata, monitor LCD, televizor cu plasma, jaccuzi. De ce nu locuiesti, dom’le, intr-o cutie de carton? Hai ca-ti dau ambalajul de la Hummerul meu!…

Uitasem sa mentionez… sa nu`mi spuneti mie ca nu e groasa…