All about understanding…

Vorbeam candva, acum ceva ani despre intelegere in alt post. Aici Sinceritatea si Intelegerea, unde ma intrebam cu incertitudine: “Ce este intelegerea? De ce anume avem nevoie ca sa il intelegem pe celalt? Ca sa ii intelegem pe ceilalti? De experienta de viata? Destula toleranta fata de cei din jur? Detasare fara de mediu? Nepasare?”, si cautam un raspuns. Acum, sa vorbim din nou despre intelegere…

Totul intre doua persoane se termina irevocabil cand nu mai exista intelegere. Atunci cand intervine imposibilitatea si incapacitatea de a intelege anumite lucruri, indiferent ca e din parte unuia dintre parteneri sau e o chestie reciproca. Intre iubiti, prieteni sau cunostinte, linia se trage la momentul in care toleranta ca urmare a intelegerii nu se face simtita. Tot timpul, nu conta de ce situatie ma loveam, am inteles motivele unora si altora pentru care suporta si fac anumite lucruri si mi se parea ca acceptarea si toleranta vin de la sine.  Vii si`mi spui ca prietenu tau iti cheltuie banii pe bautura si te bate dar nu`l parasesti din dragoste? Ok, eu n-as face asta dar problema ta…inteleg ca esti mai slab din fire si nu poti trai fara el. Vii si`mi spui  ca nu`ti pasa ca nu ti`ai terminat liceul si ca mai bine muncesti ca si asa nu faci nimic cu scoala? Foarte bine, daca experienta ta de viata asta iti spune, atunci totul e in regula, asa o fi. Minti, inseli, dezamgesti din motivul X? Bine, ai si tu dreptatea ta, eu nu as fi facut asa, dar te inteleg, ai avut motivele tale. Totul e in regula, ne intelegem, accept ce faci- ce zici , suntem cool.

Insa, atunci cand intr`o situatie un om nu poate intelege de ce altul a facut , a zis, gandeste intr`un fel, se ghideaza dupa anumite reguli si ti se pare ca e orb, ca nu poti sub nicio forma sa fii de acord cu el, ca la randul lui respectivul are aceeasi parere, totul se termina. Oricat te`ai chinui, oricat te`ai framanta sa ajungi la un consens, la un compromis, la o chestie practica, care are logica, oricat ai incerca sa faci cumva lucrurile sa ajunga la mijloc si nu poti pentru ca iti este imposibil, oricat de tolerant ai fi, sa intelegi anumite lucruri…cel mai bine dai bir cu fugitii.  Or, singura posibilitate de a face “pace” in acest sens este ignoranta sau indiferenta. Iar in privinta “intelegerii” implicatia emotionala este un factor foarte important. Este mai usor sa intelegi o persoana fata de care procentul de indiferenta e mai ridicat decat o persoana care iti este foarte apropiata si de care iti pasa. Pentru ca acolo unde nu intelegi si ai impresia ca greseste, acolo unde chiar respectivul considera ca treaba e vice-versa, doare de ambele parti. Poti suporta ca sora ta sa ramana in continuare cu un sot violent, doar pentru ca iti spune ca`l iubeste? Poti suporta ca mama ta sa ramana alaturi de tatal tau cel betiv si cheltuitor doar din dragoste? Poti intelege asta? Eu nu pot…Nu pot sa`mi vad prietenii si apropiatii suferind, nu pot sa tac, nu pot sa nu fac ceva sa evit sau sa ameliorez. Doar daca imi acopar ochii si uit ca exista.

Pot sa inteleg si sa suport insa, daca mama colegei de banca e in situatia asta. Da dom`le, il iubeste, care e problema ta? Pentru ca nu e mama mea…imi pasa, dar…Pot intelege si accepta daca sotia colegului de munca pleaca o data la doua zile cu banii si se intoarce seara fara nicio explicatie iar el ramane in continuare cu ea…Ok, cine stie, e mai nebuna de la Doamne Doamne. Dar nu pot intelege sau accepta ca sotia fratelui meu sa faca asta..personal as strangula`o. Pot suporta ca una din colegele de camera de la camin sa planga saptamanal pt ca da numai peste oameni care o inseala si nu o condamn ca mereu cade in aceeasi plasa. Nu pot suporta ca prietena mea apropiata insa, sa se lase calcata in picioare…

Emotiile fac diferenta intre tipurile de intelegere si pun stampila pe relatia dintre doua persoane la un moment dat. Credeti sau nu…ca e bine sa speram ca poate exista o sansa sa facem ca  aceste situatii imposibile de inteles si de ameliorat sa fie eradicate total? Or credeti ca oricat ne`am strofoca, tot ne vom lovi de acea situatie in care am vrea dar nu putem…in care ne spunem: ” De ce daca eu nu pot sa ma pliez pe principiile tale, de ce daca tu consideri ca eu fac totul gresit, de ce daca eu nu pot fi de acord cu ideile tale, de ce daca tu esti la polul opus si nu exista un pod intre noi…sa ne chinuim reciproc?”

Nu cred ca se poate. Atunci nu pot sa spun decat ca imi pare rau ca natura a facut ca lucrurile sa fie asa…

Cu regret…

Ganduri simple

 

Oh,nu, e deja 6? Nu pot sa cred ca a sunat  ceasul. Trebuie sa ma duc la munca, cat chef am! Nu, nu lumina, o sa`mi scoata la suprafata toata mizera in care sunt. O sa incep sa realizez faptul ca prietenul meu m`a parasit fiindca sunt prea patetica si ca acum viata mea nu mai are niciun rost. Am nevoie de o cafea.

Vai, Doamne, ce fata am! Nu e doar ca oglinda e putin nestearsa, dar brusc simt ca am imbatranit cu 10 ani. Am o culoare galbena si ochii plansi. Si nici macar nu se merita sa arat asa pentru ca am nimerit un bou in viata mea gata sa imi dea o lectie de viata. Lectie de viata, pe naiba! Un porc si jumatate.

Pft, iar s`a oprit centrala si nu curge apa calda. Lasa, azi nu ma mai spal pe ochi. Oricum arat ca scoasa din mormant, ce rost mai are? Nu am nevoie sa se uite nimeni dupa mine. Nu azi.

Abia astept sa`mi fac cafeaua, calda, cu lapte, o aroma geniala, o bucurie la inceput de zi. O sa fie greu sa suport 8 ore toata barfa colegelor de munca si taranimea lor. Nu ca m`as crede eu mai desteapta, sau ca as avea ceva in plus, de fapt cred ca imi lipseste ceva, nu se poate ca eu sa fiu normala si restul 20 sa fie anormali!

Deci, concluzionand, eu am o problema. Si daca totusi am dreptate si sunt singura care e mai stralucita si e o conspiratie si sunt inconjurata de oameni spalati cerebral? Care ar fi posibilitatea ca acest lucru sa se intample cu adevarat?

 

Ah, Lorena, ce ti`as mai zice vreo doua. Tu, cu figurile tale de pitipoanca fatala, care nu stii decat ce face fiecare cunostinta in parte si fiecare fufa care ti se pare ca e mai bine imbracata. Si ce gura sparta ai, si atatea impresii de doamnisoara stilata si desteapta.

 

Of, azi ce iau pe mine? Nu m`am epilat si tricoul asta verde are manecile prea scurte. Fusta? Nu, e prea frig la ora asta si bani de taxi inca n`am. Blugii sunt perfecti. Dar ce bluza sa iau? M`am saturat de toate, incep sa ma enerveze. Mai bine ma duc la colega`mea in sifioner, sigur gasesc ceva interesant acolo.

Ah, uite bluza asta rosie impletita, ce draguta e. Sigur arat fancy in ea, sa moara pitipoancele de ciuda ca ma duc nemachiata si tot sunt frumoasa.

Dar azi sunt un mort viu. Am uitat. Or sa le vad pe toate venind la mine, impresionate de drama misterioasa ce ma incojoara.

-O masina pe Eminescu, 13, va rog.

O sa cer un avans, ma descurc eu.

Cat de frumos se vede pe geam.As merge cu masina ore in sir prin tara si m`as benocla pe geam incontinuu si as dormi in leganatul masinii si nu mi`ar mai trebui nimic.

 

Cartela de intrare, unde Dumnezeu o fi prin geanta asta? Am zis sa mai arunc toate gunoaiele din ea. Uite`l si pe Dani, tipul de la server. Sper sa nu aiba iarasi ceva interesant de povestit din aventurile lui cu colegii de facultate. Ma frustreaza. Si se balbaie si imi dau lacrimile de cate ori vorbeste. Nu ca mi`ar fi mila de el, e un defect de exprimare exterioara. Evident, un motiv in plus sa fiu inteleasca gresit. Nu ca n`ar fi destul ca intre ce gandesc si ce spun exista o diferenta abisala.

-Buna, Cara. Deja la munca?

Zambeste, crezi ca nu stiu ce ai spus aseara cand plecam? Da, am fundul mare, si ce`ti pasa tie, lipsa neuroni?

Iarasi date, un scaun tare si 8 ore de benoclat in monitor. Ia sa intru pe stumble, poate trece ziua mai usor. Mmmm-mm-mmmm-mmmm…Nu, mailul de la Mihai. Mi le trimisese in ziua dinainte sa ne certam. De ce dragostea dispare peste noapte?Primesc pisicute desenate dragalas cu mesaje de dragoste si in cateva ore totul se dizolva si se transoforma in dezgust. Clar, am o problema.

De fapt nu, are el o problema. De ce sa am eu? Toti fostii mei prieteni au o problema. Ca doar d`aia sunt fosti si m`am debarasat de ei. Egoisti, neobisnuiti cu viata in doi… O sa gasesc eu omul care sa mi se potriveasca mie. Daca nu, adopt un copil si mor fata singura. De parca mi`ar m`ai trebui o pacoste de barbat nesuferit pe cap. Si care la batranete o da in mintea copiilor si te certi cu el pe telecomanda.

Mai e , oricum, pana la pasul ala.

 

Luiza, ce draguta, mi`a trimis datele de proiect. Macar de as avea timp sa ma ocup de facultate cum vreau. Mi`e groaza sa ma gandesc la cate lucruri sunt de facut si cata agitatie si stres pentru nimic. Macar de n`as intra bou si as iesi vitel. Cate abstractitati. Mai bine ma apuc de invatat chineza, pariez ca as desluisi`o mai repede.

Ei lasa, mai studiez si alta data. Uite ce peisaj dragut din Dubai. Frate, cata mai casele si hotelurile. Nici n`ai crede ca in Africa unii mor de foame sau ca din cand in cand prin Bucuresti mai vezi cate o caruta pe bulevard.

Si daca nu e caruta, e cocalarul la volanul de Mercedes. Acelasi rahat, doar cu un risc mult mai mare de a produce un accident.

Of, iar s`a aruncat unul in fata metroului. Oare ce simt astia cand alunceca in gol, si stiu ca in urmatoarea secunda o sa primeasca o lovitura crancena si existenta lor va inceta? Oare cata vreme se gandesc la asta inainte s`o faca? Si ce simt in fractiunea de secunda dinaintea mortii? Brrr, sper sa nu se arunce nimeni in fata metroului cand sunt eu in statie. As innebuni, m`ar marca pe viata. Ce vina am eu ca sa sufar asa traume?

 

Gata, m`am plictisit, la ce sa ma mai uit? Ana se uita peLlibertatea. Ce`o fi interesant asa pe siteul ala? Mai bine ma uit pe pitzipoanca.org. Ca tot mi s`a zis ca sunt rea ca rad de pozele altora. Auzi domle`, tot eu sunt rea ca rad de pozele lor? Pai da, rad ca sa nu plang, ca suntem niste oameni tristi. Bine zicea cel care zicea ca traim intr`o inchisoare cu nefericirea de a nu vedea gratiile care ne curma libertatile.

Incep sa aberez. Am vazut destula prostie azi. Cancan, Libertatea, Columbeanu si alte vedete…Domenii de interes ale colegelor. Si plecarile in Austria de 3.000 euro la snowboarding. Ca deh, unii fac facultate si n`au bani de cina si altii termina liceul la tara da` fac snowboard in Austria. Puii mei, Americanii`s de vina.

 

Ma duc sa iau o pauza. E deja 12, inca putin si plec d`aici. Ma duc sa ma intalnesc cu Dana, mai povestim ceva la o bere, ajung acasa, fac o baie, ma culc…Sau mai bine ar trebui sa schimb ceva, caci innebunesc in atatea amintiri.

Ar trebui sa cunosc mai multa lume. Dar unde Doamne iarta`ma sa ma mai duc? Peste tot numai  retardati. Cu cine naiba sa stai de vorba, d`apai sa mai ai si o relatie cu pretentii?

Sunt un om nefericit. O sa ma fac emo. Nimeni nu ma intelege, nu exista om pe lumea asta sa fie mai presus ca mine. Oh da, dati`mi o lama sa ma tai.

Iar aberez. Ma joc niste triburile, mai trece timpul. Poate incep si eu sa lucrez putin sa nu zica cineva azi ca am stat.

 

Incepe sa`mi amorteasca fundul. Ar trebui sa primim bonus  ca ne turtim fundurile de scaunele astea ieftine in fata biroului. Unde e comfortul angajatului? Doare pe cineva fix unde nu trebuie de asta. Daca sefii au scaune de la Ikea cu puf de gasca, ce mai conteaza restul?

 

­-Esti bine, Lia? Arati cam palida azi?

Sigur ca sunt bine , Lorena. Nu vezi, zambesc pana la urechi. Ai mai vazut tu fata asa vesela?Acum dispari, trebuie in urmatoarele 3 ore sa imi plang de mila.

 

Si da, acum sunt singura. Am terorizat omul de langa mine pana a plecat disperat. Sunt o loaza, un om bun de nimic. Nu mai am timp de mine si de nimeni, nu fac nimic constructiv, trec lunile si devin din ce in ce mai rau. Ah, ce dor o sa`mi fie de tine!  Cum sa dorm eu fata tine, nu mai am sens in viata daca nu alerg grabita acasa sa dau de tine! Sper sa nu te streseze mesajele abundente de dor, o sa`mi treaca. In trei luni nu o sa mai auzi de mine. M`ai parasit, acum suporta consecintele. Adica, numai eu sa sufar? Lasa, ca oricum ma ignori complet. Ca doar nu ti`a pasat nicioadata ca am plans pentru tine, ca am suferit si am pierdut atata din cauza ta.  Boule!

 

Ma duc sa iau o gura de aer, rad astea ca niste crizate. Hai, mai am doua ore pana plec. Sa`i trimit un mesaj colegei ca i`am luat bluza. Ce frumos e afara! S`a facut cald, mai bine imi luam fusta. Copaci verzi, vant usor, strazi linistite. Un nou inceput, un nou moment sa ma redescopar pe mine si frumusetea mea interioara. Curaj, fato, esti mai puternica decat atat!

 

Stumble, stumble , stumble, mail, date, s`a facut 4. Mai stau doua minute si inchid calculatorul. La si jumate tre sa fiu la Unirii sa ma intalnesc cu Dana.

Iar mi`am uitat rujul acasa. Oricum o sa incep sa bocesc pe masa, deci n`are importanta asta.

Vine si atobuzul, e gol, am loc sa stau jos si sa motai putin. Ce soare caldut bate prin geam, e atat de calm si dragut. Uite`o si pe Dana, a ajuns deja. Mai bine mergem sus la etaj, bem o bere si pot sa`mi vars oful.

 

Sunt singura si amarata, stiu ca vorbesc mult Dana, dar astazi vreau sa fiu egoista si sa`ti impui capul cu problemele mele. Il iubesc, de ce m`a parasit fara speranta de a se intoarce? Cum ma mai pot trezi eu dimineata daca nu e chipul lui acolo sa`i zambesc? Daca nu ma saruta de dimineata si radem impreuna la o cafea? Cum mai stau eu ziua linistita fara sa ma plimb cu el, sa facem atatea lucruri? Dana, Dana, fara el disper, o sa mor! Nu mai e nimeni ca el.

Da stiu, tre sa fiu puternica. Eh, imi trece mie si asta, o sa plang putin si imi trece. Asta e. Oricum era un bou, nu?

Tu, Dana, nu ai nimic de povestit. Zici tu ceva acolo, dar viata ta e atat de linistita si pasnica. Iti zambesc putin, ca sa vezi ca te invidiez. E dragut sa fii fericita. O fi bine? Nu stiu, intreb si eu, poate altii stiu mai bine. Eu sunt un om trist. Stau aici de 3 ore si imi plang de mila. Ma duc acasa. E noapte deja.

 

Vai, ce fata am. Si incredibil, cineva a sters oglinda. E curata, se vede chiar si prin aburii care s`au ridicat de la apa fierbinte din cada.

Doamne, da` fierbinte mai e. Ah, ce relaxant. Sa`mi scot cartea sa citesc ceva…Tolstoi, numai bun.

 Daca as putea sa mai visez, ca altadata. Cum poti trece peste drame de genul asta, fara sa simti o perioada ca esti incarcerat si nu mai ai niciun rost. N`am parasit niciodata pe nimeni, cum se simte cel care pleaca? Eliberat, vede totul mai clar si are sufletul mai usor? Oare se mai gandeste la mine sau e fericit ca a scapat de un stres in plus? Cum sa devin iarasi multumita si fericita daca acum simt ca lumea s`a sfarsit la el?

Patul pare gol…cum sa dorm eu acum singura? O sa incep sa plang. Mi`e dor de tine, te iubesc.Mi`a parut bine sa te cunosc…Somn usor si iarta`ma.

Ia sa`mi pun ceasul sa sune la 6.

 

                                                                                                                                          Sfarsit.

Doi cai frumosi…

Cand imparti un apartament cu inca 4 studenti unul mai nebun ca altul, este imposibil ca in fiecare seara cand ajungi acasa sa nu stai cel putin doua ore sa te amuzi pe seama a o groaza de chestii marunte: povesti de la munca, copii de la meditatiile pe care le dam, intamplari de pe strada, mancare, facultate etc. Orice devine subiect de amuzament si de la una se ajuunge intotdeauna la un lucru care nu are absolut nicio legatura cu punctul de pornire.

Acest lucru in weekend atinge punctul culminant. Evident, e vineri seara, intotdeauna exista bere sau vin in casa, sambata e zi libera pentru majoritatea din noi, asa ca ne permitem sa ne amuzam mai mult decat de obicei. Si asa ajungem sa ne uitam la youtube la tot felul de filmulete amuzante, care mai de care mai tampite…precum “6 cai”..Uitati`va aici:  

Mi`am adus aminte de clipul asta dupa ce m`am amuzat teribil cu Ina pe seama unei expresii, argumentand fiecare cum a stiut mai bine, si sustinandu`si punctul de vedere bazandu`se pe cunostintele de limba romana..sau pe alte surse.

Totul a pornit cand am fost intrebata cum este corect: sa`mi fi aproape sau sa`mi fii aproape?

ina .: http://dexonline.ro/corect.php

ina .: a patra casutza

ina .: imperativul

ina .: cere 2i

ina .: vbul

ina .: e cu un sgr i

ina .: )

ina .: 

Elena Iulia: corect gramatical este “sa`mi fii aproape”

Elena Iulia: gresesc eu?

ina .: e sa fi

Elena Iulia: nup

ina .: pt ca nu e imperativ

ina .: la negativ

ina .: or afirmativ

ina .: se fol cu un i

ina .: e vb d accent

ina .: nu de articulatie

Elena Iulia: O.o

ina .: fii

ina .: cu 2i

ina .: devine subst

ina .: 

Elena Iulia: ina..nush cu cine ai facut tu lb romana, dar corect este “sa`mi fii aproape”

ina .: e sa fi

Elena Iulia: 

ina .: vb A FI

ina .: nu e vbu

ina .: a FII

Elena Iulia: dupa cum iti da si exemplu, in casuta din stanga, care este exprimarea corecta.. conjunctivul, pt ca “sa`mi fii aproape” este la modul conjunctiv, adica acel verb precedat de “sa” se pune intotdeauna cu 2 de i

Elena Iulia: fie ca e sub forma de imperativ, fie ca e la conjuctiv

ina .: Imperativul negativ se formează întotdeauna cu nu + infinitivul verbului: nu veni, nu pleca, nu uita. Deci, în cazul lui a fi, avem nu fi fraier!

ina .: 

Elena Iulia: irina..

Elena Iulia: da pe google expresia “sa`mi fii aproape”

ina .: google e plin d greseli

Elena Iulia: pft

ina .: pt ca se da copy paste

ina .: dintr`o parte

ina .: in alta

Elena Iulia: ce`ar fi  sa admiti ca gresesti?

ina .: intr prof d lb ro

Elena Iulia: ar fi si cazul.

ina .: nu d altceva

ina .: d lb ro

ina .: am porietena

ina .: a luat 2

ina .: la romana

ina .: ca a scris

ina .: fii

ina .: in loc d tu sa fi

Elena Iulia: si eu am o colega care a ramas corigenta pt ca scria “sa vii la mine” cu un sg i

Elena Iulia: deci

Elena Iulia: pt ultima oara

Elena Iulia: conjuctivul se formeaza cu doi de i.

Elena Iulia: 

ina .: e cu 1 sgr i

Elena Iulia: doi

ina .: 1

Elena Iulia: doi

ina .: 1

Elena Iulia: doi

ina .: 1

ina .: 1

ina .: 1

ina .: 1

ina .: 1

ina .: 1

ina .: 

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

Elena Iulia: 2

ina .: e unu

Elena Iulia: sunt doi saracii

ina .: iiiiiiih

ina .: e 1!!!!!

ina .: e vb d accent

Elena Iulia: sa`mi fi aproape este incorect

Elena Iulia: 

Elena Iulia: bine

Elena Iulia: asteapta o secunda

Elena Iulia: ok?

ina .: ma las batuta ca imi fac nervii praf degeaba

Elena Iulia: numa o secunda

ina .: stai

ina .: k am pus prof

ina .: sa intr pe cnv d b ro

Elena Iulia: uite aici

Elena Iulia: Deci, conjugarea lui “a fi”:

Imperativ afirmativ

(tu) fii!

(voi) fiţi!

Imperativ negativ

(tu) nu fi!

(voi) nu fiti!

Conjunctiv

eu să (nu) fiu

tu să (nu) fii

el să (nu) fie

noi să (nu) fim

voi să (nu) fiți

ei să (nu) fie

Elena Iulia: unde este conjuctiv..cati de i sunt?

Elena Iulia: http://www.viridium.ro/2008/conjugarea-verbului-a-fi/

Elena Iulia: bre..crede`ma, la romana am fost as 

ina .: eu am cautat e cu unu sgr

Elena Iulia: 

ina .: si expl

ina .: e corecta

Elena Iulia: alo..ti`am dat negru pe alb ca este corect cu doi de i..

Elena Iulia: mai usor…da?

Elena Iulia: ca unii chiar stiu 

ina .: e cu 1

ina .: Deci, rectificati. la imperativ afirmativ e “tu fi”, nu “tu fii”. Daca nu ma credeti intrati pe irc si intrebati pe “Aury_Calls”, o sa va-nvete ea limba RRomana.

Elena Iulia: alo..ti`am aratat deja 

Elena Iulia: e cu doi de i.punct

Elena Iulia: vezi pe pagina aia

Elena Iulia: si in manualul de gimnaziu

ina .: pe pag aia

ina .: 

Elena Iulia: alegerea ta daca scrii corect sau nu

ina .: c ti`am dat

Elena Iulia: 

ina .: 

ina .: e pe aceeasi pag

ina .: mai jos

Elena Iulia: O.o

ina .: citeste

ina .: mai jos

ina .: pe c mi`ai dat

ina .: tu

Elena Iulia: irina..in clasa a 5a inveti asa..la conjugarea verbelor, ca la conjunctiv verbul “a fi” are forma “tu sa fii”

Elena Iulia: punct.mai departe e gargara

ina .: Nu există terminația “ii”

ina .: 

Elena Iulia: …

Elena Iulia: u`ve got issues, honey

Elena Iulia: 

ina .: Nici un verb nu se termină cu doi de i la vreun mod neflexionar (nu există “a fii”, “a privii”, “a prostii”).

Elena Iulia: ba da..conjuctivul “a fi” la persoana a doua singular se termina in doi de i. long story short, sa`mi fii aproape este corect si este strict alegerea ta cum scrii, cum vorbesti etc. dar nu incerca sa impui altora lucruri pe care tu nu le stii cand altii le cunosc mult mai bine.

ina .: mai bn decat pers care predau?

ina .: 

ina .: ok.. nu`mi mai bat capul..

ina .: coz e ca faza comunista

ina .: sant sunt

ina .: si sa se ajunga la corduri gen

ina .: wtf ambele sa fie corecte

ina .: sa nu mai exista discrepantze

ina .: intre tampitii d la conducerii si pleba..

ina .: so.. sa fie cu 2i

ina .: ca cei ce au o fiica si 2 fii

ina .: probabil au fi sau fiii

ina .: dar nu fii

ina .: sa nu se confunde cu vb

ina .: la presupusul corect conjunctiv

ina .: asa sa fie..

ina .: eu imi mentin in continoare afirmatia

ina .: cu un sgr i

Elena Iulia: hai sa`ti arat ceva funny

Elena Iulia: http://www.youtube.com/watch?v=9DW_jvxbDQs 

 

All in all…voi ce credeti?

Joculet…

Cred ca la momentul de fata, toti stiti emisiunile alea stupide, enervante, groaznic de tampite de la televizor cu jocuri de cuvinte in care una vorbeste ca o moara stricata numai prostii incontinuu iar telespectatorul trebuie sa sune si sa zica niste cuvinte care sa se plieze pe criteriile concursului. La un moment dat , prin vara anului 2007 chiar am facut un post in care am descris experienta mea cu una dintre aceste emisiuni “Locul unde se intalneste cel mai mut optimismul este azilul de nebuni” prin iulie.

In orice caz, aseara am dat iarasi peste aceasta emisiune, si doi dintre prietenii mei se chinuiau din rasputeri sa rezolve enigma joculetului prezentat, care arata in felul urmator:

Avem 5 cuvinte. Incep cu C se termina in C, are 5 litere si citit de la stanga la dreapta sau invers, este acelasi cuvant.

1. C _ _ _ C
2. C _ _ _ C
3. C _ _ _ C
4. C _ _ _ C
5. C _ _ _ C

Intrebarea mea nu e sa imi lasati cuvintele, le`am descoperit deja…ci doar ce metoda ati adopta pentru a cauta cele 5 cuvinte?

Cut, cut , cut…

Cata cruzime in a face asta, nu…?

Ajutor!

N`am mai intrat de duminica pe blog. Atunci cand am incercat sa fac un update, un post dedicat memoriilor, in urma recitirii articolelor mele, si au schimbat astia tot. Da` dintr`o data, fara anunt in prealabil, tot de la un capat la altul, fara manual de instructiuni.

Se intampla de obicei sa reusesc sa ma adaptez si sa ma descurc in situatii noi si sa gasesc metode de rezolvare…dar sub nu stiu ce motive, situatia asta ma depaseste.

Daca descoperiti miracolul atasarii pozelor la post, anuntati`ma.

Ah, da, si am sa fac reclamatie siteurilor care posteaza reclame flash idioate in mijlocul paginii, reclame care desi un X mare si colorat in colt, apasarea lui este inutila, in locul reclamei ramanand o pata alba ce acopera in continuare informatii utile. Refreshul nu ajuta, trust me!

About us…

Nu stiu cata lume priveste inapoi catre ce au fost sau cum au fost, si fac un raport a ceea ce obisnuiau sa fie si a ceea ce sunt acum. Daca fac o lista in capsorul lor pentru lucruri bune sau lucruri rele, trag o linie si ajung la concluzia: cat de mult m`am schimbat, mi`a priit timpul  trecut sau as vrea sa dau timpul inapoi si sa fiu cum eram, sa schimb tot ce am gresit si m`a adus in acest punct.

Stiu oarecum multi prieteni apropiati care fac acest lucru, dar in fond prietenii  iti seamana, ca doar de aceea iti sunt prieteni apropiati, avand aceleasi interese si trasaturi de caracter comune. Dar oamenii, cei pe care nu ii cunosc, cei pe care ii vad zilnic sau trecand pe strada, si in ochii carora nu stii daca citesti adevarul, oare cati dintre ei se gandesc seara inainte de culcare la acest lucru? La schimbarile care au intervenit in viata lor si care le`au afectat personalitatea si nu la persoana iubita, nu la scoala sau servici, nu la planurile de maine sau la ziua pe care o vor pierde lenevind in pat? De fapt, cata lume isi traieste viata gndindu`se mai mult la trecut decat la prezent sau viitor?

Probabil ca doar cei frustrati privesc mai mult spre ce s`a intamplat sau spre ce era, si uita cum sunt acum , cum ar trebui sa traisca, sa`si indrepte privirile spre viitor si fara sa`si faca griji inutile. Oameni neimpliniti, plini de regrete care nu pot trece mai departe, nu au puterea sa depaseasca greselile pe care le`au comis, sau lucrurile pe care nu le`au facut, sau alte alte mii de maruntisuri care distrug puterea de a continua, slabesc vointa si trag oamenii in jos, catre fundul unei prapastii de unde abia pot vedea o scanteie de lumina, o raza slaba de speranta ca vor iesi de acolo si vor putea lua viata in piept fara sa`i distruga nimic.

In fond, ce ar putea ajuta un om care s`a convins pe sine ca e distrus, ca nu mai are nimic, ca fara anume ceva, colegi, hobby, pasiune, prieten, persoana iubita nu mai e in stare de nimic, care nu isi stabileste prioritatile, care nu vede in orice activitate ceva interesant si provocator? Ce anume ar putea scoate din patetism si jale o persoana care are lehamite de tot, pentru care singura bucurie este acel lucru intangibil, imposibil de avut sau de recuperat? Ce anume poate sa faca un om care nu mai gaseste puterea de pur si simplu, a se bucura de viata cu naivitata, sa rada din nou, sa i se para ca descopera viata, nu ca traieste cu zilele trecand pe langa el?

Sunt oameni care nu pot trai. La propriu. Mananca, se misca, se duc la scoala sau la munca, socializeaza intr`o masura limitata, se uita la TV, se duc in vacanta, dar nu traiesc. Au o lipsa mare in suflet si in constient, si nu traiesc, nici nu mai asteapta nimic de la viata. Sunt intr`o lume cenusie din care numai ceva necunoscut ii poate scoate. Un ceva pe care nu il pot descoperi ei sau altii pentru el. Sunt oameni care nu pot fi ajutati, care nu reusesc sa fie ajutati de cei din jur si care nu se pot ajutat pe ei insusi. Se afla sub o forta care nu le da drumul si contra carora nu pot gasi un antidot…

E trist nu?

Ambitie si vointa presarate cu putin simt al realitatii…

Cred ca a trecut mai mult de un an de zile de cand incerc sa imi pun vointa si ambitia la incercare, fara un rezultat viabil. In sensul ca imi propun sa fac ceva, dar sfarsesc prin a renunta la idee si eventual, prin a uita ce mi`am propus sau ca mi`am propus acest lucru. Sau, chiar si mai rau, sa mentin acea promisiune ca “o sa” timp de jumatate de an, fara ca sa fac ceva in acest sens. Cu ironie, imi spun ca trebuie sa pun capat unui obicei prost in timpul in care il si execut. Asta e firea umana in fond. Masochism, lipsa de vointa, realism? Cum definesti de fapt aceasta atitudine?

Ma intreb daca balanta dintre simtul realitatii si cantitatea de ambitie si vointa puse intr`o activitate depinde de activitatea in sine sau doar de caracterul persoanei. Pentru ca sunt lucruri “usor de realizat” si lucruri “imposibil de realizat”. Criteriul acesta de categorisire depinde oare de la om la om ca si caracter si puterea de vointa sau de accesibilitatea lucrului catre care tingem, in conditiile de existenta proprii?

Oricum ar fi, am ajuns in momentul in care pana si mie mi se pare absurd ca de jumatate de an sa imi aprind tigara si sa zic: “Bah, tre sa ma las de fumat.”. Deja replica in sine e fumata la cat de des fac chestia asta, cateodata o zic si instictiv, parca e ca o garnitura la actiunea implicita. “Ma duc sa fumez o tigara. Damn, tre sa ma las de fumat.” Motive si argumente pro sunt o mie, lipseste doar materializarea acestei replici care vine automat o daca cu sunetul scos de bricheta in momentul aprinderii.

Prima oara cand mi`a venit aceasta magnifica initiativa era in noaptea de revelion. Stiti voi, noaptea dintre ani, e momentul promisiunilor, schimbarea dorita si mult asteptata pe care vrem sa o facem in modul nostru de a trai, momentul ideal de a zice: “Anul asta o sa…”. Asa ca imediat ce s`au terminat focurile de artificii si s`au desfacut sticlele cu sampanie, m`am suit in bratele prietenului meu si am stabilit de comun acord: “O sa ne certam mai putin, o sa fim mai putin stresati, o sa invatam mai mult, o sa ne ducem la munca, o sa ne lasam de fumat.” etc.

Ca urmare benefica a acestui fapt, la putina vreme ne`am despartit, nici de invatat nu m`am apucat, mi`am dat si demisia si am inceput sa fumez si mai mult. Dar am capatat un nou obicei: sa agat o replica la fiecare tigara fumata: “Bah, tre sa ma las de fumat.”

Adevarul e ca fiecare tigara fumata nu face decat sa ma convinga si mai mult ca trebuie, o data si o data, sa incetez. Ma intreb numai insa, cand naiba va veni momentul in care imi va fi de ajuns si chiar ma voi lasa. Cand voi pune pachetul de tigari pe masa si voi zice: “Bah, de azi ma las de fumat” si nu ma duc peste 5 minute, supusa stresului de a ma lasa de fumat, sa`mi mai iau un pachet de tigari. Ale naibii vicii.

In acest lucru, cat la suta e vointa si cat la suta e personalitatea? Daca e sa vorbim de orice altceva decat fumat si invatat, ambitia e nemasurabila. Mut muntii din loc, dar cu tigara in coltul gurii. Eh, depinde de activitate, de un factor independent de mine, sau tine strict de lipsa de vointa si eu doar am impresia ca am vointa cand de fapt nu misc un deget in acest sens? In fond, se rezuma totul la iluzie si ambitia si vointa sunt doar cuvinte lipsite de materie, la fel ca si replica de noapte buna si buna dimineata: “Bah, tre sa ma las de fumat!” sau “De azi ma apuc de invatat!”.

Apropo de invatat, se apropie sesiunea de restante. Stiu ca obisnuiam din liceu sa nu invat si sa inghesui totul intr`o singur noapte, un singur weekend, dar frate, nu mai suntem in liceu si treaba asta ma sperie. M`am trezit sambata ferm convinsa ca invat macar un curs. Am apucat de dimineata sa fac curat, mi`am adunat rufele, le`am dus la spalat, mi`am intins franghia in camera, am darmat corniza, am improvizat franghii pentru tona de tricouri proaspat imbalsamate, am fost in Cari-ce-furi si am cheltuit o groaza de bani, am facut baie–> asta pana undeva pe seara, dupa vreo 12 ore. La ora 22.00 eram in pat. Dormeam. Cu fulgi la nas si sforaituri, transpirata in mijlocul hainelor puse la uscat. Eram o Scarlett O`Hara eroica: “Lasa ca e si maine o zi”.

Maine s`a dovedit a fi o duminica cum nu se poate mai neproductiva. O lene acuta si binecunoscuta m`a impiedicat sa ma ridic din pat pana la o ora mult prea inainta din zi, stiu ca m`am ridicat si am fost undeva, dar sa ma ucizi si nu`mi aduc aminte unde. Conteaza finalitatea actiunii: ajuns in pat. Nu imi era somn, dar eram trista ca m`am trezit prea tarziu si trecuse ora la care trebuia sa ma apuc de invatat. Asa ca ziua s`a rezumat la a`mi plange de mila ca sunt o loaza absoluta, cu o gramada de probleme si stresuri pe cap la care nu vreau sa ma gandesc, o inconstienta fara limita si fara masura, tragand aceasta concluzie in timp ce savuram cu nesat o tigara si soptea neinteles: “Bah, tre sa ma las de fumat!”.

Ideea principala era…cata vointa si ambitie exista in adevaratul sens al cuvantului aici? Exista ambitia si vointa de a aduce la suprafata acest gand, infrante iremediabil de simtul realitatii. Acea realitate in care mi`am scos eu capul, care nu mi`a placut, de care am fugit, dar care ma hartuieste nemilos. In fond, de ce ti`e frica, nu ai cum sa scapi.

Mai am in pachetul meu nelipsit, 6 tigari. Ma uit la el, in timp ce tastez si mai fac vant cu mana sa se duca fumul colegei din ochii mei, ma gandesc…nu, nu ma gandesc ca tre sa ma las de fumat ci..”Oare maine am sa ma las de fumat?!”

Dupa autobuz, tramvai si femei, sa nu alergi niciodata!

S`a terminat presesiunea. Ultimele doua saptamani au fost criminale pentru majoritatea studentilor din Politehnica. Doua saptamani in care inca te duci la cursuri dar ai programate colocvii zilnic, uneori chiar cate doua, si care nu`s de ici de colo. Acum realizezi ca trebuie sa recuperezi nu stiu cate prezente ca sa`ti poti sustine colcoviul, laboratoare, sa termini proiecte, sa alergi dupa profesori sa iti pui toate notele sa poti sa`ti inchei situatia, sa cauti materia, cursuri, sa ai de unde invata si in final sa pierzi cu zilele, sa dormi cate 3 ore pe noapte, sa stai numai cu pixu in mana sa inveti.

Cam asa se streseaza studentii in presesiune. De fapt, majoritatea studentilor, pentru ca nu toata lumea face acelasi lucru…eu sunt unul din studentii care nu se streseaza prea mult. Presesiunea pentru mine a insemnat cate 3 ore pe noapte de somn, dar nu pentru ca as fi invatat prea mult, ci pentru ca ma duceam cu Josie pe nu stiu unde, ma intalneam cu toti prietenii in oras, mai ma uitam la un film, experimentam tot felul de chestii noi, astfel ca din toata presesiunea, am fost si eu la doua examene.

Eh, la ultimul dintre ele, care ar fi incheiat si anul scolar oarecum, m-am impartit dimineatza la munca, fugit la facultate si scris lucrari, intors la munca pana seara si apoi iesit in oras sa sarbatoresc presesiunea si intrarea in vacanta. Gata cu stresul si remuscarile ca maine nu ma duc la scoala, cu atmosfera apasatoare din camera in care toata lumea invata si se agita, mai putin eu care, fiindca preferand sa nu ma mai simti vinovata pentru ca sunti o loaza prea absoluta ca sa fac ce fac si ei, ori ma culcam ori plecam teleleu prin lume.

Dupa ce suferisem o zi intreaga ca a trecut anul de facultate si eu nici macar nu am dat pe la cursuri, am hotarat sa imi alung deprimarea cu o iesire la un suc cu Lyz, sa ma relaxez, sa ma gandesc la lucruri frumoase si sa ma duc linistita in camera sa ma culc, gandindu`ma la viitorul ce se anunta mai mult decat promitator.

La aceasta stare de lucruri, care e absolut normala pentru multa lume, trebuie sa adaugam ingredientul principal, sarea si piperul: eu. Si rezultatul…

Cred ca toata lumea s`a uitat la camera de ras. De fapt, nu trebuie sa te uiti la camera de ras ca sa vezi chestii atat de nostime si penibile care sa te amuze cel putin o ora. Sa nu`mi ziceti ca nu ati fost niciodata intr`un restaurant si nu ati vazut pe cineva cazand pe langa scaun, sau ati stat pe o banca in parc si ati vazut una care se face gramada pe alee, sau doi care stau de vorba si celalat din greseala, ii da o palma celui de langa de il clatina sau un copil care alearga dupa un caine si se impiedica de caine si cade cu tot cu el…ceva de genul asta:

Imi aduc aminte cand am fost de Sf Valentin la Unirii la Micul Paris si am baut o bere cu cativa prieteni, cat am putut sa rad de unul dintre aceste evenimente. Acolo, mesele sunt foarte apropiate cand e aglomerat, poti chiar sa`ti dai coate cu vecinul de la masa de alaturi, nu mai zic ca involuntar asisti la toata discutia pe care o poarta. Cam intr`o atmosfera de genul, la un moment dat vine o pereche tare simpatica: el imbracat super dragut, ii ofera fetei un loc, ea cu un buchet de flori in mana, zambitoare, si gasesc ei o masa libera langa noi, cot in cot cu mine, care eram si asa intr`o stare euforica, deci nu imi trebuia mult sa izbunesc intr` o criza de ras. Eh, si cum eram intr`o pauza de turuit ce am mai facut eu in ultima vreme, tot bazaiam intr`o parte si intr`alta paiul din bautura si studiam noii veniti. Tipa se uita putin cam stramb la noi, isi pune geaca pe spatarul scaunului si mai adreseaza un cuvant prietenului ei, fara sa observe ca exact inainte sa se aseze, scaunul a alunecat usor din cauza gecii, si razand de raspunsul amuzant al tipului, se lasa cu toata greutatea pe locul unde ar fi trebuit sa fie scaunul. Si cade. Dar cade omule, se duce jos cu un bubuit rasunator si mai aluneca si pe spate, scotand un “AAAhhhh” destul de teribil. Am prins toata faza de cand s`a lasat in jos si pana cand s`a ridicat prompt si a luat scanului si fiindca era la 10 cm de mine, nu stiam cum sa ma abtin sa nu rad. Am intors capul, mi`am pus mana la gura, am respirat, am incercat sa beau…si oarecum m`am fortat eu sa ma abtin, desi era al dracului de amuzanta faza.

Asta pana cand dupa vreo jumatate de ora apare un prieten si isi plaseaza scaunul intre mine si tipa, incredibil cum si`a facut loc in cei 10 cm disponibili, dar a reusit. Si numa bine ca m`am ascuns dupa el si incercand sa ii povestesc ce se intamplase, dai frate si baga ras cat si pentru timpul in care fusesem fortata sa rad.

In fond si la urma urmei, shit happens si mai devreme sau mai tarziu, toti trecem prin asta. Inclusiv eu, care traind in lumea mea, nu pot evita sa fac pozne de tot rasul.

Si evident, cea mai recenta se intampla in ziua de vineri, care a incheiat distractia si presesiunea mea intr`un mod de care imi voi aduce aminte cu amuzament multa vreme de acum incolo.

Haideti sa va intreb…Cati dintre voi nu ari alergat dupa autobuz, metrou, tramvai sau tren? Cred ca cel putin o data ati fost grabiti sa ajungeti undeva si ati vazut autobuzul trecand pe langa voi si v`ati gandit ca pana vine urmatorul dureaza, ca abia asteptati sa mancati o portie de sarmale calzi si sa va bagati in pat la un film.

Eh, inchipuiti`va ca sunteti pe la ora 22.30 in statie la Universitate, asteptati in seara destul de racoaroasa de vineri, dupa ce iesiti de la munca, sa va duceti acasa si deodata vedeti un copil mic si fraier care alearga 20 de m si apoi plonjeaza pe jos. Spuneti si voi, nu va aduceti atunci aminte de momentele cand voi ati alergat asa dupa un autobuz, sau despre alte intamplari asemanatoare si va bufneste rasul? Dar cand vezi persoana care a cazut, ca incepe sa rada mai cu pofta decat voi, atunci ce faceti? Eh..

Vineri, dupa ce facusem ture facultate-munca, cand am iesit la suc cu Lyz, eram in culmea fericirii, trecuse si deprimare si tot, intrasem in spiritul vacantei. Imbracasem plovarul lui Josie, ii caram ghiozdanul in care era si ghiozdanul meu, si care se facuse mai mare ca mine si foarte greu, si eram foarte agitata, vorbeam, gesticulam, am facut planuri de vacanta, am concluzionat ca “Vara asta se anunta a fi super”, ce mai, in culmea extazului eram de vreo doua ore, cand ma hotarasc sa o tai spre Universitate sa ma duc si eu acasa. Lyz ma intreaba daca vreau sa ma insoteasca pana in statie, dar nu…nu e nici o problema, ma descurc, ne vedem noi zilele astea. Si cum ies eu din pasaj, simteam oboseala ca ma cuprinde, vad 601 undeva in spate, venind grabit catre statie. Si ce ma gandesc eu? “Bah, mi`e frig, e 10 juma, Josie ma asteapta pe modul, pana viner urmatorul…hai sa`l prind p`asta.” Si fara sa stau prea mult pe ganduri, ca altfel nu s`ar fi intamplat minunea, incep sa alerg. Si bag viteza, simteam cum geanta se zgaltaie in toate partile, dar vroiam sa prind autobuzul. “Inca putin, inca putin, doar cativa pasi ma despart de statie” imi ziceam in timp ce alergam. “Inca putin, poate iau naibii vreo tranta p`aci”. Eh, si nici nu termin bine, ca pac, ma trezesc zburand, cu ochii tinta pe autobuz, si deodata jos, cu ghiozdanul venind peste mine.

Cum si de ce m`am impiedicat nu stiu inca. Stiu doar ca in momentul in care am inceput sa zbor, caci intai am zburat un metru, apoi am cazut si harsait asfaltul inca jumatate de metru, am realizat cate de penibil poate sa fie sa iei tranta vietii tale in statie la Universitate, unde era toata populatia Bucurestiului. Si printre mormaieli, soapte si rasete, m`a bufnit rasul gandindu`ma la cum aratam facuta gramada in mijlocul trotuarului. Aud voci :”Vaaai, cum a cazut saraca, du`te mah si ajut`o sa se ridice”. , eu rad si mai tare, imi inchipuiam cum ar fi fost sa fiu eu in locul lor si sa vad pe una cazand asa, si rad iarasi si mai tare. Vine un domn la mine “Hai, ridica`te”, eu de colo: “Nu, nu..ma simt bine. Ma simt foarte bine” printre rasete si ma apuca omu de cot si ma ridica ca pe o carpa d`aia inutila.

Ma scutur, ma duce nenea mai intr`o parte, langa scari, unde el, un alt barbat si o femeie vindeau carti, si ma intoarce pe toate partile. Incep sa ma studiez si fac balanta: cot: rana de gradul 1; in palme: rana de gradul 2; genunchi: rana de gradul 2; sold: rana de gradul 0 deja ))

Doamna, printre rasete, se minuneaza de saraca fiinta care alearga dupa autobuz si cade ca dobitoaca, si pune tot felul de intrebari. Eu, ametita, nu fac decat sa rad si sa baigui “Vroiam doar sa prind 601…”.
Apoi incep sa ma plimb, sa imi limpezesc mintea, si incep sa studiez citatele de pe peretii universitatii. Si cum incep eu sa resimt durerea celor 5 rani ale mele, vad ca se apropie un tip si se opreste langa mine. Fara sa`mi iau ochii de la citeam, il aud:
- Pot sa te intreb ceva?
- Ce vrei? ii raspund, neicentand sa citesc.
- Uite, am pus pariu cu prietenul meu, ca pot sa ghicesc ce marime ai la sutien.
Eu, perplexa, simt asa o picatura invizibila langa fruntea mea, si ma uit chioras la amandoi:
- Ati capiat? Marsh mah d`aci.
- Chiar pot sa ghicesc, insista tipul. Nu vrei sa iti zic?
Eu, deja prea agasata de tupeul lui, ma rastesc la el, cu un gest expeditiv:
- Fa dom`le pasi, nu vezi ca ma stresezi?
De unde, el nimic. Se uita la mine, si ma intreaba in continuare:
- Ce citesti? observand ca eu nu`mi luam ochii de pe pereti.
- Uite, niste citate. Unii mai citesc si altceva decat numere la sutien.
Dau sa plec, il imping cu mana din fata mea si il aud urland dupa mine:
- Da`, chiar nu vrei sa`ti zic? si pe prietenul lui razand si acoperindu-l:
- Bah, esti prost, nimic nu stii!

Enervata si stupefiata de micul incident, oftez si intru in discutie cu nenea salvatorul care ma priveste inca razand si indreptand tigara catre citate, imi zice:
- Uite unul care ti se potriveste: “Prostul taie pomul, ca sa manance rodul.”
Zambesc si ma indrept catre statie, rugandu`ma sa vina naibii autobuzul, ca deja simteam ca`mi fuge pamantul de sub picioare, cand ma opreste mana femeii. Se uita la mine, rade si ma intreaba:
- Stii cine te`a ajutat in seara asta?
Ma uit la ea, imi tin mana sa nu cada la cat de dezaxata era, si ii zic incet:
- Nu…
- Nu te uiti prea mult la televizor, nu? continua ea, razand, cu o voce foarte proeminenta.
- Eh, stau la camin…cat putem si noi.

Si ma indepartez catre statie, vazand cum o pereche se uita dupa doamna in cauza, fac ochii mari de mirare si zambesc. “OOOK…cine o fi si femeia asta acum?!”

Ma intorc ingandurata si cum vedeam eu ca se cam invart toate langa mine, apare domnul ajutor cu o carte in mana, mi`o intinde si zice:
- Uite un cadou de la mine, sa te mai inveselesti.
Citesc titlul: “Veselie generala” de Ion Cristoiu. Deja eram prea amuzata de tot ce se intampla, nu cred ca aveam nevoie si de asta, dar se intamplasera deja prea multe, ma asteptam la orice, ce sa mai.
Si intr`un final, vine autobuzul. Ma urc, ma asez langa un tip care se uita cam chioras la rana din cot si ridica din spranceana. Nereusind sa`mi sterg zambetul tamp de pe buze, scot un servetel si incep sa`mi sterg sangele de pe cot. Apoi, ma mut la palme; tipul de langa face o grimasa. Ridic bluza, ma sterg pe sold; tipul de langa mine se incrunta si in ochii lui se citea simplu: “Wtf?!”. Si ca sa incununez totul, imi pun geanta alaturi, ridic blugii si incep sa`mi sterg genunchiul. La momentul asta, tipul are o expresie de genul: “What in the world…” si se da un pic mai langa geam, fara insa a`si dezlipi privirea, totusi insolenta, de la activitatea mea.

Si cam asa ajung eu in camin, unde imi bandajez ranile, ma mai lovesc de cateva ori..ca deh, nu erau de ajuns, si ma amuz cu prietenii de cat de fraiera sunt eu.

A doua zi, Book fest, unde povestesc bunului meu prieten despre aventura prin care trecusem cu o seara inainte, si ne oprim asupra aspectului: “Da` tu stii cine te`a ajutat?”
- Eh, o fi fost Nikita, spune Lyz la misto, razand. Cum arata?
- Pai blonda asa, cu sapca, mai dolofana, vorbea destul de vulgar, foarte amuzata, voce proeminenta, o bluza mulata..
Lyz mut, se uita la mine cu ochii mari:
- Si era raraita? Si mai scunda?
- Apai, nu stiu exact, dar parca vorbea cam ciudat.. Putin mai inalta ca mine, ii raspund mai timid asa.
- NIKITA, tipa Lyz deodata, uitandu`se incontinuare cu ochii cat cepele la mine. Nikita, era, OMG! si rade de se prapadeste. Te`a atins?
- Da… cand mi`a examinat ranile.
- Unde, unde? Da sa pun mana, idolul meu Nikita! continua el, mai amuzat decat l`am vazut vreodata, mai sa cada din scaunul de autobuz de ras.

- Nu cred mah ca era ea… sa`mi dai poze cand ajung acasa, iti zic dupa aia daca era ea.

Si voi ce credeti? Aia mica si blonda care m`a ajutat… ERA NIKITA!! )))

Apai frate…

Sunt cea mai tare, dar e groasa rau…

(mai ales rana de pe sold)

Da` hai o data, dom`le, ce faci?!

Ma gandesc serios sa va povestesc despre Josie, minunata mea prietena, care indiferent ca e singura sau cu prietena ei, Criss, constituie o sursa de inspiratie continua pentru mine, in multe aspecte.

Una dintre cele mai recente minunatii ale cuplului Josie-Criss reprezina modul lor de conversare care, desi incepe foarte amuzant, se continua pe o tonalitate din ce in ce mai ridicata pana cand cineva prea stresat se baga si face proasta miscare sa le intrerupa, indreptand astfel fluxul de replici catre el )

Ca sa intelegeti mai bine la ce ma refer, uitati un exemplu de conversatie (telefonica), banal, pe cand Josie se pregatea sa se intalneasca cu Cris:

Cris: Hai, dom`le, esti gata, ce faci?

Josie: Nu sunt gata, ce fac?

Cris: Pai ce faci, vii o data, ca intarziem, ce faci?

Josie: Nush ce fac, o sa vin imediat, ce fac?

Cris: Grabeste-te ******, ce faci?

Josie: Ma grabesc, ce fac?

Etcetera, etcetera, etcetera…

Dar s-o lasam momentan pe Josie si sa revenim la oile mele. Oile mele recent au facut o mare descoperire. De cate ori mi s-a zis ca: “Esti in lumea ta!” radeam, apropam, dar nu o luam eu prea in serios. Deh, orice om are piticii lui pe creier si traieste cum vrea. Si eu in lumea mea ma simteam minunat. Intr-adevar, e dubioasa si condamnabila lumea mea, gen stat in casa, citit, ferit de oameni, nu prea multa socializare, pierdut multa vreme pe mess si forum, iesit la bere cu prietenii din cand in cand, plimbari prin capitala, dar fara implicatii serioase, fara intrusi in micul meu univers in care nimic nu ma putea rani.

Si am trait eu in lumea mea cam vreo 18-19 ani pana cand s-a intamplat sa dau si eu o data nas in nas cu realitatea, aia la care se refera toti cand zic: “Revino cu picioarele pe pamant!”. Si dupa ce am petrecut eu ceva vreme in lumea asta reala, am hotarat ca nu imi place si ca mai bine ma retrag in lumea mea, cerand sa fiu lasata in pace.

Cu toate acestea, desi se presupune ca lumea pe care ne-o construim ca sa ne protejam de realitatea asta nasoala care nu ne place, ar trebui sa fie roza, perfecta, fantastica, lumea mea de fapt e total pe invers. De cand m-am retras eu in locsorul meu, au reinceput evenimentele din ciclul “E groasa…” despre care mai tot povesteam acum 3 ani…

Dupa experienta hiperquadrica de ziua mea, aseara incercam si eu sa fac ceva constructiv dupa ce am venit de la munca: sa invat pentru examen.

Deci, marti, 3.06, examen la PC1. Ca sa ma pregatesc pentru examen, trebuia doar sa-mi reinstalez windowsul ca sa functioneze si PCul cum trebuie, sa instalez LabView, sa intru pe site sa vad cerintele si sa ma apuc sa invat laboratoarele. Cat de simplu suna, nu?

Dar sa nu uitam ca este vorba despre mine aici, si tot ce suna simplu de fapt se transforma intr-o intreaga aventura care in final va avea un rezultat nul. Dar, dezobisnuita de a ma astepta la ce e mai rau, increzatoare si optimista, incep eu sa reinstalez windowsul. Pentru inceput, nu gasesc foaia cu tutorialul de instalare(da, inca eram la pasul de a instala dupa indrumarile unui tutorial, pana aseara). Dupa cautari prin toata camera, nereusite, decid ca e mai bine sa imprim din nou textul si ma apuc de treaba. Bag cdul in unitate, dau drumul, formatez, astept – ceea ce ma indispune destul de mult – si pac! prima eroare. File missing, please check the system bla bla bla. Ei cum naiba, pana acum a mers fara nici o problema, si acum lipsesc fisiere de pe CDul cu windows. Asta e prea de tot. Dar fie, dam restart, formatam inca o data (aici apare si Jhon caruia ii adresez tot felul de formule: “****;%$*#$#@$^ etc.), asteptam si ma duc sa discut cu Josie pe modul. Proasta alegere, pentru ca din 5 minute s-au facut vreo 2 ore in care in care Windowsul se satura sa astepte si imi da eroarea numarul doi. Jhon langa mine, accepta tacut adresarile mele la toate neamurile sale, si transmitandu-mi o farama de rabdare, dam urmatorul restart, formatam, si intr-un final, dupa indelungi asteptari, se instaleaza si Windowsul.

Dupa mine, partea cea mai grea a trecut. Hotarasc sa las instalarea kiturilor complete pe care le folosesc ,pentru altadata, apeland la doar ce e strict necesar: driverele, messu, netul, reteaua, LabView. Dat fiind ca am pierdut cdurile cu driverele, am reusit, dupa grele incercari, sa descopar ce placi aveam si am luat ktiruile de pe net, reusind astfel sa ajung sa ma infrunt cu alte erori. Placa audio nu trece de testul Windowsului si intr-un final nu merge instalata. Placa video necesita instalarea unei Net Framework, insemnand la momentul de fata inca vreo 3 restarturi, pana cand imi dau seama ca inainte de toate ar trebui sa instalez placa de baza.

Terminam intr-un final cu setarile minime de funtionare, trec la instalarea messului. Cum era de asteptat, kitul de la mess imi rezerva surpriza de a nu functiona si, pana la urma downloadez alt kit, instaland ultima versiune de mess, care ma cam sperie.

Trecand peste asta, instalez DaemonTools, ca deh, LabView e imagine, instalez programul ce dureaza vreo ora si fericita incerc sa ma apuc de facutul laboratoarelor. Era undeva in jur de ora 2 noaptea, cand descopar eu cu stupefactie ca linkul, gasit cu greu de altfel, cu cerintele de laborator, nu mai e bun, si astfel nu voi putea face nimic. Si recurg la aventura de a strabate caminul in cautarea cerintelor in format electronic, pe la toti colegii si cu chiu cu vai, dupa multa agitatie, reusesc sa primesc documentul. Evident, dupa ce l-am primit, am observat ca il aveam si pe mail, dar..n-are importanta,sa nu ne agitam atat de mult.

Intru in posesia documentului cu pricina, foarte incantata, incerc sa-l deschid si iarasi, in disperarea mea, realizez cam am nevoie de Microsoft Office sa`l pot citi. Bun, hai sa cautam Cdul pe care avem Officeul. Cd care evident…lipseste. Se face ora 3, eu caut disperata si din ce in ce mai agitata, hotarasc ca nu e necesar sa mai rascolesc in toata colectia, si sa-l iau de pe net. Pentru asta, am nevoie sa instalez torrentul al caruit kit, incredibil, nu-l aveam, desi stiam sigur ca il luasem. Instalez, astept sa se downloadeze , alta vreme pierduta, astept sa se instaleze, alta vreme pierduta, si in final reusesc sa fac si eu rost de tot ce imi trebuie ca sa ma apuc de invatat.

La momentul respectiv se facuse ora 4, eu tin sa mentionez ca nu dormisem decat 3 ore in decurs a 2 zile, si dupa ce reusesc sa descifrez incantata laboratorul 1, renunt la gandul de a invata pana la 8 cand va trebui sa plec la munca si de acolo direct la examen, si ma culc. Pun ceasul sa sune la 7.30 si adorm ca un copilas. Atat de bine ca atunci cand m-am trezit, ceasul era ora 9, cand eu trebuia sa fiu deja la munca, telefonul desfacut si intins langa mine si aud o replica pe fundal: “Da` hai o data, dom`le, ce faci, te trezesti?”

Si foarte frumos intarzii la munca, renunt sa ma duc la examen, avand in vedere starea de “imi curg ochii in gura, mi se lipeste stomacul de foame si nu am invatat nimic” si imediat ce voi ajunge in camera, o sa intru in pat pentru urmatoarele 24 de ore de somn.

Asta in cazul in care nu voi omori pe cineva pentru ca e a3a oara cand se restarteaza compul de cand tot scriu si slava cerului ca exista Ubuntu…

Am avut si eu o data intentia sa invat si sa ma duc la examen, si nu am putut…